Categorie: Cărţi

Matei Brunul. Un roman al poveştilor nespuse

Câştigarea Premiului Augustin Frăţilă de către Lucian Dan Teodorovici îl readuce pe Matei Brunul pe lista de lecturi, relecturi, de reinterpretări ale unui roman în care istoria individuală se diluează în cea universală până la dispariţie, asemenea amintirilor risipite din memorie. Ceea ce rămâne însă atât în memoria Brunului, cât şi în receptarea cititorului, este nevoia de povestire şi de poveşti, singura care oferă individualitate şi realitate întâmplărilor sau oamenilor.

Continue Reading
José Ferreira da Silva și jocurile destinului

José Ferreira da Silva nu e numele unui scriitor – deși ar putea fi. E numele personajului central al cărții Ancheta, care aparține unui autor român mai puțin cunoscut până acum: George Mureșan. Dacă tot au triumfat autorii autohtoni la Gaudeamus, să continuăm a-i descoperi, căci despre asta este vorba. Snobismul nostru – nu știu dacă e balcanic sau doar românesc – ne îndeamnă a jindui perpetuu la capra vecinului. Întotdeauna o să fie mai grasă, cu blana mai lucioasă, behăitul mai melodios și numele mai sonor.

Continue Reading
Când omul devine o insulă

Cel de-al doilea volum al (auto)biografiei lui Coetzee, Scene de viață provincială II sau Tinerețe, cuprinde perioada de studenție și primii ani de angajat ai scriitorului. Ajuns la Universitatea din Cape Town ca să studieze matematica acesta își asumă sărăcia cu stoicism încercând în primul rând să-și demonstreze lui și apoi și celor din jurul său că fiecare om este până la urmă o insulă; nu ai nevoie de părinți (sau de altcineva) ca să te descurci. Mănâncă frugal, se îmbracă modest și deși conștient că burgerii (fermierii independenți) cu mașini râd de sandalele lui ieftine care îl trădează și se degradează atunci când plouă, se îmbărbătează cu gândul că într-o zi le va da peste nas devenind celebru. Din punctul lui de vedere, orice artist, chiar și Picasso, trebuie să sufere pentru a putea crea.

Continue Reading
„Toate bufniţele“ – succes incontestabil la Gaudeamus 2012

La această ediţie a Tîrgului de Carte Gaudeamus, editurile Polirom şi Cartea Românească au participat cu peste 1000 de titluri la reducere (20%), oferte speciale şi pachete promoţionale, titluri la preţul unic de 9,99 lei. Numeroase surprize pentru cititori: noutăţi foarte aşteptate, proiecte editoriale noi, întîlniri cu cei mai îndrăgiţi scriitori români. Numărul de vizitatori a fost impresionant, iar vînzările au fost comparabile cu cele de la ediţia de anul trecut. Mai mult, la această ediţie a tîrgului, s-a remarcat un interes mai mare pentru autorii români decît în anii anteriori.

Continue Reading
Florin Irimia: „România nu crede în scriitori. Nu crede în talent, în valoare, în povești de succes“

Tocmai s-a încheiat târgul Gaudeamus 2012, unde au fost lansate multe romane ale autorilor români. Printre ele și O fereastră întunecată, de Florin Irimia. O carte pe care eu am citit-o cu plăcere, dar și cu încrâncenare, pentru că vorbește despre un viitor sumbru, despre o societate crudă, despre greșeli ireparabile ale istoriei și despre iubiri neîmplinite. Un roman bun, pe care pot să pariez oricând. Dacă pe copertă ar fi fost un nume străin, probabil că vizibilitatea sa ar fi fost mai mare. Dar să nu judec pripit, abia s-a lansat. Sper ca Mircea Bătrânu și Semplista să devină figuri familiare pentru cât mai mulți cititori români.

Continue Reading
Familia e locul unde te simţi vulnerabil.  Şi asta te face mai puternic

Nimeni nu cred că ştie cum este să creşti şi să te dezvolţi într-o familie funcţională, căci absolut toate familiile din lume au gradul lor de disfuncţionalitate. Cu cît familia este mai numeroasă, cu atît nebunia şi ciudăţeniile celor din cadrul ei sînt mai spectaculoase şi mai neobişnuite. Şi mai pline de umor, mai ales dacă povestea de familie se naşte din creierul şi sub tastele lui Jonathan Tropper, care probabil mai întîi a spus o glumă bună şi de-abia după aceea a învăţat să vorbească omeneşte.

Continue Reading
Gaudeamus 2012. În așteptarea celui de-al 20-lea târg

Cea de-a 19-a ediție a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură a înregistrat câteva recorduri impresionante: 112.000 de vizitatori, peste 370 de expozanţi şi peste 650 de evenimente culturale – la care s-au adăugat panorama completă a noutăţilor editoriale ale anului  şi întâlnirea cu actualitatea vieţii literare şi culturale.

Continue Reading
Scriitorii Ingo Schulze, Kirsten Boie, Joseph Winkler, Michael Stavarič şi Cătălin Dorian Florescu și filosoful Boris Buden vin la Bookfest 2013

Ediţia a VIII-a a Salonului Internaţional de Carte Bookfest (29 mai-2 iunie 2013) nu va mai aduce la Bucureşti invitaţi dintr-o ţară anume, ci oaspeţi de aceeaşi limbă, limba germană, din Austria, Germania şi Elveţia, în cadrul unui proiect iniţiat de Tîrgul Internaţional de Carte de la Frankfurt: Trei ţări, aceeaşi limbă.

Continue Reading
Gaudeamus 2012, zilele a treia şi a patra  Lansări, lansări, lansări

Cel mai important eveniment al zilei de vineri a fost conferinţa Căutătorilor de Poveşti, un proiect Biblionet & Ministerul Culturii despre poveştile pe care le spun bibliotecile din ziua de azi. Irina Păcurariu, Cătălin Ştefănescu, Vlad Petreanu şi Radu Paraschivescu au fost cei patru călători care au bătut ţara şi au adus la lumină poveşti extraordinare despre bibliotecari şi biblioteci din diferite zone ale ţării.

Continue Reading
Back to top