Autori | BookMag

Trandafiri înfloriţi pe aripile vântului

Criticul literar Elisabeta Lăsconi despre un roman remarcabil: Cine o poate uita pe Scarlett O´Hara, eroina din Pe aripile vântului, cu farmecul ei care le-a adus în literatură pe frumoasele sudiste, cu şiretenia ce o ajută să îndure nenorocirile şi replicilele memorabile despre ziua de mâine, cu iubirile ei, una iluzorie pentru bărbatul cel mai nepotrivit, şi alta inconştientă pentru cel ce i se potriveşte, dar mai ales cu obsesia ei pentru Tara, pământul moştenit şi trecut prin pârjolul Războiului Civil?

SFmania 6
Naucinofantastika

Așa cum se poate deduce cu ușurință, termenul este unul aparținând limbii ruse. El înseamnă fantastic științific, ceea ce pentru puriștii terminologiei reprezintă un nonsens, întrucât știința e una, iar fantasticul se adresează în cu totul alt chip intelectului omenesc. Fantasticul se bazează pe irațional, pe magie, pe mituri născocite, pe resursele minții noastre de a trăi și călători în imaginar. Or, știința explorează teme dictate de disciplinele „exacte, căutând în ele soluții tehnologice menite să amelioreze civilizația materială a unei epoci. Fantasticul științific și-ar avea locul, eventual, acolo unde se prefigurează imagini ale progresului, ale unui viitor utopic, peste care roadele cunoașterii să se reverse ca dintr-un corn al abundenței, iar omul, folosindu-le, să fie cu adevărat mulțumit și fericit.

O colonie cu probleme

Pentru început, câteva cuvinte despre John Scalzi – pentru că sunt convins că acesta e prea puţin cunoscut în ţara noastră, în afara grupului de amatori de literatură SF. Născut în 1969, Scalzi devine celebru în 2005, în urma publicării primului său roman, Războiul bătrânilor. Datorită succeselor literare a fost ales preşedintele Asociaţiei Scriitorilor Americani de SF şi Fantasy. Spre deosebire de alţi scriitori tineri şi de succes, care şi-au ales domenii ce nu au prea multe în comun cu SF-ul (Neil Gaiman scrie fantasy – în special urban fantasy -, China Mieville scrie weird fiction) John Scalzi s-a dedicat literaturii science fiction de factură oarecum clasică.

Chimonoul cu sabie. Sau, în europeană, fusta cu tupeu

Noi, europenii, nu am ajuns să-i cuprindem şi să-i înţelegem pe japonezi. Ni se par dramatici şi exageraţi, cu sinuciderea lor în numele onoarei, cu obsesia lor pentru muncă sau cultul sacrificiului exacerbat. Noi locuim într-o zonă de confort unde amestecăm rolurile, nu mai contează diferenţele dintre femei şi bărbaţi, ne adaptăm continuu, ne pierdem şi ne regăsim pe parcurs. Pe partea cealaltă a lumii, lucrurile s-au desfăşurat întotdeauna altfel. Acolo, cărţile au fost grijuliu împărţite, iar prinţesele din poveştile lui Soare-Răsare sunt rafinate, misterioase şi spun mereu prea puţine. Nu le ţii minte, arată toate la fel şi se împiedică mărunt în chimonou. Personajul central din Masako, prinţesa samurailor s-ar potrivi câte puţin în fiecare dintre cele două lumi. Ea a trăit cu adevărat – ce noroc pentru cei care au întâlnit-o în Japonia secolului al XII-lea!

Un gentilom cam tâlhar…

Din motive ce ţin de o anumită psihologie socială, oamenii s-au bucurat întotdeauna când cei bogaţi şi puternici au fost puşi cu botul pe labe de indivizi antisociali. Nu ne referim la indivizi precum Robin Hood sau haiducii – adică cei care îşi asumau responsabilitatea de a face dreptate atunci când autorităţile erau corupte şi care luau de la bogaţi ca să împartă celor săraci – ci la indivizi care îi jefuiau pur şi simplu pe cei care strânseseră averi jecmănindu-i pe cei slabi şi sărmani. De la Rocambole al lui Ponson du Terrail şi Arsene Lupin al lui Maurice Leblanc până la Simon Templar al lui Leslie Charteris, o pleiadă de eroi bandiţi făceau dreptate în felul lor, spre bucuria şi satisfacţia cititorilor. Locke Lamora, eroul lui Scott Lynch, face parte din aceeaşi categorie de justiţiari care îi jefuiesc pe cei bogaţi, fără însă să-şi împartă prada celor săraci. Şi, tot aşa cum Rocambole, Arsene Lupin sau Simon Templar sunt personajele unor serii întregi de romane, Minciunile lui Locke Lamora este prima carte dintr-o serie ce urmează să fie alcătuită din şapte romane (primele trei au fost deja publicate).

Lumea de dedesubt: apare „Spiral”, a cincea carte din seria „Tunele”

Spiral, cea de-a cincea carte din seria Tunele, va fi lansată în Marea Britanie peste o săptămână, pe 1 septembrie, iar în Statele Unite va apărea la anul. Sperăm să o vedem și la noi cât de curând, pentru că face parte dintr-o serie îndrăgită de adolescenții din România. Cel de-al șaselea volum al seriei va încheia aventurile subterane ale lui Will și ale prietenilor săi. Roderick Gordon şi Brian Williams sunt cel mai efervescent cuplu literar pe care l-am cunoscut. Stilul lor conversaţional este la fel de spumos precum scriitura cu care au încântat milioane de cititori. Asta poate şi datorită faptului că, venind în urmă cu trei ani în România, pentru lansarea cărţii a doua din seria Tunele, au descoperit multe lucruri pe placul lor şi au avut multe surprize agreabile.

Freud în ţara minunilor

Michel Onfray este anti-academic, anti-limbaj de autolegitimare (anti-umflare în pene neologistică), este chiar pasionat de „subiecţii săi. Uneori îi calcă în picioare tabloidal de-a dreptul. În istoria tabloidalului filozofic poate, cea mai bună scenă ne-o furnizează un documentar despre Derrida. E întrebat la un moment dat ce-ar vrea să fi ştiut din viaţa lui Kant. Derrida răspunde simplu: detalii despre viaţa lui sexuală. Pasul al doilea când intervievatorul îl întreabă câte ceva despre propria viaţă sexuală: filozoful devine ironic şi schimbă subiectul. Onfray n-are scrupule din astea. Intră cu pistolul în mână şi somează toţi biografii, documentariştii să spună tot. În Freud, amurgul unui idol teza e clară, fără ambiguităţi: Freud a încercat să mintă că a pus bazele unei ştiinţe şi i-a ieşit.

Salvăm lumea şi de data aceasta?

În ce cărţi găsim disputa dintre Rău şi Bine? Păi, în cam toate cărţile scrise vreodată. Atunci de ce este Cabalistul mai cu moţ? Păi este. Şi o să vă explic de ce. În primul rând, are motor vibrant şi …

David Lodge: „Încerc să scriu onest despre sex“

Bărbatul făcut din bucăţi, cel mai recent roman al lui David Lodge, este o reconstituire, în egală măsură romanţată şi minuţios documentată, a existenţei şi personalităţii lui H.G. Wells, scriitorul vizionar care a pus bazele literaturii science-fiction şi a influenţat conştiinţa socială a sfârşitului de secol XIX şi a începutului de secolul XX. Ţintuit la pat de un cancer în fază terminală în casa lui din Regent’s Park, scriitorul în vârstă de 78 de ani îşi rememorează întreaga viaţă, întrebându-se dacă aceasta a fost un succes sau un eşec. Lodge schiţează cu veridicitate şi naturaleţe inegalabile copilăria şi adolescenţa lui H.G. Wells în sânul unei familii care nu-i înţelege aspiraţiile, începuturile carierei sale scriitoriceşti pline de succes, care îl propulsează în scurt timp în cele mai înalte cercuri literare şi politice.

Biblioteca pentru o viață sănătoasă
Tu. La regim!

Nutriționiștii Gheorghe Mencinicopschi și George Puia Negulescu revin cu o nouă recomandare de carte pentru sănătate: TU. La regim. Ghid de funcționare pentru o talie de invidiat, care conține zeci de sfaturi utile pentru curele de slăbire.

Cele două roze

Cu primul său roman, Trandafirul dispărut, Serdar Ozkan devine al treilea cel mai tradus scriitor de limbă turcă, după Orhan Pamuk şi Yasar Kemal. Romanul a apărut până acum în nu mai puțin de 50 de țări. O carte comparată de mulţi ba cu Micul Prinţ, ba cu Alchimistul lui Coelho, Trandafirul dispărut încearcă să îşi câştige un loc special în topurile literare contemporane. Trandafirul dispărut e o poveste în care diferite culturi şi filozofii se amestecă în ritmul modern.

Copila ciudată şi mai mulţi suspecţi

Lui Alan Bradley îi place să fie straniu. În detalii, în personaje, în insistenţa cu care o pune în felia de lumină sumbră pe eroina sa, Flavia de Luce. Ea a apărut şi în Plăcinta e mai dulce la sfârşit şi se întoarce acum, în Buruiana care împleteşte ştreangul. O copiliţă pe care creatorul ei vrea s-o facă detectiv şi, ca atare, o antrenează încă din pruncie. Are 11 ani, o vârstă parşivă. E mai deşteaptă decât aiuriţii superficiali de seama ei, dar asta şi pentru că duce în spinare un bagaj emoţional mai pestriţ şi mai greu decât ceilalţi. Flavia este o Cenuşăreasă iubitoare de chimie – are două surori care o persecută şi un laborator în care coace parcă, pe alocuri, destinele lumii întregi. Nu-şi cunoaşte mama, dispărută de lângă ea, dar nici tatăl, figură absentă şi distantă, chiar dacă aflat în apropiere.

Categorie: Autori