Israel, țara invitată de onoare la ediția din acest an a Salonului Internațional de Carte Bookfest, le propune iubitorilor de carte să își inventarieze, iar apoi să își lanseze visele.
Grupul Editorial Trei vă aşteaptă cu noutăţi editoriale, lansări de carte și surprize pentru cititori, la Salonul Internaţional de Carte Bookfest 2016, care va avea loc în perioada 1 – 5 iunie la Romexpo. Cărţile editurilor Trei, Pandora M şi Lifestyle Publishing vor avea reduceri de până la 50%. De asemenea, peste 100 de titluri vor avea preţ promoţional 10 lei. Aceste oferte și multe altele vă așteaptă în pavilionul C1, standurile A14 și A04.
Editura Nemira sărbătorește anul acesta 25 de ani de la înființare, cu evenimente speciale la Salonul de carte Bookfest (1-5 iunie) și cu surprize pentru cititori în toate librăriile din țară pe parcursul lunilor iunie și iulie.
Matei Vişniec, unul dintre cei mai importanți autori dramatici contemporani şi una dintre cele mai subtile voci ale poeziei de astăzi, va fi aniversat în deschiderea celei de a VII-a ediţii a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB).
rezistenţă, debutul în poezie al Alinei Purcaru, la Cartea Românească, este o coborâre dureroasă în sine şi, în acelaşi timp, o întoarcere victorioasă în braţele poeziei şi ale lumii. Lumea nu s-a schimbat, dar pentru ea, acum, nu mai este un loc din care trebuie să fugă.
În mai puţin de o lună, în capitală debutează cea de a VII-a ediţie a Festivalului Internaţional de Poezie Bucureşti (FIPB). Peste 100 de poeţi din 23 de ţări vor sosi la Bucureşti în perioada 18 – 22 mai, prilejuind publicului iubitor de poezie ocazia de a participa la peste 20 de evenimente: lecturi publice, mese rotunde, dezbateri și performance-uri.
Săptămâna viitoare, începând de luni, 18 aprilie, până vineri, 22 aprilie, şase poeţi britanici contemporani vin la Bucureşti, pentru a stiliza traduceri din poezia română contemporană. Timp de 5 zile, în cadrul unor workshop-uri care se vor desfăşura la sediul …
Gabriel Andreescu, Ionelia Cristea, Ana Dragu, Angela Marinescu, Octavian Soviany şi Daniel Vighi se află printre laureaţii celei de-a X-a ediţii a Premiilor Observator cultural, care a avut loc luni, 28 martie 2016, la Teatrul Odeon.
Mâine, 19 martie, de la ora 18:00, la Hecate (Olari, nr. 8), strângem cărți pentru bibliotecile sibiene și serbăm împreună cei 6 ani ai Asociației Paspartu! Intrarea la eveniment este liberă, dar accesul se face pe bază de cărți! Pe aceia dintre voi care vin cu mai multe cărți, îi răsplătim, simbolic, cu câte un semn de carte confecționat special pentru ediția curentă, se arată în comunicatul Paspartu.
Cel mai prestigios concurs internaţional de muzică clasică derulat în România se pregăteşte pentru ediţia cu numărul 23, derulată între 14 şi 21 mai 2016 la București. 100 de pianiști din 34 de țări - Austria, Bulgaria, Canada, Cehia, China, Coreea de Sud, Croația, Danemarca, Elveția, Estonia, Finlanda, Germania, Grecia, Islanda, Italia, Japonia, Kazahstan, Letonia, Luxemburg, Malaezia, Marea Britanie, Mexic, Mongolia, Olanda, Polonia, România, Rusia, Serbia, Slovacia, SUA, Taiwan-China, Turcia, Ucraina, Ungaria, vor concura pentru premii de 10.000 Euro.
Există cititori de tip pantof şi cititori de tip umbrelă. Cititorul de tip pantof este disciplinat şi răbdător, are încredere în autor, începe cartea de la primul cuvînt şi o închide după ce ajunge la ultimul, fără să fi sărit nici măcar o virgulă. Cititorul de tip umbrelă priveşte neliniştit jocul cuvintelor, parcurge cartea pe sărite, se întoarce la unele pasaje, pe altele le traversează în diagonală, aprofundează numai dacă îl captivează textul şi, nu de puţine ori, încheie cartea citind începutul.
Șase cunoscuți scriitori israelieni vor fi invitați la cea de-a XI-a ediție a Salonului Internațional de Carte Bookfest, care va avea loc la Romexpo între 1 și 5 iunie.
