Prima ediție a Galei Industriei de Carte din România a avut loc vineri, 11 mai, în Aula Bibliotecii Naționale a României. Juriul a fost format din Eugen Negrici (președinte), Ioan Stanomir (eseist), Simona Kessler (Simona Kessler International Copyright Agency), Florin Bican (Institutul Cultural Roman), Daniel Nazare (Directorul Bibliotecii Judetene „George Barițiu, Brsov), Liviu Moraru (specialist / tipografie) și Dinu Dumbravician (Universitatea Națională de Arte). Iată lista premiilor:
Da, poţi s-o duci la nesfîrşit cu autori şi cărţi care-ţi zîmbesc frumos, te cocoloşesc, te respectă, îţi prezintă partea frumoasă şi instructivă şi profundă a artei, fie unii inteligent-comerciali, fie unii clasici şi fioroşi ca nişte soldaţi de ceramică. Sau poţi să citeşti tot ce găseşti de Elfriede Jelinek (lista aici), să vezi cît înghiţi, cît de cititor eşti.
Marguerite Duras nu ştie să scrie proză. Nici poezie. Aşa că le îmbină pe amândouă cu o mişcare de pisică leneşă şi scoate la suprafaţă cea mai sensibilă scriere care mi-a trecut pe sub ochi în ultima vreme. În cartea aceasta se plânge mult şi nu oricine poate suporta o cantitate atât de impresionantă de lacrimi. Acesta este cuvântul de ordine, plâns, ea plânge, el plânge, cu toate acestea toate au rostul lor, iubirea e boală grea şi se tratează mai mereu cu lacrimi.
Întâi de toate, cred că nu ar trebui să scriu nimic despre o carte a unui autor contemporan cu o sensibilitate atât de aparte ca a lui Mircea Cărtărescu! Pentru că, după cum am observat în Zen, jurnalul autorului dintre anii 2004-2010, granița între succes și eșec e foarte volatilă. Și da, i-aș da dreptate dacă m-ar judeca pentru această îndrăzneală, pentru că nu i-am citit opera în totalitate. Dar am citit (și) acest jurnal scris sincer, uneori seară de seară, care arată zbaterile creației, dar și ale traiului cotidian.
Scrisorile dintre Jack Kerouac, unul dintre beatnicii notorii americani și prietenul său din copilărie – Sebastian Sampas fac parte din scrierile primului din tinerețe, strânse în cartea Oceanul e fratele meu. Pe alocuri plictisitoare, cartea este recomandată doar celor cu nervii bine dezvoltați, însă are calitatea că dezvăluie primii pași ai generației Beat – al cărui strămoș se pare că a fost grupul Tinerii Prometeici. În plus, conține primele încercări literare ale lui Jack Kerouac și multe însemnări din jurnalele acestuia.
Christine Lucas, eroina celebrului roman Înainte să adorm de S.J. Watson, și-a găsit chipul hollywoodian - Nicole Kidman. Bestsellerul internațional, publicat de editura Trei în colecția Fiction Connection, va ajunge pe marile ecrane la începutul anului viitor.
Alexander McCall Smith este un scriitor de origine scoțiană, specialist în romane cu detectivi. Dar nu orice fel de detectivi, ci unii care trăiesc în Africa și îmbină metodele de investigație criminalistică cu sfaturi de viață și metode neconvenționale, chiar oculte. Adaptarea pentru televiziune a cărții Agenția de detective nr. 1 (primul dintre cele 14 volume ale seriei omonime), lansată de BBC la scurt timp după moartea regizorului său, Anthony Minghella, a avut o audiență record de 6,87 milioane de telespectatori.
Vineri, 11 mai, începând cu ora 18.00, în Aula Bibliotecii Naţionale a României (Splaiul Unirii nr. 22, intrarea prin aripa Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional), vor fi anunțați câștigătorii primei ediții a Galei Industriei de Carte din România – BUN DE TIPAR . Accesul la Gală se face pe bază de invitaţie. Iată lista finaliștilor la toate categoriile de premii, cu excepția celei dedicate bestseller-ului românesc (titlu și autor):
Mă dor strămoșii, această carte mică – are doar 182 de pagini – mi s-a părut inițial lejeră și fără importanță și deși am răsfoit-o, nu foarte entuziasmată, am părăsit-o. Ulterior, mi-am zis să mă uit mai atent la ea. Știam ce este psihogenealogia, știam și că a fost fondată în anii 1970 de către Anne Ancelin Schutzenberger, mai știm că la noi la institut cineva a adus un articol despre această teorie. Să-i spun teorie, deși mai degrabă seamănă cu un punct de vedere teoretic având oarece consecințe aplicative, cu o nișă care atrage un anume public, uneori considerată o sectă și nicidecum o ramură științifică a psihologiei.
Să le povesteşti despre Tristan şi Isolda unor funcţionari plafonaţi din Praga anilor ’80 nu e uşor. Sunt prea interesaţi de avansarea profesională a colegilor bine văzuţi de Partid. Dar Jiri Marek nu se dă bătut. Doar el l-a convins pe Ulise din Itaca să accepte rolul de cioclu galant. De ce să nu-l ademenească şi pe Tristan? L-a scos de la naftalină şi i-a vândut o identitate aparent neînsemnată: aceea de funcţionar anonim, dar senin, cu suflet de artist, pe nume Jan Toman. Lui i-a dedicat volumul Tristan sau reflecţii despre iubire.
Căţeii au simţurile de 100 de ori mai ascuţite decât ale noastre, ale oamenilor. De-asta cred că ei ar trebui să ne spună mai multe poveşti decât o fac în prezent. Poveştile câinilor sunt mai sensibile, pentru că ei miros, văd, aud tot ceea ce noi nu suntem capabili să mirosim, să vedem, să auzim. Aşa o fi considerat şi Lucia Puenzo, autoarea argentiniană a volumului Copilul-peşte, ale cărei competenţe se extind însă şi în domeniul regiei de film. Din păcate, aş spune, filmul Copilul-peşte, regizat, evident, tot de Puenzo, este mai cunoscut decât cartea.
Paulo Coelho este, în acelaşi timp, şi cel mai popular, şi cel mai hulit scriitor contemporan. Unii îşi pun citate din opera lui ca status pe Facebook, alţii îl acuză de falsă spiritualitate. Unii îl numesc arma comercială numărul 1 a literaturii din toate timpurile, alţii îl laudă pentru că a găsit calea de a comunica în cel mai eficient mod cu masele. Că i-a făcut să citească şi pe cei care nu deschiseseră în viaţa lor o carte. Dar şi că talentul său scriitoricesc nu este altceva, de fapt, decât o tonă de accesibilitate şi un marketing foarte bine direcţionat.