William Peter Blatty a ajuns să fie cunoscut în întreaga lume pentru romanul Exorcistul. Poate că o contribuție importantă la celebritatea sa a avut și filmul realizat după acest roman, poate că și subiectul cărții a avut un rol important în acest succes… Oricum, Blatty a ajuns să fie apreciat pentru curajul cu care a tratat o temă ciudată, pe care biserica evită s-o discute, iar ateii o evită cu atât mai mult.
Tema posesiunii demonice este, de obicei, una a implicării militante. Autorul are doar două opțiuni: sau consideră că există demoni, care pot fi izgoniți din trupul omenesc numai prin ritualuri bisericești și prin credință, ori consideră că-i vorba de boli psihice care pot fi tratate și vindecate numai cu ajutorul medicinei (în acest caz, religia îngreunând doar activitatea doctorului).
Blatty a reușit o performanță uluitoare, justificând pe deplin succesul obținut: a prezentat problema într-un mod nedefinit, la limită, lăsând cititorul să decidă care era adevărul. A transmis însă un mesaj clar: există rău, indiferent cum îl numim, și datoria noastră este să luptăm împotriva lui. 
După aproape patruzeci de ani, dedicați în principal activității de scenarist, Blatty revine în librării cu un alt roman la fel de profund și la fel de captivant ca și Exorcistul.
Dimiter este o poveste bizară, o poveste în care cititorul are un cuvânt important de spus, pentru că poate completa cu imaginația sa lucrurile pe care autorul se mulțumește doar să le sugereze.
Romanul este alcătuit din două părți. Prima se desfășoară în 1973, în Albania. Pentru cei tineri, reamintim că în anul acela Albania reprezenta o culme a dictaturii comuniste. Era, după cum afirmau autoritățile, „primul stat ateu din lume“. Pentru a înlătura orice opoziție, comuniștii albanezi interziseseră orice credință, tratând la fel de nemilos și pe creștini, și pe musulmani. De o atenție deosebită avuseseră parte catolicii. Securitatea albaneză se străduise să anihileze clericii, pentru ca masa credincioșilor, lipsită de îndrumare, să poată fi controlată mai ușor. Partidul comunist, sub conducerea lui Enver Hodja și a familiei sale, rupsese legăturile cu celelalte „partide frățești“ și devenea tot mai mult un satelit al Chinei din cea mai sumbră perioadă ideologică a acesteia.
În această atmosferă macabră, asistăm la arestarea accidentală a unui individ, pe care securitatea nu reușește să-l identifice. Deținutul rezistă cu încăpățânare torturii și acceptă chinurile cu o seninătate de martir. Ofițerii care îl interoghează bănuiesc că este un spion celebru (Dimiter, agentul din iad) – dar nu au nici un argument în favoarea acestor bănuieli. Mai mult, individul arestat pare a deține puteri de sugestie – sau hipnotice, dacă vreți – care-l fac greu de identificat. Atmosfera din arestul securității este sumbră, întâlnim tragedii de nedescris, trădare și suferință…
Apoi, într-un mod surprinzător, dar în deplină concordanță cu cele întâmplate până atunci, deținutul evadează. Și atunci aflăm cu uimire care-i fusese misiunea: spionul acela nemilos și capabil să ucidă pe oricine îi stătea în cale fusese numit temporar episcop, pentru a putea hirotonisi țăranii simpli care doreau să ducă mai departe cuvântul Domnului, care doreau să se sacrifice pentru a păstra vie credința celor care se opuneau statului ateu.
A doua parte a romanului se petrece în 1974, în Ierusalim. În aparență, povestea din Israel nu are nici o legătură cu cea din Albania. Avem de-a face cu un medic evreu, dedicat vindecării bolnavilor. Și mai avem de-a face cu un polițist arab, care își face datoria, încercând să mențină ordinea și liniștea.
E o atmosferă pașnică, oarecum patriarhală, în care conviețuiesc oameni de diferite confesiuni, localnici, dar și voluntari veniți din America sau din Europa.
Brusc, atmosfera aceea se spulberă. Un accident se dovedește a fi o crimă – sau o sinucidere. Iar într-o biserică este descoperit un cadavru care este identificat ca aparținându-i lui Paul Dimiter, celebrul spion ce dispăruse fără urmă…
Lucrurile se complică și vom avea parte de răsturnări de situații surprinzătoare, de lămurirea unor enigme sugerate vag până atunci… adică vom avea de-a face cu o carte demnă de Blatty. Însă romanul acesta nu-i atractiv doar prin acțiunea sa. Autorul ne transmite îndoielile și frământările sale, lăsându-ne nouă grija de a găsi răspunsuri. Dacă în Exorcistul ne atrăsese atenția că în lume există rău, în Dimiter se întreabă în ce fel trebuie să acționeze binele… Într-un cuvânt, avem de-a face cu o carte ce merită pe deplin să fie citită.
Imagine scriitor: www.ncregister.com