Cu niște ani în urmă, un editor american celebru povestea că în domeniul SF-ului lucrurile merg altfel decât în alte genuri literare. Adică nu are nici un rost să investești în promovarea unei cărți – cititorii din afara fandomului nu vor fi convinși să citească o carte dintr-un gen neserios, iar fanii vor afla (nu se știe cum, nu se știe de unde, dar vor afla) că urmează să apară o carte interesantă și se vor strădui să și-o procure. Cam așa merg lucrurile și la noi. Unele edituri publică lucrări SF celebre, fără să menționeze undeva că-s SF, iar fanii află și le cumpără. Uneori cărțile respective au fost ecranizate, alteori au fost nominalizate pentru premii importante ale genului – dar nu contează, pentru că unele edituri se laudă că nu publică subliteratura SF, iar când o fac (destul de des, de altfel) se străduiesc să ne convingă că nu-i vorba de SF.
Maurice G. Dantec e un scriitor francez care, după ce a obținut o serie de premii literare în țara sa natală, s-a stabilit în Canada. După romanul său Babylon Babies a fost 
realizat un film ce-l avea în rolul principal pe Vin Diesel, un film care s-a bucurat de succes.
E vorba de un roman a cărui acțiune se desfășoară într-un viitor foarte apropiat (în 2013) și care debutează spectaculos: ne sunt descrise aventurile mercenarului Toorop în China, unde are loc un război între autoritățile centrale și forțele diferitelor minorități care-și doresc independența. Toorop are experiență în războaie de acest gen pentru că a luptat în Bosnia, de partea mahomedanilor. Pentru că suntem în viitor, indivizi precum Toorop beneficiază de echipament militar deosebit, care le permite să fie extrem de eficienți în luptă.
Numai că priceperea lui Toorop și sfaturile sale nu folosesc la nimic, pentru că angajatorii săi – politicieni în primul rând – conduc războiul după capul lor, așa că prietenul nostru se pomenește, la un moment dat, că-i șomer în mijlocul Asiei. Așa că își caută de lucru și acceptă singura ofertă care-i este făcută: să escorteze o tânără, din Kazahstan până în Canada. O slujbă ce pare simplă, nepericuloasă și bine plătită. Sigur, treaba nu-i chiar atât de simplă – angajatorul său e un gangster siberian, dar cel care l-a recomandat acestui angajator este un ofițer rus ce lucrează la ambasada țării sale din Kazahstan (adică, pricepem noi, e un soi de șef peste spioni, care colaborează în misiunile sale cu mercenari și cu mafioți).
Deci Toorop o ia pe Marie Zorn și reușește să ajungă cu ea la Quebec. E ajutat de alți doi mercenari – o izraeliancă și un irlandez – și-și văd liniștiți de treabă. Numai că eroul nostru trebuia să se dumirească ce-i cu femeia pe care o însoțea și să-l informeze pe rus. Nimic deosebit. Până când lucrurile încep să se agite. In Canada, bandele de motocicliști deveniseră forțe de intervenție pentru diferite puteri din umbră. Iar una dintre aceste bande devine interesată de Marie Zorn.
Pe de altă parte, tânăra se comportă ciudat, se pare că-i o schizofrenică periculoasă. Iar Toorop nu înțelege de ce-i atât de prețioasă, pentru că nu transportă droguri. În ciuda presupunerilor sale, nu transportă nici vreun virus, nici vreun embrion modificat genetic…
Lucrurile se complică, acțiunea devine tot mai dinamică, Toorop încearcă să afle în ce s-a băgat, care-i sunt adevărații dușmani, ce rol joacă diferitele grupuri de indivizi care se oferă să-l ajute… și, mai ales, să scape cu viață. Pe măsură ce află tot mai multe lucruri, își dă seama că miza este uriașă și privește întreaga omenire. Ca atare, își asumă o responsabilitate pe care n-o întrevăzuse inițial: va deveni protectorul Mariei Zorn și a ceea ce reprezintă ea.
Trebuie să mărturisesc că farmecul cărții constă, în primul rând, în talentul cu care scrie Dantec. Autorul are o imaginație deosebită, imaginează personaje și situații ieșite din comun – dar le prezintă astfel încât par naturale și firești. Ne vom pomeni implicați emoțional în aventurile lui Toorop și ale camarazilor săi, având, în același timp, sentimentul că ni se oferă o literatură de-o calitate extraordinară.
Cu toată impresia extrem de favorabilă lăsată de acest roman, nu mă pot împiedica să nu vă spun două lucruri: postfața lui Alexandru Matei (interesantă, de altfel) este menită să convingă cititorii că n-au avut de-a face cu o carte SF, ceea ce mi se pare o pierdere de vreme; iar traducătoarea s-a străduit să ne convingă că tot ce este legat de Kazahstan trebuie tradus nu prin kazah, ci prin cazac…