Factorul WOW! în ficțiunea contemporană
„Libertate“ de Jonathan Franzen

Fără îndoială, ați auzit de el. Time Magazine i-a publicat fotografia pe copertă, numindu-l „Marele romancier american“. Tocmai am terminat noul său roman, Libertate, iaer reacția mea viscerală a fost: WOW! Care m-a dus cu gândul la factorul WOW!: nu doar în privința romanului lui Franzen, ci în ficțiunea contemporană în general.

Lăsați-mă să îmi deschid analiza cu ceea ce este evident: nu e deloc ușor să publici literary fiction în State. Scriitorii genului, precum Jonathan Franzen, Wally Lamb, Jeffrey Eugenides și alți câțiva trebuie să concureze cu branduri consacrate din industria de publishing: personaje politice precum Sarah Palin sau vedete pop ca Madonna, care generează controverse și atrag expunere media, care în schimb aduce creșterea vânzărilor de carte.

Literary fiction este, înainte de toate, un gen estetic. Cea de bună calitate ne oferă personaje puternice, un stil individualizat — la fel de unic precum amprentele digitale ale autorului — profunzime psihologică, coeziune, structuri bine echilibrate şi intrigi uimitoare, pline de răsturnări de situaţie şi surprize.

În plus, literary fiction nu este uşor de digerat: este nevoie de  multă răbdare, gândire şi, din moment ce astfel de romane ne sondează firile și motivaţiile, înseamnă și o introspecție nu întotdeauna plăcută. Probabil acestea sunt motivele pentru care –alături de poezie și filmele independente – genul literary fiction tinde să primească recenzii bune, dar nu prea se vinde bine. Așadar, când un autor reușește să scrie literary fiction de o calitate impecabilă și are și priză la publicul larg, singurul mod prin care s-ar putea explica această vrajă este acel je ne sais quoi, factorul WOW!.

De la început, Jonathan Franzen a avut multe atuuri de partea sa: atenția celebrei Oprah (simpla prezență în Oprah’s Book Club crește vânzările unei cărți); un agent literar uimitor (Susan Golomb) și susținere din partea unui editor cunoscut pentru calitatea de top a cărților de literary fiction pe care le publică (Jonathan Galassi, publisherul Farrar, Straus and Giroux). Dar, tot acest „capital cultural“ strâns în colțul lui Frazer conduce implicit la întrebare. Pentru că acest roman al său nu a fost ales aleatoriu: chiar își merită laudele pe care le primește.

Libertate este, înainte de toate, o poveste de familie. Urmărește viețile a două generații de americani: Patty și Walter Berglund și copiii lor, Joey și Jessica. Romanul oferă un portret măiastru a două epoci din cultura americană, nu doar schița unei familii. Pentru a crește interesul cititorilor și a condimenta acțiunea, apar drama și tensiunea unui triunghi amoros. Patty ajunge să fie orbită de pasiunea pentru cel mai bun prieten al soțului ei, muzicianul renegat Richard Katz. În portretele vivante pe care le face poveștii de amor dintre Patty și Walter și relației dintre Patty și Richard, Libertate ne arată diferența dintre dragostea nebunească – cu obsesia prelungită și excitarea sexuală explozivă dar de scurtă durată – și iubirea adevărată, acea combinație de loialitate, dezamăgire și provocări venite din viața de zi cu zi.

Tensiunea romanului este menținută nu doar prin dramatismul intrigii, ci și prin profunzimea și echilibrul descrierilor. Fiecare personaj principal funcționează ca „opus“ al altuia: Walter cel moral și frust este opusul lui Richard, muzicianul egoist, ale cărui viziuni îmi amintesc de spusele faimoase ale lui Ivan din Frații Karamazov: „Cu cât am urât mai mult indivizii, cu atât am iubit mai mult omenirea, așa s-a întâmplat întotdeauna“. În mod similar, Patty, casnica ambițioasă cu tendințe depresive este contrabalansată de Jessica, fiica sa pragmatică și consecventă. Connie, fiica vecinilor cea prostuță și ștearsă funcționează ca o contrapondere pentru Joey cel încrezător și comunicativ. Povestea lor de dragoste adolescentină revelează relația simbiotică dintre adorator și adorat, care provoacă examinarea modului în care funcționează narcisismul și dependența reciprocă, dar care rămâne mult mai impresionantă și unică decât psihologia populară. Personajele acestui roman sunt atât de bine conturate încât pare că autorul s-a insinuat în mintea fiecăruia dintre ele, un proces amintind de spusele lui Flaubert „Madame Bovary, c’est moi!“. Astfel revin la afirmația inițială: Libertate în mod clar conține factorul WOW!. Pentru mine, factorul WOW! apare când un scriitor atinge un public cât mai numeros fără a sacrifica nimic din calitatea romanului (personaje, intrigă, structură sau stil).

Ca romancier și critic literar, sunt de mulți ani o cititoare avidă de literatură contemporană. Romane precum Libertate al lui Franzen, care combină în mod magic succesul la public și calitățile estetice, îmi amintesc de ce dacă reușesc să se impună în Statele Unite, reușesc și la nivel internațional. Pentru a rezista într-un mediu competitiv și foarte schimbător, publisherii americani cer tuturor scriitorilor lor să scrie pentru publicul larg. Iar atigerea celor mai înalte standarde estetice, cum a reușit Franzen în Libertate, este doar un bonus: eternul și implacabilul factor WOW!.

Claudia Moscovici este o scriitoare americană de origine română, critic literar și editor al blogului cultural literaturesalon. În România a publicat romanul Între două lumi. Cel mai recent roman al său este Seducer.