În noapte se întâlnesc o studentă pasionată de lectură şi de limba chineză, sora ei (un fotomodel cu tulburări de somn), o prostituată agresată şi părăsită într-un hotel ieftin, un trombonist de jazz şi un angajat la o companie de IT, dar protagonistul acestui roman este, de fapt, oraşul Tokyo. Dramele se intersectează în metropola plină de neoane stridente şi panouri electronice. La început, Haruki Murakami îşi fixează poveştile în decoruri zgomotoase, schimbate într-un ritm alert, trecând apoi la cele de interior, minimaliste. Noaptea, Tokyo pare un fluviu luminos, ieşit din matcă pentru a duce la vale banalitatea din existenţa personajelor.
Romanul scris de Murakami pare văzut prin ochii unui regizor specializat în filme psihologice. Finalul este incert, personajele terne devin adânci, iar scenele nu au nevoie de 
introducerea unui decor spectaculos. Un bar unde se ascultă jazz (când e vorba despre Murakami, soundtrack-ul este asigurat de artiştii din Louisiana), un restaurant studenţesc, un subsol transformat în sală de repetiţii sau camera unui love hotel au fost suficiente. Dialogurile sunt întreţinute abil, iar personajele volubile alternează cu misterul introvertiţilor.
„În faţa ochilor avem silueta unui oraș (…) Cuprins în amplul câmp vizual, oraşul arată ca o vietate uriaşă. Sau poate ca un amalgam compus din organisme interconectate. Nenumărate artere împânzesc acest corp incert, pompează sânge şi reîmprospatează celulele fără încetare. Trimit informaţii noi şi le colectează pe cele vechi (…) Vuietul oraşului e ca un basso continuo – un vuiet monoton, fără modulaţii, dar încărcat de prevestiri“.
Într-o cameră întunecată, o femeie a cărei frumuseţe aminteşte de vechile stampe este urmărită de un bărbat. Chipul bărbatului va rămâne o enigmă de-a lungul mai multor pagini, ascuns într-o umbră densă. Fata este nefiresc de adâncită-n somn, un somn prelungit, care durează de câteva luni. Sora ei, Mari, studentă în cadrul secţiei de Chineză a Facultăţii de Limbi Străine alege să-şi petreacă întrega noapte hoinărind prin oraş, în căutarea unui loc unde ar putea citi liniştită. Nu ar vrea să revină acasă.
Refugiată într-un local, Mari îl reîntâlneşte pe fostul coleg al surorii ei, ajuns trombonist de jazz. Împreună poartă o conversaţie cu iz psihologic despre surori şi diferenţele aparute între ele. Mari este comparată cu sora ei, un fotomodel precoce şi un ideal de frumuseţe, care l-a prins în mreje pe timidul instrumentist. Undeva, pe fundal, curge obsesiv Five Spot Alter Dark, o compoziţie din anii de glorie ai jazz-ului imprimat pe vinil. Trombonistul pleacă spre sala de repetiţii. În locul său, la masa lui Mari apare managera unui love hotel, care îi solicită ajutorul. O prostituată venită ilegal din China a fost bătută, apoi abandonată de un client psihopat, iar Mari primeşte rolul de translator, încercand să afle identitatea adolescentei brutalizate.
Orele înaintează în noapte, iar personajele nu mai au cale de întoarcere. Nu mai pot fugi unele de altele, şi nici de propria realitate interioară, adesea incomodă. Este noaptea confidenţelor posttraumatice şi a ieşirii din zona de confort. Mari ar vrea să descopere motivul care a determinat-o pe sora ei să aleagă un somn lung de doua luni pentru a scăpa de lume, trombonistul va raspunde la telefonul mobil al tinerei prostituate, lăsat de agresor într-un supermarket, iar una dintre angajatele love hotelului are de gând sa depene amintiri din spatele unei identităţi ascunse…şi mai sunt doar câteva ore până dimineaţă…