Apărut în România în traducerea Marianei Ştefănescu, Dicţionarul khazar, roman-lexic în 100 000 de cuvinte. Exemplar feminin îşi avertizează cititorul într-un ton serios la suprafaţă, ludic în subtext, că este ferit de soarta altor cititori, şi anume moartea inevitabilă în urma lecturii ediţiei în cauză. De la gravitatea prezicerii iniţiale, autorul decade în parodia obiectivelor scrierii acestui roman şi empatizează „culinar“ cu cititorul său de vreme ce „el se aşează să scrie precuvântarea înainte de cină, pentru ca apoi cititorul să se apuce de citit la siestă. Aşa încât scriitorul, îmboldit de foame, să fie cât mai scurt, iar cititorul, sătul, să nu găsească precuvântarea prea lungă“.
Ceea ce e inedit în acest volum şi trezeşte interesul parcurgerii datelor istorice pe care, bineînţeles, un cititor iscoditor nu le va lua drept reale, este construirea fragmentară a subiectului şi posibilitatea saltului peste anumite informaţii. Nimic nu se pierde în înţelegere, însuşi autorul îi oferă libertate cititorului să caute în carte ceea ce-i trezeşte interesul: un nume propriu (de la cronicarii vremii la cercetătorii chestiunii khazare din secolul al XVII-lea), un anumit cuvânt prezent în dicţionar sau orice informaţie despre problema khazară în cele trei cărţi: Cartea roşie conţinând surse creştine, Cartea verde -surse islamice şi Cartea galbenă – surse ebraice. Mai mult, autorul îşi invită cititorul să citească de la stânga la dreapta sau invers, să considere cartea un domino personal sau un joc de cărţi.
Cu un asemenea start narativ, ineditul subiectului nu se opreşte aici de vreme ce aflăm că la baza acestei istorisiri stă ediţia iniţială a tipografului Daubmannus, ediţie pe care dacă o parcurgeai începeai să-ţi pierzi câte o parte a corpului cu fiecare slovă citită. Mai mult, în carte era crestată o clepsidră, cititorul construindu-şi ritmul lecturii în funcţie de risipirea nisipului; odată ce era nevoit să reîntoarcă clepsidra, şi cartea se citea invers, de la final la început, singura modalitate de altfel de a-i dobândi înţelesul.
Avertizat din nou că ar trebui să citească dicţionarul de faţă „ca luat de friguri sau pălit de arşiţă“, cititorul poate reconstrui, cu fiecare explicaţie din dicţionar, problema khazară. Află astfel că numele khazar înseamnă a pribegi, a se strămuta, caracteristică definitorie a acestui neam nomad venit dinspre Orient şi răspândit între Marea Caspică şi Marea Neagră; mai mult, îndeletnicirile acestui popor uitat de istorie îl fac insolit şi, în acest fel, îl intrigă pe cititor; de la vânătorii de vise, sectă de preoţi care puteau să citească visele altora, să locuiască în ele şi să vâneze omul în cauză, la doicile tocmite să elimine moştenitorii nedoriţi, toţi khazarii aveau puterea de a citi culorile precum slovele sau notele de pe portativ. Nimic obişnuit în soarta acestui neam, nimic cu adevărat credibil până la urmă. Însă izul de mit, de poveste şi informaţiile inedite răstoarnă percepţia cititorului asupra raportării aride la un dicţionar clasic, şi îi descoperă posibilitatea de a reface o poveste prin unirea fragmentelor risipite.
În afara altor ediţii ale aceluiaşi dicţionar, fiecare cu autorul şi noutatea sa, lipseşte partea esenţială a cărţii de faţă. Aşa cum o spune şi titlul, exemplarul feminin trebuie reîntregit cu jumătatea sa masculină, moment în care înţelesul cărţii se va închide ca într-un joc de domino. Nimic tipic astfel în acest roman puţin menţionat şi abordat de cititorii români avizaţi sau nu. Un roman care te învaţă că istoria poate fi spusă pe înţelesul tuturor şi într-un mod ludic pe deasupra.