Există multe forme de contestare a unui lider, a unei vedete pop, a oricărei personalităţi care ne intră în ochi, în urne, în viaţă fără s-o cerem neapărat. Cum îl conteşti? Masha Gessen, ziaristă cunoscută în spaţiul american şi rus, alege o naraţiune presărată cu mărturii, ipoteze, pasaje pamfletare, interpretări hazardate sau deştepte.
Cartea Omul fără chip a apărut între alegerile parlamentare de anul trecut şi prezidenţialele ruseşti de anul acesta, care l-au aruncat pe Putin înapoi pe fotoliul de preşedinte cu un scor impresionant. Practic, a ieşit în librăriile occidentale imediat după protestele de amploare împotriva lui Putin de anul trecut. Nu întîmplător a ajuns bestseller. Calea cărţilor critice anti-Putin era deschisă de Politkovskaia, ziaristă foarte cunoscută în Vest şi asasinată în urmă cu cîţiva ani. Să ne amintim şi alte scandaluri care au fost acoperite generos: Litvinenko şi 
otrăvirea, Hodorkovski şi închisoarea. Să ne amintim tragedii precum Beslan sau Kursk. Putin e un personaj straniu, care apăruse (înainte să verse o lacrimă acum, după alegeri) ca un soi de cyborg fără suflet, un dur care nu are milă de nimeni, mai ales de propriii concetăţeni. (Deşi astfel de fapte te fac să te întrebi dacă astea sînt semne de politician cu mînă de fier sau de politician care pierde controlul.)
Pe lîngă acest amestec de respect cu neîncredere al vesticilor, Gessen vine totuşi de pe poziţii şi mai angajate anti-Putin. Cumva, citind cartea, îţi pui întrebările pe care le pui văzînd un film anti-Bush făcut de Michael Moore. E clar, nu-l suportăm pe Bush, l-am urît sau dispreţuit mulţi dintre noi şi dintre americani, dar oare ne alegem cu ceva cînd urîm un personaj atît de intens, atît de univoc şi agresiv? Mă rog, răspundeţi-vă singuri în timp ce citiţi. Pentru unii recenzenţi români a fost destul de simplu şi n-au făcut altceva decît să culeagă şi mai multe locuri comune ale urii pentru ruşi şi pentru Putin.
Berezovski este în schimb prezentat ca un personaj cosmopolit-simpatic. Hodorkovski este „mogulul” agresat pe nedrept pentru că acesta i-a spus lui Putin în faţă că sistemul e corupt, iar Putin i-a replicat că poate şi el (Hodorkovski) şi-a făcut imperiul cu ajutorul aceleiaşi corupţii. Elţîn e prezentat cu un soi de nostalgie a democraţiei – el a făcut răul necesar, a reformat, spune autoarea. Mulţi analişti, istorici neangajaţi politic ar ridica din sprîncene şi ar da exemple de haos total instaurat de fostul preşedinte în numele unui soi de neoliberalism în Estul Sălbatic. Interesante sînt personaje mai puţin cunoscute nouă care apar să dea detalii de culise: Marina Salie, activistă foarte prezentă acum 20 de ani, tot timpul cu acces la vîrf şi martoră inclusiv a unor momente cheie în ascensiune unor mai-mari politici sau afacerişti.
E important că Gessen însăşi a scris şi a cercetat zone dubioase de-a lungul a două decenii de istorie post-sovietică. Poate cea mai percutantă şi care arată haosul lucrativ în care s-au dezvoltat Putin şi ai săi este povestea cumpărării de hrană cu resurse pentru Sankt Petersburg, afacere coordonată de Putin sub oblăduirea primarului care l-a promovat după ce a ieşit din KGB: Anatoli Sobceak. Multe alte poveşti uluitoare sau răvăşitoare (despre abuzuri, ameninţări sau asasinate) sînt înşirate eficient de autoare.
Însă cele mai comentate pasaje în presa vestică au fost altele, au fost cele în care Masha Gessen a încercat interpretări legate de imaginea lui Putin, „omul fără chip“, scos din joben de oamenii de pe lîngă Elţîn. Înţeleg că e o bibliografie neoficială şi că putem aduna inclusiv informaţii despre o presupusă adopţie a lui Putin (dar fără prea multe dovezi) sau că putem arunca bănuieli din cele mai radicale despre atentatele puse la cale chiar de serviciile ruseşti. Scapă raţiunii de ce se arată autoarea atît de încrîncenată în chestiuni fără miză: se întreabă indignată de ce în tinereţe Putin, după ce munceşte cîteva luni, foloseşte banii pentru o vacanţă în loc să-şi ajute părinţii. Pentru că vrea să scoată din fiecare informaţie o „dovadă“ pentru un dosar psiho-politic. Michael Moore vrea să ne convingă că Bush jr. e şi prost şi pus pe făcut bani, Gessen vrea să ne convingă că Putin are grave probleme emoţionale.
Putin a lucrat în KGB din fragedă tinereţe şi a şi fost plecat o perioadă bunî în RDG. Practic, observă Gessen, e un om care a putut să-şi scrie biografia cum a vrut pentru că instituţia la care a lucrat a şters mai toate urmele neplăcute. Şi atunci vine întrebarea corectă: de ce a ales Putin să se prezinte ca un „golan“, ca un bad boy? O explicaţie ar fi chiar respectul ruşilor (şi nu doar al lor) pentru băiatul dur, hoţ chiar, dar principial, care sare să lupte cu oricine dacă e în joc onoarea. Construirea lui Putin pe vidul de putere de la sfîrşitul mandatului lui Elţîn trebuia să ţină cont de factorul imagine, era foarte important. E citat copios Berezovski, deşi tot autoarea ne avertizează că miliardarul e cam megaloman şi că tinde să creadă că el i-a făcut pe toţi oameni. Dar totul are logică mai ales atunci cînd urmărim declaraţiile lui Putin – în tot felul de intervenţii delicate (discuţii cu familiile victimelor unor atentate sau discuţii cu jurnaliştii străini) scapă cuvinte grele, inutil de agresive. Abia după ce a cîştigat alegerile a scăpat o lacrimă…
Cartea lui Gessen e o carte provocatoare, dar şi o una care închide accesul către o întreagă zonă cu adevărat de problematizare pentru cititorul occidental – contextul, starea Rusiei de azi şi în afara celor două oraşe-cheie, Sankt Petersburg şi Moscova. Relaţia lui Putin cu mediul de afaceri, care trebuie să fie mai complicat decît „ăia ai mei“ şi „ăia ai tăi“ – se poate vedea asta din ascensiunea unor noi nume. Relaţia lui Putin cu Vestul din punct de vedere ideologic şi economic. Unii contestatari radicali îi reproşează că e o simplă marionetă. Deci multe ar mai fi de lămurit. Gessen doar provoacă. Înţeleg că Putin nu poate fi decît urît, cel puţin în România. Dar cum îl urîm? Ce motive avem? Ce argumente? Cît se amestecă vechile rusofobii cu realităţile de azi? Încă mai sînt cărţi de citit pentru răspunsuri solide.