Recenzii | BookMag

Tony şi Susan. Romanul din roman

Tony şi Susan, un bestseller al regretatului scriitor american Austin Wright, apărut în 1993 şi reeditat, cu mare succes, în 2010, ne prilejuieşte o lectură în acelaşi timp pasionantă şi incitantă. Autorul lui a fost profesor emerit de literatură engleză la Universitatea din Cincinnati, excelent istoric literar şi teoretician şi un fin cunoscător al tehnicilor narative, despre care a scris studii amănunţite. Acestea vor fi abil întrebuinţate în Tony şi Susan, un roman complex, în care se îmbină fără să se contopească două poveşti, şi din care concluziile lipsesc, fiind lăsate la latitudinea cititorului.

O perfectă zi perfectă…chiar aceasta!

„Iată vremea crimei perfecte: nu văd decât trupuri înfometate, sinucise, bolnave, masacrate, dar nici o armă în mâna vreunui asasin. O perfectă zi perfectă de Martin Page este o carte… exact ... perfectă! A fost o lectură uşoară şi plină de umor. Eroul în jurul căruia se învârte acţiunea din această carte este puţin excentric, un inadaptat care încearcă să își construiască propriul univers haotic într-o lume mult prea ordonată. Pentru el, a te sinucide seamănă mult cu luatul prânzului sau cinei, e o acţiune obişnuită, vitală omului, care trebuie făcută zilnic. Pe tot parcursul vieţii, personajul nostru exersează sinuciderea de foarte multe ori, în cele mai diferite şi ciudate moduri.

Un autor care creează dependență!

Cum ar fi să citeşti trei variante ale aceluiaşi roman? Să ai acces în culisele unui atelier creativ interior, aparţinând unuia dintre cei mai mari scriitori italieni, să observi cum filtrează trăsăturile personajelor, cum selectează tipologiile umane şi frământările memorabile? Actuala traducere a romanului Cei doi prieteni reuneşte manuscrisele „rătăcite de Alberto Moravia într-o valiză. Cititorul va fi captivat de adâncimea psihologică a scriiturii, de perspectivele diferite prin care dramele umane şi răspunsurile categorice se diluează.

Ilf și Petrov, evangheliștii rîsului serios

Un tip a definit rîsul ca un soi de mecanică suprapusă peste real. Iei o schemă reducționistă a tipurilor umane, de exemplu, și o trîntești peste o viață în continuă mișcare și obții o adunătură de caractere, clișee: procesul rezultat ar fi rîsul. Ilf și Petrov, eroi ai unei epoci extrem de frămîntate au observat esența mecanismelor politice, economice sociale a lumii din jurul lor. Faptul că esența asta era și comică e doar o chestiune de detaliu. Glumesc, dar nu în totalitate. Așa zisul real nuanțat și complex era de fapt o sumă de scheme ușor demontabile – simpla lui inventariere provoca rîsul ca formă de revelație, dar și ca apărare față de frica deconspirării.

Păpuşa tristă scrie poveşti vesele

Dare Wright a fost o femeie frumoasă care a schimbat lumea cărţilor. A fost model şi fotograf. Şi s-a simţit oarecum trădată acolo, în spatele aparatului foto, încât a inventat cu inteligenţă o altă păpuşă blondă care să îi ia locul pe hârtie şi în minţile oamenilor.

O lume perversă, aproape perfectă, dar interzisă adulților!

Seria Micuțele mincinoase a ajuns în România abia la volumul al patrulea. Autoarea, Sara Shepard, scrie de nu se mai oprește, deja tinerii din America se bucură de al zecelea volum și de un supliment de serie, Pretty Little Secrets. Prin urmare, puneți-vă hainele de firmă, gândurile perverse și centurile de siguranță, fiindcă acțiunea devine din ce în ce mai interesantă.

Săracii oameni bogaţi

Cele câteva familii prietene despre care este vorba în romanul Claudiei Pineiro - Văduvele de joi seara locuiesc la periferia metropolei Buenos Aires, într-un cartier select şi bine închis, unde se intră numai pe baza cartelei magnetice de identificare. Cartierul lor scump pare ideal, case cu piscină, grădini aranjate cu multă grijă de peisagiști, vaste terenuri de golf și miros de flori de iasomie sau de lemn de eucalipt ars - în funcție de anotimp. Nu pot să explic exact din ce motiv însă atmosfera de suprafaţă a cartierului mă face să-mi amintesc de piesa Playa Bianca a lui Michel Houellebecq.

Thrillere bune

Am terminat unul şi l-am început pe-al doilea. Romanul terminat se numeşte Prizonierii crinului alb, romanul început se numeşte A pierde o chestiune de metodă şi sînt semnate de columbianul Santiago Gamboa. Poliţistele şi thrillerele sînt mici evenimente vinovate pentru mine. Fac uneori infuzii de le Carre sau King sau suedezi buni şi specializaţi în înfricoşarea micii burghezii (o autoare suedeză spunea că nu poţi inventa crime interesante decît din ţări pline de bunăstare – şi Gamboa e plecat din Columbia de mult timp în Vestul ultradezvoltat).

Biblioteca pentru o viață sănătoasă
Hrană pentru sănătate optimă

Nutriționiștii noștri Prof. Dr. George Puia Negulescu, Prof. Dr. Gheorghe Mencinicopschi și Dr. Șerban Puia Negulescu vă recomandă Hrană pentru sănătate, o reluare adăugită și revizuită a lucrării Înapoi în Paradis, scrisă în anul 1939 de Jethro Kloss.

Jocurile narative ale lui Murakami

Haruki Murakami este genul de scriitor capabil să scoată nişte povestiri captivante şi din plângerile primite de angajatul unui supermarket. Nimic din începutul povestirilor incluse în volumul Elefantul a dispărut nu prevesteşte întorsătura absurdă, ilară sau dramatică a naraţiunii. Dar Murakami are acea reputaţie menită să-ţi creeze aşteptarea extraordinarului din cotidian. Cele şaisprezece proze scurte sunt o revelaţie pentru cei obişnuiţi să citească numai romanele scriitorului japonez.

Fericirea de a o cunoaşte pe Alice

Am citit proza scurtă a canadiencei Alice Munro. Aşa că, înainte de a trece la recenzia propriu-zisă, aş vrea să-mi permiteţi un moment tandru, intim, ca primă reacţie după lectură. „A fost o onoare, doamnă, să vă cunosc chiar şi acum când vă aflaţi la senectute, măcar aşa, prin intermediul cuvintelor înşirate pe hârtie de dumneavoastră şi citite de mine. Îmi place părul dumneavoastră alb-alb şi scrisul dumneavoastră, pe alocuri negru ca bezna. Mi-aş dori să mai scrieţi, dar mi-e teamă să nu... Mi-e teamă. Cu drag, din celălalt colţ de lume, cu sinceritate şi urări de viaţă şi mai lungă, Oana Duşmănescu.

Secretele şi revelaţia

Scriitoarea franco-engleză Tatiana de Rosnay este deja un fenomen în literatura contemporană, şi aceasta nu numai datorită uriaşei ei popularităţi. În primul rând, uimeşte capacitatea ei de a scrie la fel de bine şi de complex atât în franceză (limba tatălui ei), cât şi în engleză (limba mamei). Opt romane în franceză şi două în engleză, toate bucurându-se de acelaşi succes de public şi de critică, atestă această neobişnuită abilitate a Tatianei de Rosnay de a crea universuri ficţionale originale în două limbi diferite.

Categorie: Recenzii