Uneori de o violenţă de neînchipuit, alteori cu totul înduioşător, Exitus de Adrian Georgescu (colecția Ego.Proză, editura Polirom) ne arată faţa urîtă a societăţii măcinate de război, în care civilizaţia se transformă rapid şi brutal în sălbăticie şi se recîştigă apoi încet, cu fiecare act de umanitate ce aduce un licăr acolo unde întunericul pare etern.
Milo, un copil care îşi pierde tatăl la naştere şi mama înainte de a începe să vorbească, pare predestinat să trăiască înconjurat de moarte. Rămîne curînd şi fără mătuşa care l-a luat în grijă, într-o cocioabă de lîngă un crematoriu pentru săraci şi o groapă de gunoi, ceea ce-i atrage şi porecla funestă Exitus.
Singur într-o lume distrusă de ororile războiului, reuşeşte totuşi să rămînă în viaţă, printre oamenii neînsufleţiţi de la morgă şi avînd drept profesori cărţile şi almanahurile găsite printre resturi. În pragul adolescenţei, hotărăşte să iasă între oamenii vii, dar descoperă că aceştia sînt de o cruzime fără margini şi îl expun mereu unor situaţii extreme. Marii conflagraţii i-a luat locul lupta pentru supravieţuire şi între bande, pericolul pîndeşte la tot pasul, dar pe parcursul călătoriei lui spre maturitate răsare şi speranţa că lumea se poate schimba.
Dacă nu vă convinge trailerul de aici, adaug și un fragment în exclusivitate pentru cititorii BookMag:
«Într-o noapte a cunoscut dragostea. Ştia deja ce este femeia, ce taine ascundea carnea ei. Văzuse sute de trupuri goale, în toate poziţiile, cu lipsa de pudoare pe care numai abandonul morţii o poate da. Punând cap la cap ceea ce ştia cu cele ce credea, a desluşit treptat mecanismul concepţiei, aşa cum, tot desfăcând şi compunând la loc o puşcă, până la urmă înţelesese la ce folosesc părţile ei. Trăind departe de cei vii, unde moartea era prilejul unei scurte atingeri a perfecţiunii până ce carnea trecea ori în ţărână, ori în cenuşă, n-a simţit decât satisfacţia unei probleme rezolvate.
În acea seară stătea pe acoperişul spart al casei sale, aşteptând să plece transportatorii, când a văzut-o prin fereastra morgii. Stătea sub căutătura de bijutier a lunii, abandonând privirii lui partea de sus a unui trup gol fără nume, de luminescenţa ivoriului, un bust străbătut de filigranul nervurilor albăstrui, răsturnat din cine ştie ce motive de pe soclul lui firesc pe pardoseala rece. A stat şi a privit-o, la fel de nemişcat, ştiind că ora aceea astrală era făcută doar pentru ei, căci timpul urma să descompună în curând acel miracol, calcinând cupolele de sidef ale pomeţilor şi umerilor, stingând strălucirea minerală a pieliţei şi luciul molcom al buzelor.
Ea i-a simţit privirea şi parc-a tresărit. El şi-a înălţat braţul drept, iar gestul a durat o mie de ani. Mâna lui avea o tonă; degetele tremurau la capăt ca nişte păsărele prinse în smoală. Milo şi-a ţinut răsuflarea, desigur că şi ea. Era goală şi liniştită, de parcă tocmai goliciunea ar fi îmbrăcat-o, lăsând vederii detaliile feminităţii ca pe nişte broderii alese. Fata şi-a lăsat graţios capul într-o parte, ca pentru a-l vedea mai bine, iar inima lui bătea aidoma unui clopot, trimiţându-şi reverberaţiile în tot trupul, din tălpi până-n timpane. Era ameţit. Ochii ei scânteiau, pe chip îi plutea umbra unui zâmbet. S-a lăsat încet pe spate, lunecând domol spre partea de jos. Şi-a lăsat în urmă braţul ca pentru a-l aşeza sub ceafă, dar, vai!, umerii şi capul i-au ieşit atunci din cadru, trase de-o forţă invizibilă împotriva căreia nu putea lupta. Pentru o secundă, părul, cu inconsistenţa lui fragilă, a mai zăbovit acolo, câteva fire rămase în pata de sânge închegat şi-n dâra delicată, ultima urmă din trecerea prin lume a fetei, căci un lucrător al morgii pornise să o târască spre crematoriu.
Atunci, pentru prima oară în viaţa lui, Milo s-a simţit singur, o ciudăţenie părăsită la capătul universului. A stat până ce ultimul fir de fum a părăsit hornul crematoriului, apoi a început să-şi facă bagajul.
A doua zi la prânz a plecat.»
Adrian GEORGESCU s-a născut pe 24 iulie 1970, la Bucureşti. În 1995 a început să scrie pentru cotidienele Evenimentul zilei, Sportul românesc, ProSport şi Gazeta Sporturilor. În 2000 a fost redactor-şef al revistei Acasă Magazin. În 2007 a devenit jurnalist independent şi a fost desemnat „Ziaristul anului” la Gala Premiilor „Ioan Chirilă”. A mai colaborat cu FHM, Adevărul sau România liberă. În paralel, scrie pe blogul personal adriangeorgescu.ro. A contribuit cu povestiri la volumele colective Răcani, pifani şi veterani (2008), Best of: proza scurtă a anilor 2000 (2013) şi De la Waters la Similea (2013). În 2011 a publicat romanul Cîteva sfîrşituri de lume.