Recenzii | BookMag

Milorad Pavić. Cartea domino sau jocul de cărţi

Apărut în România în traducerea Marianei Ştefănescu, Dicţionarul khazar, roman-lexic în 100 000 de cuvinte. Exemplar feminin îşi avertizează cititorul într-un ton serios la suprafaţă, ludic în subtext, că este ferit de soarta altor cititori, şi anume moartea inevitabilă în urma lecturii ediţiei în cauză. De la gravitatea prezicerii iniţiale, autorul decade în parodia obiectivelor scrierii acestui roman şi empatizează „culinar cu cititorul său de vreme ce „el se aşează să scrie precuvântarea înainte de cină, pentru ca apoi cititorul să se apuce de citit la siestă. Aşa încât scriitorul, îmboldit de foame, să fie cât mai scurt, iar cititorul, sătul, să nu găsească precuvântarea prea lungă.

Literatura care nu te mîngîie pe creştet

Da, poţi s-o duci la nesfîrşit cu autori şi cărţi care-ţi zîmbesc frumos, te cocoloşesc, te respectă, îţi prezintă partea frumoasă şi instructivă şi profundă a artei, fie unii inteligent-comerciali, fie unii clasici şi fioroşi ca nişte soldaţi de ceramică. Sau poţi să citeşti tot ce găseşti de Elfriede Jelinek (lista aici), să vezi cît înghiţi, cît de cititor eşti.

Ochi albaştri, părul negru

Marguerite Duras nu ştie să scrie proză. Nici poezie. Aşa că le îmbină pe amândouă cu o mişcare de pisică leneşă şi scoate la suprafaţă cea mai sensibilă scriere care mi-a trecut pe sub ochi în ultima vreme. În cartea aceasta se plânge mult şi nu oricine poate suporta o cantitate atât de impresionantă de lacrimi. Acesta este cuvântul de ordine, plâns, ea plânge, el plânge, cu toate acestea toate au rostul lor, iubirea e boală grea şi se tratează mai mereu cu lacrimi.

De ce e Zen Mircea Cărtărescu

Întâi de toate, cred că nu ar trebui să scriu nimic despre o carte a unui autor contemporan cu o sensibilitate atât de aparte ca a lui Mircea Cărtărescu! Pentru că, după cum am observat în Zen, jurnalul autorului dintre anii 2004-2010, granița între succes și eșec e foarte volatilă. Și da, i-aș da dreptate dacă m-ar judeca pentru această îndrăzneală, pentru că nu i-am citit opera în totalitate. Dar am citit (și) acest jurnal scris sincer, uneori seară de seară, care arată zbaterile creației, dar și ale traiului cotidian.

Viața nu e decât un craniu

Scrisorile dintre Jack Kerouac, unul dintre beatnicii notorii americani și prietenul său din copilărie – Sebastian Sampas fac parte din scrierile primului din tinerețe, strânse în cartea Oceanul e fratele meu. Pe alocuri plictisitoare, cartea este recomandată doar celor cu nervii bine dezvoltați, însă are calitatea că dezvăluie primii pași ai generației Beat – al cărui strămoș se pare că a fost grupul Tinerii Prometeici. În plus, conține primele încercări literare ale lui Jack Kerouac și multe însemnări din jurnalele acestuia.

Nicole Kidman, rolul principal în ecranizarea romanului „Înainte să adorm“

Christine Lucas, eroina celebrului roman Înainte să adorm de S.J. Watson, și-a găsit chipul hollywoodian - Nicole Kidman. Bestsellerul internațional, publicat de editura Trei în colecția Fiction Connection, va ajunge pe marile ecrane la începutul anului viitor.

Psihogenealogia: Mare-i grădina lui Dumnezeu!

Mă dor strămoșii, această carte mică – are doar 182 de pagini – mi s-a părut inițial lejeră și fără importanță și deși am răsfoit-o, nu foarte entuziasmată, am părăsit-o. Ulterior, mi-am zis să mă uit mai atent la ea. Știam ce este psihogenealogia, știam și că a fost fondată în anii 1970 de către Anne Ancelin Schutzenberger, mai știm că la noi la institut cineva a adus un articol despre această teorie. Să-i spun teorie, deși mai degrabă seamănă cu un punct de vedere teoretic având oarece consecințe aplicative, cu o nișă care atrage un anume public, uneori considerată o sectă și nicidecum o ramură științifică a psihologiei.

Femeile se vor cucerite, dar fără să aparţină vreodată cuiva

Să le povesteşti despre Tristan şi Isolda unor funcţionari plafonaţi din Praga anilor ’80 nu e uşor. Sunt prea interesaţi de avansarea profesională a colegilor bine văzuţi de Partid. Dar Jiri Marek nu se dă bătut. Doar el l-a convins pe Ulise din Itaca să accepte rolul de cioclu galant. De ce să nu-l ademenească şi pe Tristan? L-a scos de la naftalină şi i-a vândut o identitate aparent neînsemnată: aceea de funcţionar anonim, dar senin, cu suflet de artist, pe nume Jan Toman. Lui i-a dedicat volumul Tristan sau reflecţii despre iubire.

Copilul-peşte, între legendă şi inimă frântă

Căţeii au simţurile de 100 de ori mai ascuţite decât ale noastre, ale oamenilor. De-asta cred că ei ar trebui să ne spună mai multe poveşti decât o fac în prezent. Poveştile câinilor sunt mai sensibile, pentru că ei miros, văd, aud tot ceea ce noi nu suntem capabili să mirosim, să vedem, să auzim. Aşa o fi considerat şi Lucia Puenzo, autoarea argentiniană a volumului Copilul-peşte, ale cărei competenţe se extind însă şi în domeniul regiei de film. Din păcate, aş spune, filmul Copilul-peşte, regizat, evident, tot de Puenzo, este mai cunoscut decât cartea.

Mai daţi-i o şansă, mai daţi-i o şansă!

Paulo Coelho este, în acelaşi timp, şi cel mai popular, şi cel mai hulit scriitor contemporan. Unii îşi pun citate din opera lui ca status pe Facebook, alţii îl acuză de falsă spiritualitate. Unii îl numesc arma comercială numărul 1 a literaturii din toate timpurile, alţii îl laudă pentru că a găsit calea de a comunica în cel mai eficient mod cu masele. Că i-a făcut să citească şi pe cei care nu deschiseseră în viaţa lor o carte. Dar şi că talentul său scriitoricesc nu este altceva, de fapt, decât o tonă de accesibilitate şi un marketing foarte bine direcţionat.

Barcelona, Barcelona!

3 mai 2012
by Liviu Radu

Povestea din Anticarul, de Julian Sanchez, începe în Barcelona zilelor noastre. Anticarul Antur Aiguader a invitat trei prieteni în magazinul său, seara, după ce închisese prăvălia, la o cafea bună și un coniac și mai bun. Cei patru obișnuiau să se întâlnească astfel în fiecare săptămână, când în magazinul unuia, când în al altuia... Și, în timp ce stăteau la taclale, Artur s-a lăudat că achiziționase niște chestii interesante, printre care o bibliotecă veche ce aparținuse unei familii nobile, familia Bergues. Printre volume a găsit și un soi de registru, ce aparținuse familiei Casadevall. Primul Casadevall cunoscut în istorie fusese ajutorul arhitectului șef care construise catedrala din Barcelona. Registrul Casadevall (așa îl numise anticarul) era scris în latină, iar pe marginea filelor erau adnotări în catalana medievală.

Bernardo Atxaga. Trecutul este o ţară străină

Mai puţin cunoscut cititorilor din România, cel mai cunoscut şi tradus scriitor al Ţării Bascilor, Bernardo Atxaga (pseudonimul lui Joseba Irazu Garmendia) atinge o problemă controversată din punct de vedere politic în romanul El hijo del acordeonista (Fiul acordeonistului). Planul pur estetic al romanului adăposteşte problema conflictelor armate recurente, iar semnalarea acestui substrat politic şi a discursului ideologic de către unul dintre cei mai importanţi critici spanioli, Ignacio Echevarria, îi aduc acestuia atacuri consistente din partea celor care resping implicarea politică a omului de arte sau a criticului în genere care ar trebui să se limiteze doar la domeniul literar.

Categorie: Recenzii