Un studiu realizat de National Literacy Trust din Marea Britanie a arătat că există o legătură evidentă între cât de mult citesc copiii şi rezultatele lor la testele şcolare. Copiii care citesc de plăcere în afara programei şcolare au rezultate superioare la ore şi la verificările periodice. Iar volumul lecturilor extra-curriculare este un indicator sigur al succesului viitor, indiferent de mediul social din care provine copilul. Asta înseamnă că lectura e democratică, nu-i aşa? Are acelaşi efect şi asupra bogaţilor, şi asupra săracilor.
În ciuda acestei evidenţe, nici în Marea Britanie nu sunt prea mulţi elevi care să preamărească avantajele lecturii de plăcere. 49% din cei 17.000 de copii chestionaţi consideră că lectura e plictisitoare. 22% spun că nimeni de acasă nu-i încurajează să citească, iar unul din trei copii trăieşte într-o casă fără cărţi. Oare câţi sunt în România?
Şi cum scrisul e legat de citit, un sfert din populaţia şcolară chestionată avea rezultate medii şi proaste la testele gramaticale. Băieţii sunt adversarii declaraţi ai scrisului frumos. Şcolile de stat din regiunile cu o dezvoltare economică mai slabă au mari probleme în a scoate absolvenţi care scriu corect englezeşte. Dacă mai facem o paralelă, înlocuim doar englezeşte cu româneşte şi gata, suntem acasă!
Rezultatele slabe la scris şi citit determină o inabilitate de comunicare. Copiii care nu se simt confortabil când dialoghează sau trebuie să vorbească în faţa clasei sunt tocmai aceia care au performat prost la lectură şi scriere. Iar într-o lume în care comunicarea – în toate formele sale – reprezintă esenţa succesului, aceşti copii sunt condamnaţi nu doar la mediocritate, ci la izolare.
Veştile triste continuă: 36% din profesori nu pot numi şase autori de cărţi pentru copii din lista lecturilor lor preferate şi cam tot atâţia ocolesc mediul electronic de lectură. Cu alte cuvinte, pentru ei nu există cititul la calculator, pe internet, pe eReader ori o tabletă. Au rămas la formatul clasic, de carte tipărită.
Săptămâna trecută am fost la Şcoala Anastasia Popescu, o instituţie privată de învăţământ, după ce primisem studiul de la National Literacy Trust. Mă gândeam că trebuie să fie o diferenţă evidentă între o şcoală privată şi una de stat. Iar această diferenţă stă în comunicare, după cum veţi vedea în continuare. Şi în organizare, pentru că am putut prezenta mesajul campaniei tuturor claselor gimnaziale, reunite special pentru noi. 
În această vizită am fost însoţită de Roxana Petrescu, PR Manager al Grupului Editorial Corint, care cred că este cel mai mare „furnizor“ de literatură fantasy din România. Nu e doar părerea mea, copiii de la Anastasia Popescu ne-au dovedit că ştiau multe dintre titlurile şi autorii din portofoliul Corint Junior. Ne-au aşteptat nerăbdători şi am fost surprinsă să constat că ştiu deja cum se cheamă campania, care e mecanismul şi abia aşteptau să concureze. La întrebarea „Cine a citit fantasy de la Corint Junior?“ s-a ridicat o pădure de mâini şi din toate colţurile se auzeau titluri şi nume de autori de fantasy.
Iar momentul împărţirii cărţilor a fost cel mai frumos. Dacă la celelalte şcoli copiii se apropiau cu timiditate de volumele pe care le duceam în dar, aici am fost martora unei invazii la standul cu cărţi. Au început discuţii, negocieri, recomandări, mici nemulţumiri…rezolvate cu sugestia că pot schimba cărţile între ei şi pot forma mici grupuri de lectură. Eu aştept rezultatele setei lor de lectură, concretizate în comentarii la cărţile pentru copii.
Abia aştept să îi cunosc şi pe cei de la clasele I-IV, sper să ne distrăm la fel de bine!
P.S. Având cifrele studiului NLT în minte, am întrebat o doamnă profesoară de română dacă ştie numele a cinci autori de fantasy. A recunoscut imediat că nu, dar a cerut recomandări de lectură! Mi-ar plăcea să găsesc aceeaşi francheţe, aceeaşi deschidere şi aceeaşi curiozitate spre binele copiilor şi în şcolile pe care le voi vizita în continuare.