Dragoș Butuzea despre volumul Românii, un viitor previzibil?, de Dorin Bodea.
Când aveam televizor, vedeam tot felul de părerişti – intitulaţi pompos analişti sau lideri de opinie – care se pronunţau despre cum sunt românii. Eu însumi spun că „noi, românii facem şi dregem“. Iată însă o carte care ce are la bază o cercetare ştiinţifică – bazată pe perspectiva a 1132 de români din toată ţara. Ei vorbesc despre caracteristicile culturale ale lor înşile şi ale celorlalţi.
Cartea are 2 mari merite:
1. este prima carte serioasă de la noi, bazată pe o cercetare ştiinţifică, despre cultura românească şi despre impactul ei practic în viaţa de zi cu zi actuală – personală şi socială.
2. propune câteva soluţii vizavi de caracteristicile cu impact pozitiv (cum să le potenţăm) şi a celor cu impact negativ (cum să le minimalizăm).
Evident, există şi lucruri care nu mi-au plăcut, de pildă stilul destul de greoi care, poate din dorinţa autorului de a fi exact, împiedică uneori fluenţa lecturii. De asemenea, dacă accept că, dintr-un anumit punct de vedere, în România este matriarhat, am o problemă cu ceea ce sunt considerate ca aspiraţii ale românilor. Nu văd deloc perfecţionismul ca pe lucru la care românii aspiră. Sau integritatea, cum se va vedea şi în citatul de mai jos. Iar colaborarea este pentru români o aspiraţie? Aşa o să rămână, doar aspiraţie!
Câteva idei de interes care mi-au plăcut, şi care, după mine, constituie sarea şi piperul cărţii:
– românii se consideră mai inteligenţi decât se consideră oamenii din SUA sau Europa de Vest;
– românii cred despre ceilalţi că cel mai mult îşi doresc să fie şefi;
– românii aspiră cel mai mult să se comporte civilizat şi să fie deschişi spre învăţare;
– bărbaţii români se consideră mai inteligenţi decât femeile; femeile, mai pesimiste decât bărbaţii şi mai integre;
– românii cu studii superioare se văd mai inteligenţi şi mai dornici să fie şefi; cei cu studii medii se văd mai resemnaţi;
– românii din Moldova se cred mai integri şi mai loiali, cei din Valahia se cred mai liberi şi mai independenţi, iar cei din Transilvania se cred mai deştepţi şi vor mai mult să fie şefi;
– românii au tendinţa de a fi critici cu ceilalţi (centraţi pe negativ şi orientaţi spre trecut), de a-i considera pe ceilalţi responsabili de aspectele negative ale românilor).
„Să recunoaştem în cele din urmă că succesul oamenilor se bazează pe orice altceva, dar mai puţin pe integritate. Cu alte cuvinte, integritatea este astăzi o piatră de moară. Putem afirma că minoritatea cea mai persecutată din România în prezent este aceea a oamenilor cinstiţi, corecţi, integri. Ne face plăcere să ne declarăm mai buni decât ceilalţi, să fim recunoscuţi ca fiind oneşti, ca fiind indivizi care nu urmăresc obţinerea de interese materiale exclusiv în interes personal… Ne place să facem avere, chiar dacă această activitate presupune să înşelăm puţin, să minţim puţin şi să ascundem un pic de «adevăr», dacă interesul ne-o cere. Înţelepciunea românească ne aduce aminte că «adevărul umblă cu capul spart»“. (pp.146-147)
Una peste alta, cartea asta mi se pare o bună bază pe care se poate construi; de la proiecte politice până la proiecte personale. Este de fapt o oglindă a românului de secol XXI, care ne arată aşa cum suntem. Şi nu putem sta tot timpul în faţa oglinzii, trebuie şi să facem ceva. Ce?