Dafinul (Laurus nobilis) este originar din Asia minor și se cultivă în zona mediteraneană, în special în Turcia, Spania, Maroc, în Statele Unite şi în zona sud-vestică a Ucrainei.
Istoric: În documentele imperiului Hitit de acum 5.000 de ani, sunt amintite frunzele de dafin ca frunze sfinte ce se aduceau ofrandă zeilor, iar luptătorii de pugilat (boxul antic practicat fără mănuşi protectoare, doar cu nişte curele şi atele de lemn care ridigizau articulaţiile încheieturii mâini), erau încununaţi pentru victoriile lor cu frunze de dafin. Mai târziu, grecii şi apoi romanii au preluat semnificația festivă a dafinului, atât în ritualul religios (erau oferite Zeului Apollo ca ofrande, iar preotesele Oracolului din Delphi pronunțau profeţiile ţinând o frunză de dafin în gură), cât şi în ceremoniile de omagiere a comandanţilor romani după bătăliile câştigate. 
În Evul Mediu timpuriu (secolul al IX-lea), Împăratul Carol cel Mare dispune publicarea unui compendiu de reglementări privind mănăstirile creştine şi gospodăriile rurale din Sfântul Imperiu Roman, intitulat “Capitulare de villis et curtis imperialibus”, în care se preciză cu exactitate ce plante puteau fi cultivate de către călugări, de către nobilime şi populaţia rurală şi rolul acestora în alimentaţie sau în practica medicală. În acestă lege imperială este precizat şi rolul frunzelor de dafin, un condiment important şi medicament energizant. Mai târziu, odată cu apariţia ciumei în Europa (adusă de şobolanii de pe corăbiile genoveze ce făceau negoţ cu mărfuri din Asia), dafinul a fost folosit ca leac împotriva ciumei.
De la copacul de laur (dafin) sunt folosite doar frunzele, ramurile fiind deosebit de toxice. Trebuie amintită una dintre expediţiile lui Napoleon în timpul căreia soldaţi din trupele de dragoni imperiali au folosit ramuri de laur pe care le-au decojit şi le-au utilizat ca tije pentru frigerea cărnii. Până dimineaţă toţi dragonii care au mâncat carnea friptă pe beţele de laur au intrat într-o stare de transă şi au avut tulburări psihice. Ancheta ulterioară a constatat că substanţele toxice emanate de beţele de laur în carnea friptă au provocat aceste stări morbide.
Forma vegetativă de utilizare: Dafinul este un copac veşnic verde, cu o înălţime apreciabilă, de până la 15 metri. După înflorire se formează fructele, care au o culoare negru-albăstrui de mărimea unor alune și sunt folosite pentru aromatizarea unor băuturi alcoolice sau în diferite extracte balsamice. Frunzele sunt cele utilizate ca şi condimente; au culoarea 
verde închis pe suprafaţa exterioară şi verde deschis pe suprafaţa interioară. Au formă de vârf de lance şi sunt lucioase.
Indicaţii de utilizare: Folosite în bucătărie ca mirodenie, frunzele de dafin verzi sunt foarte amare, iar uscate au o aromă iute şi puternic condimentată. Frunzele uscate de dafin întregi, nefragmentate (o frunză ruptă de dafin îşi pierde repede aroma), sunt utilizate în special pentru prepararea alimentelor ce conţin: carne, vânat, hering, sosuri pentru carne sau legume, varză, castraveţi, alte legume murate pentru sezonul rece. La prepararea alimentelor, frunzele de dafin sunt adăugate de la început, pentru a-şi exprima în totalitate aroma. Combinaţia între aromele de piper, seminţele de muştar, ienupăr şi foile de dafin este una din cele mai reuşite din punct de vedere culinar.
Sub formă verde, frunzele de dafin se pot asocia cu cimbrul şi pătrunjelul formând clasicul buchet de ierburi trio-bouchet garni, asociate sub formă proaspătă, legate împreună. Sub formă uscată se păstrează doar frunzele întregi, care în momentul folosirii vor fi zdrobite, pentru a-şi exprima întreaga aromă.
Efectele terapeutice: Fructele de dafin conţin uleiuri şi acizi graşi esenţiali care după presarea lor produc uleiuri grase 30% şi aproximativ 1% uleiuri esenţiale terpene, alcooli şi ketone. Frunzele conţin aproximativ 1,3% uleiuri esenţiale (Oleum Lauri folii), iar din acest procent, 45% este reprezentat de eucaliptol, 12% terpene, 3-6% metil- eugenol, linalol, pinene, geraniol şi felandrene.
Toate componentele chimice amintite anterior ce sunt conţinute în 1,3 % uleiuri esenţiale din frunzele uscate de dafin fac din acest condiment un ingredient foarte versatil în bucătăria elaborată a preparatelor culinare de un anumit nivel. Sunt puţine date ştiinţifice verificate privind efectele terapeutice ale frunzelor de dafin, efectul ce poate fi luat în considerare fiind unul nespecific asupra îmbunătățirii digestiei.
Precauțiuni în utilizare: În doze mari, dacă este consumat ca extract apos sau alcoolic, dafinul poate provoca senzaţii de vertij sau chiar tulburări mentale pasagere.