La sfârşitul anilor ’90, Sufiah Yusof, o puştoaică de 13 ani genială la matematică, ajungea pe prima pagină a ziarelor din Anglia, fiind una dintre cei mai tineri studenţi admişi vreodată la Oxford. Însă tatăl ei imigrant a insistat că fata nu avea un talent ieşit din comun, punându-i succesul pe seama unui program strict de educaţie acasă menit să o protejeze de „iluziile primejdioase şi frivole“ ale culturii occidentale. Acest regim de studiu includea menţinerea temperaturii din casă la un nivel foarte scăzut pentru a spori concentrarea, precum şi interzicerea sitcom-urilor şi telenovelelor americane, din moment ce tatăl susţinea că acestea „tulbură emoţiile“.
S-ar zice că Nikita Lalwani s-a inspirat din povestea lui Sufiah pentru romanul său de debut, Harul. Mahesh, tatăl tiranic, e un matematician din Punjab, care a venit în Anglia visând să-şi urmeze studiile la Cambridge, dar a trebuit să se mulţumească cu o şcoală ieftină. Lâncezind acum ca profesor conferenţiar la Universitatea Swansea, se simte jignit când o învăţătoare îi spune cu sufletul la gură că fiica sa de 5 ani, Rumi, e „talentată“. „De ce a fost atât de surprinsă că el şi fiica lui puteau să dea de cap numerelor cu un fler rezonabil? Doar nu erau nişte negustori“.
Hotărât să o facă pe Rumi să persevereze, Mahesh îi transformă viaţa prin disciplina militară nonstop menită să-i intensifice pregătirea. La început, fata progresează repede: după ce a fost izgonită de pe terenul de joacă din cauză că are „ochelari groşi de la Serviciul medical de stat“ şi „haine lucioase din materiale indiene sintetice“, Rumi îşi găseşte alinarea atât în afinitatea sa supranaturală pentru numere, cât şi în atenţia completă a tatălui său. Însă, pe măsură ce creşte, se revoltă: citeşte romane sub pătură, la lumina lanternei, transcrie versuri de cântece, visează la băieţi. În acest aspect, Rumi se înscrie într-o tradiţie de eroine literare adolescente înstrăinate, însă e ea un adevărat copil minune sau doar o varietate comună de fată superinteligentă? Începând să se teamă de ce-i mai rău, Rumi îşi închipuie, într-o manieră morbidă, cum îi explodează creierul, dezvăluind „o viermuială de numere şi de simboluri ieftine pe care le-ar putea memora oricine, dacă i s-ar da destul timp în recluziune“. Cele mai reuşite pasaje ale lui Lalwani sunt cele în care consemnează detaliile precise şi brutale ale vieţii unui copil care trăieşte la limită. Singuratica Rumi antropomorfizează numerele: 512 e „prietenos“, 7 e „norocos şi sexy, obraznic şi cool. Iar ea nu e deloc aşa“. Momentul crucial pentru Rumi soseşte către sfârşitul cărţii, când pare să înceapă partea cea mai interesantă a poveştii, pe care vă las s-o descoperiți singuri.
Povestea în care protagonistă este Sufiah Yusof continuă. La 15 ani a fugit de-acasă și după câteva săptămâni a fost găsită de poliție lucrând într-o cafenea. La 18 ani s-a reînscris la Oxford, pentru a-și termina studiile. A predat matematica pentru scurt timp, s-a căsătorit și a divorțat, apoi s-a mutat de la Londra la Manchester, unde a început o nouă carieră, cea de damă de companie. Care îi aduce numeroase satisfacții, declară ea. O viață care ar merita o carte!