de Liviu RADU
Să începem prin a spune că Robert J. Sawyer este unul dintre cei mai cunoscuţi, mai apreciaţi şi mai premiaţi scriitori de science fiction contemporani. Autorul canadian a mai fost tradus la noi în ţară, două dintre cele mai bune romane ale sale (Alegerea lui Hobson şi Programatorul divin) fiind accesibile cititorilor români. Deci cunoscătorii ştiu deja că avem de-a face cu un autor care încearcă să îndemne cititorii să gândească împreună cu el, să-i captiveze nu atât prin acţiune, cât prin dinamismul ideilor.
Să mai spunem că flashforward defineşte în cinematografie un procedeu care constă în inserarea în film a unor imagini din viitor, imagini ale unor acţiuni care se vor desfăşura ulterior momentului în care sunt inserate. 
Acestea fiind spuse, hai să vedem ce-i cu povestea prezentată de Sawyer.
În ziua de 21 aprilie 2009 are loc la CERN (Organizaţia Europeană pentru Cercetări Nucleare) un experiment. În timpul acestui experiment, toţi oamenii de pe globul pământesc îşi pierd cunoştinţa timp de două minute. Analizându-se cu atenţie ceea ce au văzut (sau visat, sau cum vreţi să-i spuneţi) în aceaste două minute, se ajunge la cooncluzia că toţi locuitorii de pe Terra fuseseră – cumva – puşi în situaţia de a vedea ce li se va întâmpla peste 21 de ani.
Sigur, ideea cunoaşterii viitorului nu-i nouă. Legenda lui Oedip se bazează pe o asemenea cunoaştere şi pe încercarea de a ocoli soarta prezisă. În general, autorii de science fiction consideră că poţi să-ţi cunoşti viitorul – din moment ce există o maşină a timpului – dar că viitorul nu-i fix şi că poate fi modificat. Mai mult, există pericolul de a-l modifica neintenţionat, din neglijenţă, iar povestirea lui Ray Bradbury, A Sound of Thunder, atrage atenţia că simpla ucidere accidentală a unui fluture poate provoca schimbarea viitorului. Doar Robert Silverberg, în The Stochastic Man, susţine că viitorul e inamovibil şi că omul trebuie să-şi accepte cu stoicism soarta.
Am sugerat, în doar câteva cuvinte, că problema cunoaşterii viitorului reprezintă una dintre problemele dezbătute cu ardoare în literatura science fiction (nu mai amintesc de diferitele paradoxuri temporale).
Atunci, ce-i nou şi interesant în romanul lui Robert J. Sawyer?
Modul în care interpretează autorul importanţa cunoaşterii viitorului.
Amănunte pe care canadianul le introduce în text ne duc la concluzia că două persoane care se iubeau decid să se despartă, pentru că află că peste douăzeci de ani vor fi cu alte persoane; canadienii din Quebec renunţă la mişcarea pentru independenţă, pentru că în viitorul pe care l-au văzut nu au un stat propriu; un scriitor tânăr şi talentat se sinucide, pentru că viitorul nu-i arată că va avea succes. Şi alte asemenea situaţii, care îl fac pe autor să se întrebe dacă există liberul arbitru. Iar această întrebare este una foarte importantă pentru mentalitatea creştină, cea care stă la baza civilizaţiei nostre.
Liberul arbitru înseamnă că fiecare dintre noi poate să aleagă – în deplină libertate – dacă o ia pe o cale sau pe alta. Liberul arbitru stă la baza păcatului originar, liberul arbitru stă la baza damnării sau izbăvirii fiecăruia dintre noi.
Dacă viitorul este fix şi nu poate fi modificat, atunci fiecare dintre noi este silit să facă anumite lucruri – deci nu are de ales, nu poate decide în mod liber dacă va face un lucru sau altul.
Am pomenit ceva mai devreme de cartea lui Silverberg. Robert Silverberg se mulţumea să considere că un viitor fix trebuie acceptat cu resemnare şi cu împăcare sufletească – adică, hai s-o spunem făţiş – cu fatalism. Sawyer nu poate accepta un asemenea punct de vedere, el este adeptul dezbaterilor inteligente pe teme religioase (am amintit de cele două romane traduse în româneşte – unul tratează problema nemuririi, iar celălalt problema creaţionismului). Pentru el, liberul arbitru nu-i doar o problemă de atitudine, e însăşi esenţa fiinţei umane.
Să mai spunem în încheiere că în roman se întâmplă o grămadă de lucruri, că după ideea din această carte s-a făcut un serial de televiziune… şi că există în genul science fiction cărţi care se adresează în mod special cititorilor inteligenţi. Romanul lui Sawyer, deşi palpitant şi captivant – sau, poate, tocmai de aceea -, este una dintre ele.