Războiul are inocenţii săi. Ei cred în idealuri, în loialitate, în curaj şi-n solidaritatea umanizantă, indiferent de tabăra pentru care se întâmplă să lupte. Dincolo de tranşee se află oraşelele pitoreşti unde fiecare îşi aşteaptă un membru al familiei plecat departe, pe frontul unei bătălii ce nu-i aparţine. Într-un astfel de orăşel, situat la marginea Romei, cititorii vor întâlni un avocat pasionat mai mult de spiritul legii, două surori care nu înţeleg preocuparea fraţilor mai mari pentru fascism, un aviator englez căzut pe teritoriul inamicului şi câţiva luptători împotriva influenţei naziste. Aceştia vor ţese nişte legături grele, în care visurile, sexualitatea, emanciparea, secretele şi prietenia 
creeaza un păienjeniş al durerilor nemărturisite. Peste toate se întinde umbra sinistră a celui de-al Doilea Război Mondial. Considerat a fi unul dintre cele mai bune romane scrise de Mario Fortunato, Zilele inocente ale războiului promite o lectură în ritm febril. Odată început, nu va fi uşor de lăsat din mână datorită jocurilor psihologice.
Mario Fortunato îşi întinde naraţiunea pe două planuri. Unul prezintă atmosfera unei aşezări din apropierea Romei, în care viaţa patriarhală a rămas neschimbată până la începutul războiului, când băieţii n-au mai ieşit din adolescenţă pentru a se însura cu fetele neprihănite, ci pentru a se înrola, sperând că-n Italia fascistă vor găsi cea mai bună dintre lumile posibile. Nici obiceiurile fetelor n-au mai ramas aceleaşi. Odată ieşite din gineceul rustic, li se alătură partizanilor pentru a lupta împotriva influenţei naziste, îndrăznesc să-şi contrazică până şi fraţii mai mari, îşi descoperă erotismul şi duc, pe ascuns, propriul război împotriva mentalităţii tradiţionaliste. În al doilea plan apar şi personajele aflate de cealaltă parte a baricadei, într-o Londră ameninţată de aliaţii lui Hitler. Aici, printre drame, pierderi şi zile terne îşi duc viaţa Alastair, un poet devenit pilot, şi cea mai bună prietenă a lui, nonconformista Edna, care-a dat garden party-urile pe spitalele de campanie, fiind una dintre infirmierele voluntare.
Pe frontul italian, personajele alese vor fi: un avocat idealist, pe nume Stefano, Eleonora, soţia lui din micul oraş de lângă Roma, Nina, sora Eleonorei, Sergio, un fante îngâmfat şi naiv, abia venit în rândul partizanilor. Pe fundal se văd fraţii Eleonorei şi ai Ninei, Ernesto şi Giuseppe, admiratorii lui Mussolini şi ai unei Italii pe cale de dispariţie. Toţi se vor implica în război, având mize diferite, cu excepţia Eleonorei, care a murit prea devreme, după ce a născut. Stefano luptă pentru a schimba o guvernare fascistă şi pentru a moderniza sistemul politic italian. Cumnaţii săi, Ernesto şi Giussepe, cred în triumful armatei germane, un model pentru soldaţii lui Mussolini. Când nu vorbesc despre război, încearcă să ia decizii în locul Ninei, mezina familiei, educată după legile supunerii. Ernesto a hotărât ca ea să fie noua soţie a lui Stefano după moartea Eleonorei. Ninei i-a lipsit curajul de-a le dezvălui tuturor pasiunea trezită în prezenţa lui Sergio, ajuns, dintr-un amorez iresponsabil, cel mai bun prieten al soţului ei în lupta antifascistă, dar si amantul tinerei. Deşi este căsătorită din adolescenţă, Nina are parte de libertăţi nepermise unei soţii dominate, aşa cum a fost educată să devină. Fostul cumnat (actualul soţ) visează la o Italie modernă, unde şi femeile vor avea acces la cunoaştere, demnitate şi emancipare, iar Nina îşi asumă iniţiative în grupul de luptători din care fac parte soţul şi amantul ei, Sergio.
Scenele petrecute în oraşelul italian unde zilele austere gravitau în jurul veştilor de pe front alternează cu imaginile unei Londre ce se arată, la suprafaţă, încrezătoare şi nepăsătoare în faţa prădătorului nazist. În ciuda manierelor care ascund temerile şi disperarea, aduse de un război prelungit, Londra este în fierbere, aşteptând victoria împotriva lui Hitler…sau finalul unei civilizaţii aşa cum o ştiau locuitorii săi. În acest mare vas aflat sub presiunea ştirilor contradictorii, în care s-a tranformat Londra, uitând de gesturile reţinute ale unei eleganţe discrete, îşi fac loc Edna, studenta răzvrătită, veşnic împotriva etichetei simandicoase, şi Alastair, poetul firav care-a vrut să încerce şi disciplina cazonă. Deşi fac parte dintr-o lume diferită, aderând la nişte valori opuse, personajele de pe cele două fronturi se vor întâlni. Capturat în Italia, Alastair decide să lupte alături de partizanii conduşi de Stefano, devenind şi cel mai bun confident al Ninei, care-i aminteşte de francheţea dezinvoltă a Ednei. Acolo unde nu există tratate de pace, umanitatea şi nevoia de prieteni apropie oameni din tabere diferite.
Zilele inocente ale războiului nu este un roman despre ororile câmpului de bătălie, ci despre cele două Europe, fărâmiţate în culisele aşa-ziselor confruntari doctrinare. Una este reprezentată de tradiţiile patriarhale, vechi de sute de ani, care se regăsesc şi-n localitatea de unde vin o parte dintre personaje, iar cealaltă se vrea cosmopolită, sofisticată, impulsivitatea latină cedând în faţa diplomaţiei anglo-saxone. Indiferent din ce parte a continentului provine, fiecare personaj va căuta un echilibru în trăsăturile oamenilor veniţi din cealaltă zonă. Odată scăpaţi din transa fanatismului, o parte dintre soldaţii lui Mussolini, capturaţi pe front de armata engleză, vor admira calmul, ordinea şi rafinamentul aristocrat, reflecatate în comportamentul inamicilor. De cealaltă parte, soldaţii englezi luaţi prizonieri în Italia vor cunoaşte o compasiune de tip vechi şi acea efervescenţă emoţională neînfrânată, cum numai în partea latină a continentului se mai poate întâlni.
Mario Fortunato alege o istorie afectivă a războiului, în care se destrămau iluzii, credinţe şi relaţii vechi. În acest război, oraşele idilice unde s-a păstrat o morală arhaică sunt obligate să intre într-un timp măsurat altfel, după reguli negociate individual, nu în mijlocul unei comunităţi. Această istorie afectivă, relatată de participanţii lucizi, hotărâţi să-şi păstreze umanitatea, nu cunoaşte graniţele stabilite de strategi, ci doar hărţile unei lumi interioare, de-o mare complexitate psihologică. Tocmai această hartă indică mii de trasee, pe care se pot abate relaţiile, senzualitatea păstrată chiar şi-n apropierea marilor ameninţări sau loialităţile. Zilele inocente ale războiului arată mai ales cum soldaţii patrioţi, recrutaţi din rândul tinerilor naivi şi păcăliţi de regimul totalitar, odată treziţi din somnul raţiunii, întorc armele după ce-şi amintesc de viaţa firească lăsată în urmă prea uşor. Oare trazirea este tardivă? Această întrebare va rămâne în mintea cititorilor dincolo de finalul romanului.