Pornită pe un drum literar nou, complet diferit de cel al romanelor despre vampiri, Anne Rice pare decisă să creeze o lume nouă, mai poetică, plină de sensibilitate şi de întrebări fundamentale. Sigur, nici lumea vampirilor nu fusese o lume simplă şi primitivă – pentru că autoarea încercase să creeze o mitologie, să descopere un substrat metafizic al făpturilor pe care şi le imaginase.
De data asta, eroul său nu e o făptură mitică, aparent indestructibilă şi aparent nemuritoare. Toby O’Dare este un om obişnuit, un irlandez catolic credincios – pe care soarta nemiloasă l-a transformat în asasin plătit.
După cum ştim din primul volum al seriei Cântecele serafimului, Toby – care ajunsese celebru sub porecla de Lucky Vulpoiul – reuşise să renunţe la activitatea sa criminală, în urma intervenţiei serafimului Malchiah, şi se decisese să-şi dedice existenţa ispăşirii faptelor sale din trecut.
Viaţa lui Toby pare să se fi transformat în totalitate volumul Dragostea și răul. Fostul asasin are curajul să-şi analizeze trecutul şi să se intereseze de soarta foştilor săi prieteni. 
Descoperă cu surprindere şi cu bucurie – dar şi cu remuşcare – că avea un băiat. Şi decide să o reîntâlnească pe fosta sa iubită, Liona, ca să-şi cunoască fiul – care se numeşte tot Toby. Şi, în ciuda faptului că Toby le oferă celor doi o vacanţă meritată – făcând oarecum paradă de luxul pe care şi-l permite -, în ciuda faptului că Liona şi fiul său acceptaseră cu resemnare situaţia în care se aflau (găsind însă suficiente motive pentru a fi fericiţi împreună) şi nu-l judecaseră pe iubitul şi părintele ce dispăruse zece ani fără să dea vreun semn de viaţă, Toby descoperă că nu putea să-i destăinuie fiului său secretul serafimului, nu-i putea transmite credinţa sa catolică, pe care n-o pierduse niciodată. Pentru că Liona era evreică, deci şi fiul său era evreu.
După ce Liona şi Toby cel mic se întorc la existenţa lor obişnuită, liniştită şi fericită, Toby O’Dare primeşte o nouă misiune din partea serafimului. Este trimis în Roma Renaşterii, pentru a rezolva un caz ciudat.
O vilă a unui nobil bogat este bântuită de un demon, care îl secătuieşte de puteri pe fiul proprietarului. Iar Toby se pomeneşte că e transformat în muzician evreu, al cărui talent de cântăreţ la lăută urmeză să fie folosit pentru alinarea chinurilor bolnavului.
În ciuda faptului că se învârtea în cercurile înalte, ale nobilimii ce manifesta bunăvoinţă faţă de învăţaţii sau artiştii evrei, Toby simte pentru prima oară ce înseamnă să faci parte dintr-o rasă persecutată şi să fii obligat să porţi un semn distinctiv (un cerc galben) cusut pe îmbrăcăminte.
Contează mai puţin că eroul nostru va rezolva problema. Nu are prea multă importanţă nici faptul că autoarea ne oferă un tablou interesant al lumii Renaşterii, tablou ce demonstrează cât de mult s-a documentat doamna Rice. Dacă punem cap la cap toate elementele care ne-au fost puse la dispoziţie până acum, putem să ne facem o oarecare idee despre scopul urmărit de autoare.
Toby este catolic convins, are de-a face cu îngeri şi cu serafimi, care-l trimit în trecut să cunoască suferinţa comunităţilor evreieşti şi să le vină în ajutor. Iubita sa este evreică, iar fiul său este evreu. Adică, încearcă să ne explice doamna Rice, nu există nici un motiv pentru ca evreii şi catolicii să nu se înţeleagă perfect, chiar să se iubească, pentru că persecuţiile din trecut au fost fapte ce nu ar trebui să se mai repete.
Nu ştiu cât de convingătoare va fi până în final doamna Rice, nu ştiu nici măcar dacă acesta este scopul pe care-l urmăreşte, dar este evident că autoarea încearcă să împace morala creştină cu ceea ce s-a înfăptuit cândva în numele acestei morale şi – mai ales – încearcă să arate că faptele acelea condamnabile nu au, de fapt, nici o legătură cu adevărata morală creştină. Cântecele serafimului cheamă la pace şi la împăcare între fii lui Dumnezeu, pentru că, în realitate, toţi suntem fraţi şi ar trebui să trăim frăţeşte.