Nu vedeţi nimic dacă nu aveţi curaj să puneţi întrebări indiscrete despre tablourile venerate de critici. Daniel Arasse pune toate întrebările ţinute sub tăcere de privitorii ignoraţi de specialişti. Profesor la Sorbona, Arasse se lasă inspirat de privirile publicului pentru a vedea celebrele tablouri într-o altă lumină. Acest volum reuneşte calităţile unui album de artă şi stilul spontan al jurnalului de călătorie…o călătorie în lumea artei, cu idei nonconformiste asumate.
Pentru Daniel Arasse, graniţa dintre veneraţie şi parodie este subţire. Prestigiul unei analize academice nu trebuie să excludă întrebările necenzurate ale vulgului. Primele tablouri alese pentru a fi analizate aparţin perioadei renascentiste. Artiştii Renaşterii au reînviat plăcerile vizuale profane, revoluţionând regulile estetice. Dacă ei au vrut să ne elibereze de încrâncenarea unor clerici pregătiţi să propovăduiască apocalipsa trupului, cine suntem noi să vedem sacrul unde marii artişti au vrut să celebreze profanul? În viziunea lui Arrase, pânza nu e mută în faţa privitorului neavizat. Dimpotrivă! Fiecare privitor are dreptul să pună întrebări „incomode“, menite să răstoarne cercetările validate la catedră.
Ce treabă are melcul din Bunavestirea lui Francesco del Cossa? Dar cutia verde-smarald adusă de magul african la naşterea lui Iisus, aşa cum a pictat-o Bruegel? Are părul Magdalenei căite vreo semnificaţie pur erotică? Este Venus din Urbino, pictată de Tiţian, un pin-up în variantă renascentistă? Ce rol are tabloul pictat de Tiţian în modernizarea estetică a nudului feminin? Răspunsurile se află în linii, dispunerea obiectelor, înţelegerea şi reinterpretarea simbolurilor sau în aplatizarea perspectivei.
Poate cea mai populară şi curajoasă analiză din acest volum o are în prim-plan pe Venus din Urbino. Părea a fi doar nudul unei curtezane, pictat pentru a-i fascina privitorii, interzicandu-le atingerea. Ispitea şi împiedica, totodată, apropierea, că doar nu era decât o pânză, fără carne şi oase. Arasse porneşte de la această pictură pentru a demonstra rolul unui vizionar precum Tiţian, care-a inspirat replica îndepărtată a lui Manet, Olympia. Arasse nu ezită să ne prezinte simbolurile erotice din pictura veneţiană şi de miturile sau tabuurile privind expunerea subtilă a sexualităţii.
Citindu-i analiza, vei descoperi un întreg ritual de expunere a frumuseţii feminine, în care atracţia, dorinţa şi ispitirea privitorului, de cele mai multe ori un nobil ce frecventa pe ascuns budoarul unei curtezane rafinate, sfidând morala epocii sale, sunt pline de semnificaţii complicate, menite să transforme erotismul într-un sofisticat spectacol estetic. Precum servitoarea întoarsă cu spatele, cautând hainele lui Venus într-un cufăr din fundalul îndepărtat al tabloului, nu vedeţi, de fapt, nimic, deşi vă aflaţi în faţa unui nud, a unei curtezane dezgolite, apoi îmbrăcată, până la refuz, în simboluri.
Dacă arta a avut o istorie şi continuă să aibă una, este tocmai datorită travaliului artiştilor şi, printre altele, datorită privirii pe care ei o apleacă asupra operelor trecutului, modului în care şi le-au apropiat. Dacă nu încercaţi să înţelegeţi această privire, să regăsiţi într-un tablou din trecut elementele pe care le-a putut reţine privirea unui pictor mai recent, renunţaţi la o bună parte din istoria artei, la partea ei cea mai artistică.
După ce ai citit şi ultimele pagini, poţi recunoaşte cu mâna pe… ochi: Nu ai văzut nimic până să găseşti această carte! Nu ai văzut rebeliunea pictorilor de altare împotriva absurdelor superstiţii, nu ai văzut legătura dintre Eva, Magdalena şi Fecioara Maria, nu ai văzut forma cufărului din Urbino. Dar ai citit-o! Râzi, priveşti printre nuanţe sau ridici o sprânceană. Ţi-l imaginezi pe Arasse stând la o şuetă studenţească, parodiind inteligent şi răstălmăcind iconografía, sacrul sau legile „bunului critic“. Şi nu te opreşti aici! Trebuie să-i admiri talentul de a trece şi de partea vulgului când priveşte un nud, fără a deveni vulgar.
Adriana Gionea – Townportal pentru BookMag.