Ce-ai face dacă ai descoperi că în cartea pe care o citeşti e vorba despre tine?

Ce-ai face dacă ai descoperi că în cartea pe care o citeşti e vorba despre tine?

Când găseşte o carte misterioasă pe noptieră, viaţa lui Catherine Ravenscroft se transformă într-un coşmar. Deşi pare o născocire, cartea, numită Străinul desăvârşit, recreează veridic şi în cel mai mic detaliu cumplita zi în care Catherine a devenit prizoniera unui secret teribil, un secret pe care o singură persoană îl mai cunoştea – iar acea persoană a murit.

avertUn necunoscut a pus cartea pe noptieră. Cu grijă. Nu a deranjat niciun obiect de la locul lui. Pe partea ei de pat. Ştiuse pe ce parte a patului doarme. A aranjat totul aşa încât să pară că ea însăşi pusese cartea acolo. Gândurile i se îngrămădesc unele peste altele şi se strivesc între ele până când devin chinuitoare şi dureroase. Vinul şi neliniştea sunt o combinaţie periculoasă. Ar trebui să înveţe deja că nu e bine să amestece otrăvurile. Îşi ia în mâini capul care o doare. În ultimele zile o doare constant. Închide ochii şi vede soarele alb şi arzător de pe copertă. Cum naiba a ajuns cartea asta în casa ei?

Pe măsură ce trecutul o ajunge din urmă, Catherine simte că lumea ei se prăbuşeşte. Singura cale este să-l înfrunte… chiar dacă adevărul şocant ar putea să o distrugă.

Un debut remarcabil, care aminteşte prin atmosferă de Înainte să adorm şi care se bucură deja de un succes internaţional,  Avertisment  vorbeşte despre o femeie bântuită de secrete, despre dorinţa mistuitoare de răzbunare şi preţul dureros pe care trebuie să-l plătim dacă încercăm să ascundem adevărul.

Avertisment dozează suspansul psihologic uimitor de bine: exact aşa arată thrillerul perfect. – Lee Child

Halucinant şi tulburător, romanul lui Renée Knight te prinde în mrejele sale de la prima pagină. – Kirkus Reviews
Înainte de a se dedica scrisului, Renée Knight a realizat documentare de artă pentru BBC şi a semnat scenarii de film şi televiziune. În 2013 a absolvit cursul Writing a Novel de la Faber Academy.

Back to top