de Cristina BAZAVAN
Femeile citesc mai mult decât bărbații. E demonstrat statistic la noi și în lumea întreagă. Chic lit-urile sunt în tabăra femeilor și se vând în milioane de exemplare, dar nici la capitolul mistery & SF femeile nu se dau la o parte de la lectură. Așa că, din punctul de vedere al business-ului, să scrii pentru femei e o afacere.
Chiar dacă nu e în categoria “Coehlo” – unul dintre autorii care au găsit rețeta exactă pentru sufletul femeilor de orice categorie socială, Eric-Emanuel Schmitt scrie pentru femei și o face cu finețe și atenție. Cei mai mulți dintre cititori îl știu grație emoționantei nuvele Oscar și Tanti Roz – povestea unui puști care, în apropierea morții sale, îi scrie lui Dumnezeu scrisori – dar Schmitt a mai fost tradus la noi cu alte câteva titluri (Milarepa, Domnul Ibrahim și florile din Coran, Copilul lui Noe, Viața mea cu Mozart, Secta Egoiştilor și Evanghelia după Pilat).
De săptămâna aceasta, Schmitt e din nou prezent în librării, de data aceasta cu o carte despre femei. Opt nuvele reunite sub titlul Cea mai frumoasă carte din lume (titlul ultimei povestiri din volum), o colecție de portrete de femei surprinse în toate laturile feminității.
Wanda – bogătașa care își ascunde sensibilitatea pentru că știe că supraviețuiește doar dacă e “rea”; Helene – femeia căreia nu-i place nimic, perfecționista care vede extrem de repede defecte în orice, Odile Vesini – inteligenta pe care o trădează cel mai bun prieten al ei: creierul; Aimee – amanta care nu mai are încredere în amant nici când acesta îi face darul vieții ei; Isabelle – soția care descoperă că soțul are o viață paralelă cu doi copii și o iubită ca o (altă) nevastă.
O colecție de portrete de femei așezate în nuvele care par poveștile Șeherezadei, relatate cu introspecție feminină, dar și o grație, încât uiți că autorul e bărbat. O privire intimă și delicată prin viețile și sentimentele femeilor, care se bucură și suferă în egală măsură indiferent de eticheta pe care societatea le-o lipește.
Chiar dacă la unele povești anticipezi finalul (ele sunt construite după o tehnică de roman polițist – cu un twist final), chiar dacă ești conștient că nu e lectura care va schimba fața literaturii, cartea lui Schmitt te captează prin ritm și grație.
“Din piele, interiorul Rolls Royce-ului. Uniforma și mănușile șoferului, de piele. Valizele și gențile care burdușesc portbagajul, de piele. Sandaua împletită care anunță o gambă rasată la marginea portierei, de piele”.
Acesta este fragmentul cu care se deschide cartea, iar câteva pagini mai încolo e o primă mostra de erotism: “Uitase cât de mult îi plăceau picioarele de bărbat, membrele acelea mari atât de contradictorii, tari la călcâi, moi la degete, netede deasupra, aspre dedesubt, solide cât să suporte trupuri puternice, fragile cât să se teamă de mângâieri”.
În povestea mea preferată, Intrusa, despre un musafir nepoftit în casa unei cercetătoare a cărei minte e în regresie, există un alt fragment de o tandrețe atât de fină încât te miri cum încape în atât de puține cuvinte: o descriere a iubirii de fiu pentru mamă.
“Uneori îmi doresc să vină foarte repede ziua în care mama va redeveni un nou născut ca s-o strâng în brațe. Am să-i spun în sfârșit cât de mult o iubesc. Va fi pentru mine un sărut de adio. Pentru ea o sărutare de bun venit”.
Cea mai frumoasă carte din lume și alte povestiri e o lectură de-un weekend. Dar pentru multe dintre cititoare s-ar putea să fie o experiență asemeni celei pe care o are Odette Lumeaîntreagă – unul dintre personajele din carte – care se regăsește profund în scrierile lui Balthazar Balsan, autor de literatură accesibilă, dar de foarte mare succes.
P.S. În urmă cu câțiva ani, scriitorul britanic Ian McEwan a încercat un experiment inedit. Împreună cu fiul său a împărțit cărți trecătorilor dintr-un parc londonez, la una dintre cele mai aglomerate ore. În doar câteva minute au dăruit 30 de romane. McEwan a observant că femeile au primit cartea cu bucurie și recunoștință, în timp ce bărbații păreau deranjați că li se face un asemenea dar. Așa că, într-o cronică scrisă pentru The Guardian, McEwan a concluzionat “când femeile nu vor mai citi, literatura va muri”. Cea mai frumoasă carte din lume e un roman pentru doamne, așa că…vreți ca literatura să moară? 🙂