Săptămâna aceasta, miercuri, 23 octombrie, debutează cea de-a VIII-a ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara „La Vest de Est / La Est de Vest”. Iubitorii de literatură din capitala Banatului sunt așteptați timp de trei seri (pe 23, 24 și 25 octombrie, începând cu ora 19.00) la Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara, ultima dezbatere din cadrul ediției din acest an fiind programată să aibă la loc la librăria independentă „La Două Bufnite”, pe 26 octombrie, tot de la ora 19.00.
Cea de-a opta ediție a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara își propune să pună în fața scriitorilor invitați tema deloc comodă a relației dintre libertatea istorică, socială, economică și creația literară. Ce înseamnă libertatea pentru un scriitor care a trăit mare parte din viață după gratiile regimurilor comuniste din URSS, Polonia sau România? Ce înseamnă ea pentru un scriitor portughez născut în anul instalării celei de-a Treia Republici? Este o relație între libertate și viața închinată experimentului poetic continuu? Cum privesc scriitorii care au participat activ la mișcările de stradă din Timișoara, cele care au aprins scânteia Revoluției, cele trei decenii de libertate post-comunistă?
PROGRAM:
# MIERCURI 23 octombrie, ora 19.00 – CELE TREI CHIPURI ALE MEMORIEI: ÎNȚELEGERE,
ASUMARE, IERTARE
Muzeul de Artă din Timișoara, Sala Barocă
•
Deschiderea celei de a VIII-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură
de la Timișoara „La Vest de Est / La Est de Vest” – Robert Şerban, Președintele
Festivalului
• Dialog Adam Michnik (Polonia) – Adrian Cioroianu (România),
moderat de Magda Grădinaru, editor coordonator Ziare.com
• Dialog cu publicul
# JOI, 24 octombrie, ora 19.00 – ROMANUL
FRANKENSTEIN: TREI IPOSTAZE ALE LITERATURII CARE SE NAȘTE ÎN CIMITIRUL ISTORIEI
Muzeul de Artă din Timișoara, Sala Barocă
• Lectură publică Evgheni Vodolazkin (Rusia), fragment din romanul Aviatorul (traducere și note de Adriana Liciu, Editura Humanitas Fiction, 2017)
• Lectură publică José Luís Peixoto (Portugalia), fragment din romanul Scrabble (Abraço), tradus în limba română de Simina Popa
• Lectură publică Lucian Dan Teodorovici, fragment din volumul Povestiri în acrilice (titlu provizoriu), proiect în pregătire, realizat în colaborare cu artistul vizual Felix Aftene)
•
Dialog, moderat de Mihaela Dedeoglu, realizatoarea emisiunii „Zebra” de la RFI
România
• Dialog cu publicul
# VINERI, 25 octombrie, ora 19.00 – AVANGARDA CONTINUĂ: EXPERIMENTUL LIRIC, O MISIUNE DE-O VIAȚĂ
Muzeul de Artă din Timișoara, Sala Barocă
• Lectură publică Andrei Codrescu (Statele Unite ale Americii), selecție de poeme din volumul Metroul F: doi ani pe românește (Editura Scrisul Românesc, 2019)
• Lectură publică Nora Iuga, selecție de poeme din volumele publicate de-a lungul timpului
•
Lectură publică Constantin Abăluță, selecție de poeme din volumul aflat în
pregătire, cu titlul Lucruri și oameni
• Dialog, moderat de scriitorul Robert Șerban
• Dialog cu publicul
# SÂMBĂTĂ, 26 octombrie, ora 19.00 – SCÂNTEIA CARE APRINDE TORȚA: MUZA CARE NU TACE
Librăria
„La Două Bufnițe”
• Încheierea celei de-a VIII-a ediții a Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara „La Vest de Est / La Est de Vest”
•
Dialog Daniel Vighi, Viorel Marineasa și Petru Ilieșu,
moderat de scriitorul Alexandru Potcoavă
• Dialog cu publicul
Primele trei seri ale Festivalului Internațional de Literatură de la Timișoara (23,24 și 25 octombrie) au loc la Sala Barocă a Muzeului de Artă din Timișoara, iar ultima seară (26 octombrie) are loc la librăria independentă „La Două Bufnițe”. Programul serilor debutează la ora 19.00.
Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM) este un proiect inițiat în 2012 care își propune să continue, într-o manieră deschisă publicului larg, tradiția studiilor comparatiste inițiate de Fundația „A Treia Europă”. Membri fondatori: Robert Șerban, Oana Boca Stănescu și Ioana Gruenwald. Din 2014, echipa le reunește și pe Oana Doboși-Potcoavă și Raluca Selejan.
Festivalul Internațional de Literatură de la Timișoara (FILTM) este un proiect susținut de Primăria Municipiului Timișoara, cu sprijinul Consiliul Județean Timiș. Organizatori: Fundația Politehnica Timișoara și Headsome Communication, cu sprijinul Ministerului Culturii și Identității Naționale. Parteneri strategici: Asociația Timișoara 2021, Muzeul de Artă din Timișoara, Librăria „La Două Bufnițe”, Universitatea de Vest, Universitatea Politehnica Timișoara, Institutul Camões, ArtEncounters, Fundația Interart Triade, Jecza Galley. Parteneri: Editura Humanitas Fiction, Editura Polirom, Curtea Veche Publishing, Casa de Pariuri Literare, Editura Scrisul Românesc, Editura Tracus Arte, Planetarium, Editura Cartier, Uniunea Scriitorilor Români – Filiala Timiș. Parteneri media naționali: RFI România, Ziare.com, IqAds, Observator cultural, Radio România Cultural, Știrile TVR, La Punkt, Bookblog, Bookhub, Semne bune, Agenția de carte, Filme și Cărți, The Romania Journal, Suplimentul de cultură, Ceașca de cultură. Parteneri media locali: TVR Timișoara, Orizont, UVT -TV, TeleU, Ziarul Timișoara, Banatul Azi, Timpolis, Puterea A Cincea, Știri de Timișoara, Banater Zeitung, West City Radio, Banatul meu, Ziua de Vest, Actualitatea literară.
Sponsori: ZOPPAS INDUSTRIES ROMANIA SRL, Dosetimpex, Enoteca de Savoya, Grafoprint, 888 Functional Monkeys