Romanul lui Foer este un puzzle lingvistic în care doar imaginile suprapuse şi nu ataşate textului oferă o pauză verbală trepidantului salt narativ. Interesant este faptul că în Extrem de tare şi incredibil de aproape totul se derulează prin conştiinţa unui băieţel de nouă ani, iscoditor, inteligent însă deosebit de sensibil şi de ataşat de trecut.
Ultimul apel telefonic pe care îl lasă tatăl înainte de sfârşitul său în atentatul de la 11 septembrie devine piesa unui puzzle pe care, asemenea unor aventuri 
de data aceasta citadine, micul Oskar le iniţiază în cotloanele sau pe bulevardele New Yorkului. Ca în orice carte de aventuri sau de întâmplări miraculoase, el trebuie să găsească rostul unei chei printre mii de oameni care poartă acelaşi nume, Black.
Seriozitatea cu care îşi duce planul la îndeplinire, perspicacitatea sa matematică, dezinvoltura cu care migrează în lumea adulţilor şi mai ales lipsa de disconfort atunci când poartă conversaţii cu ceilalţi fac din băieţelul Oskar un personaj atipic, maturizat înainte de vreme.
Singura urmă a copilăriei este mama, pe care însă o închide în lumea adulţilor, deloc maternă, condamnând-o, ca orice copil, că nu suferă atât de mult ca el în urma morţii tatălui. Sunt singurele momente din carte în care iscoditorul Oskar este de fapt un copil vulnerabil, care se împacă în cele din urmă cu moartea tatălui, doar transformându-i sfârşitul într-o aventură fără final. E un alt mod, tulburător de altfel, prin care un copil poate accepta, neterminând niciodată în a chestiona moartea tatălui.
Aventura lui Oskar Schell este dublată de alte două evenimente istorice, Dresda şi Hiroshima, şi de o serie de scrisori care, asemenea întrebărilor lui Oskar, se convertesc într-o formă de a chestiona trecutul sau de a spune prea târziu câteva adevăruri personale. Mormântul pe care îl găseşte gol la finalul cărţii acoperit de scrisorile nesfârşite ca de un trup viu nu este pentru Oskar sfârşitul călătoriei sale, de vreme ce el îşi doreşte să ia totul de la capăt, în sens invers, în cuvinte inverse şi cu timpul derulându-se de la capăt. Căderea în gol surprinsă în imaginile care reprezintă finalul cărţii este, de fapt, aceeaşi idee suprinsă invers, de la cădere la desprindere, niciodată ajungându-se la impact cu adevărat, la final de altfel.