Jorge Amado, Gabriel Osmonde (aka Andrei Makine), Adriana Lisboa, Jostein Gaarder, Lars Saabye Christenson, Fred și Barnum sunt cele mai cunoscuți autori cu care Univers Publishing House vine la ediția de anul acesta a Târgului Gaudeamus.
Prăvălia de miracole, Jorge Amado: după ce este redescoperit de un savant american câştigător de Nobel, uitatul scriitor Pedro Archanjo devine erou local al Bahiei şi încep cercetările despre cine a fost şi ce a făcut. Totul e bine până când se descoperă că a fost un metis iubitor de femei şi băutură, iar atunci se începe reinventarea sa. Jorge Amado pune faţă în faţă două epoci şi două Brazilii, unite de povestea plină de ironie și umor a lui Archanjo. Prăvălia cu miracole este imaginea în mic a universului fascinant al credinţelor şi practicilor metise.
Lucrarea iubirii, Gabriel Osmonde (pseudonim Andrei Makine): „Makine nu este numele meu adevărat. Osmonde este mai adânc ancorat în mine decât Makine“, a declarat Andrei Makine, scriitorul care a semnat cu numele Gabriel Osmonde Lucrarea iubirii, carte apărută la Editura Univers. Lucrarea iubirii este o carte despre refuzul vieţii contemporane, al urâţeniei, rutinei, clişeelor şi cretinismului ei, cărora li se opun desăvârşirea clipei, nemurirea pe care numai iubirea o face posibilă. Protagonistul, un marginal caustic, ne poartă prin lumea falsului umanism, a corectitudinii politice, a învăţământului decăzut, a psihiatriei, a scriitorilor (un capitol ne înfăţişează, satiric, figuri marcante ale literaturii franceze de astăzi, cu nume nu îndestul schimbate cât să nu poată fi recunoscute) sau a pornografiei. Mizantropia personajului principal alternează cu o puternică iubire de semeni, pe care vrea să-i salveze deschizându-le ochii spre frumuseţe.
Simfonie în alb, Adriana Lisboa: Când o fostă cântăreaţă de jazz scrie o Simfonie în alb, rezultatul nu poate fi decât o improvizaţie literară foarte bine dirijată. În simfonia scrisă de Adriana Lisboa, roman pentru care a primit Premiul José Saramago pentru literatură, se amestecă drame, clipe de fericire şi voluptate, secrete neîmpărtăşite, adevăruri refuzate, părinţi, soţi, amanţi şi copii, modulate toate de un suspans bine dozat şi de lirismul specific literaturii sud-americane.
Fraţi pe jumătate, Lars Saabye Christenson: Cunoscut cititorilor români pentru romanul Beatles, Christensen este cel care a vorbit despre impactul pe care cultura anilor ’60 a avut-o în spaţiul scandinav, intrând astfel în circulaţia literaturii internaţionale. După Beatles și Herman, la editura Univers apare Fraţi pe jumătate, romanul celor doi frați, Fred și Barnum. Relația lor este inconsecventă, mişcându-se între ură şi iubire, și se desfășoară pe fundalul dezechilibrelor familiale, al emoțiilor contrare, al realității noastre, așa cum o știm. Scriitorul a câştigat Nordic Council’s Literature Prize, iar în 2013, romanul proaspăt apărut la Editura Univers, a fost ecranizat în 2013 într-un serial de televiziune.
Lumea Sofiei, Jostein Gaarder: Tradus în 60 de limbi și vândut în peste 40 de milioane de exemplare, Lumea Sofiei, romanul istoriei filosofiei, este republicat într-o nouă traducere, aparținând Anei Mihăilescu. „Cine eşti tu?”, „De unde vine lumea?” sunt întrebările pe care Sofia le găseşte în cutia de scrisori şi la care va căuta răspunsuri de-a lungul cursurilor de filosofie oferite de enigmaticul profesor Albert. Misterele nu vor înceta să apară, întrebările vor fi din ce în ce mai greu de descifrat, iar identităţile se vor pierde în jocul constant dintre realitate şi ficţiune. Lumea Sofiei este romanul istoriei filosofiei, îmbrăcând în forme accesibile și captivante marile modele de gândire ale lumii, din cele mai vechi timpuri și până astăzi.
Iată și programul lansărilor:
Joi, 21 nov., 15.30-16.00, Spațiul de evenimente Gaudeamus: Simfonie în alb, Adriana Lisboa. Cristian Teodorescu (moderator), Chris Simion, Svetlana Cârstean.
Vineri, 22 nov., 11.30-12.00, Spațiul de evenimente Gaudeamus: Prăvălia de miracole, Jorge Amado. Cristian Teodorescu (moderator), Georgiana Bărbulescu (traducătoare), Regina Drummond (scriitoare braziliană).
Sâmbătă, 23 nov, 17.00-17.45, Standul Țărilor Nordice: Lumea Sofiei, Jostein Gaarder. Lansare serie de autor Jostein Gaarder (Lumea Sofiei, Fata cu portocale, Misterul de Crăciun, Ca într-o oglindă, în chip întunecat…). Lansare Lumea Sofiei, Jostein Gaarder. Lansare Frați pe jumătate, Lars Saabye Christensen: Cristian Teodorescu (moderator), Ana Mihăilescu (traducătoare Lumea Sofiei), Aurora Liiceanu, Liviu Papadima (Prorector al Universităţii din Bucureşti, profesor la Facultatea de Litere), Dana Pîrvan-Jenaru (Observator cultural), Ana- Maria Bălan (Royal Norwegian Embassy).
Duminică, 24 nov., 11.00-11.30, Spațiul de evenimente Gaudeamus: Lucrarea iubirii, Gabriel Omonde (pseudonim Andrei Makine), în prezența autorului Andrei Makine; participă Cristian Teodorescu (moderator), Irinel Antoniu (traducător).