Orson Scott Card este povestitorul care nu cere nimic în schimb, nici adoraţie pentru cât de complicat şi inteligent este, nici admiraţie pentru stil. Are idei simple şi tăioase şi nu se abate de la legile de aur ale unui SF bun. Amintirea pământului este primul volum din Întoarcerea acasă (Homecoming, serie publicată în anii ’90). Personajele nu ies din matricea impusă de autor prin celebrul Ender: trebuie să fie prezenţi copiii sau adolescenţii cu viaţă de adult, trebuie să vedem sacrificate copilării în numele unor misiuni imposibile.
Prima regulă a unui SF bun (ba chiar a unui text literar bun de orice fel) este să destabilizezi credibil liberul arbitru. Dacă eşti şi un autor implicat şi interesat de viaţa religioasă „rişti” să-ţi iasă foarte bine (Card e mormon, unul foarte critic cu propria religie; iar maestru în dramatizarea liberului arbitru era şi catolicul Burgess – Portocala mecanică). Lui Card îi ieşise de minune jocul de-a manipularea vs. liber arbitru vs. binele omenirii etc. în Jocul lui Ender. Personajul-copil este de aceea atât de puternic: pentru că întruchipează cruzimea şi puritatea puberului care se crede adult, dar care de fapt este manipulat în scopul suprem de a salva omenirea.
În seria Întoarcerea acasă mai intervine un predicat care complică povestea: avem de-a face cu o planetă (Harmony) dominată de un computer care-şi cenzurează subiecţii, nu-i lasă să gândească chestiuni periculoase sau măcar incomode care i-ar putea duce la reinventarea unor arme distrugătoare; un ingredient nou: un oraş condus de femei, în care bărbaţii nu au decât drepturi secundare. Soluţia computerului care a ţinut vie omenirea pe o planetă îndepărtată timp de milioane de ani a fost aşadar blocarea accesului la gânduri periculoase şi, în unele colţuri de planetă, păstrarea supremaţiei femeilor. Evident, Card nu se opreşte aici, stăpâneşte narativ perfect destinul unui clan slavator care are drept scop întoarcerea pe Terra, impune personaje memorabile: adolescente preotese, puberi criminali sau generali distrugători.
Intriga: după ce l-au distrus complet şi l-au părăsit, Pământul şi-a revenit; omenirea se putea întoarce acasă, un „acasă” de care nimeni nu ştie mai nimic. Dar pentru asta cenzura computerului-mamă nu mai putea funcţiona ca până acum. Întoarcerea acasă este condiţionată de activarea spiritului sinucigaş umanoid. Asta e doar începutul, doar nu credeţi că sunt din ăla care povesteşte romane.
Şahistul Gasparov a avut la un moment dat nişte cuvinte memorabile despre copiii maturizaţi înainte de vreme şi despre propriul său destin: „Pierderea copilăriei a fost preţul pe care l-am plătit ca să ajung cel mai tânăr campion din istorie. Când trebuie să lupţi zilnic de la o vârstă fragedă, sufletul ţi se poate contamina. Mi-am pierdut copilăria, nu am avut parte de ea cu adevărat niciodată. Iar azi trebuie să fiu foarte atent să nu devin crud tocmai pentru că am fost soldat de la o vârstă prea fragedă”. Orson Scott Card pare să scrie cu aceste cuvinte pe perete. De aceea nu pot să mă opresc din citit fie că-i deschid un roman mai puţin reuşit sau o capodoperă.
Despre alte cărţi ale sale am mai scris aici.