Cartea lui Boris Buden, Zonă de trecere. Despre sfârşitul postcomunismului, a picat perfect în România acestui 2012 în care opoziţia Est-Vest a părut să prindă contur din nou. Şi de cînd a fost tradusă pare să tot ofere răspunsuri simple unor situaţii aparent complicate. Buden nu a făcut altceva decît să descrie diverse nuanţe poscomuniste în spaţiul ex-iugoslav (Buden e croat, dar are o activitate mult peste graniţele ţării de origine, publică şi e prezent constant în scena publică germană sau austriacă).
Władisław Reymont, Premiul Nobel pentru Literatură în 1924 (pentru tetralogia Ţăranii), este unul dintre cei mai importanţi scriitori polonezi moderni. Opera sa, jalonând epoca de profunde transformări spirituale de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al …
Povestea romanului Cel care mă aşteaptă este una emblematică pentru destinul femeilor din Iran. Evenimentele debutează cu puţin timp înainte de revoluţia iraniană şi se concentrează asupra vieţii unei femei obligate să se descurce singură, cu trei copii, într-un oraş …
Penultimul roman publicat de Carlos Fuentes în 2009, Adán en Edén (Adam în Eden), considerat la bază roman politic, aduce în prim plan o societate mexicană controversată, în care abuzul de putere sub orice formă contrastează cu imaginea angelică, însă la fel de falsă, a copilului cu aripi, propovăduitor al minunilor sfinte pe străzile oraşului. Neprimit de critica literară cu acelaşi entuziasm pentru care scriitorul mexican a fost propus în nenumărate rânduri pentru premiul Nobel, romanul poate fi citit în cheie parodică în multe dintre paginile sale, ceea ce îl ridică într-o oarecare măsură la nivelul scriitoricesc cu care ne-a obişnuit Carlos Fuentes.
Curtea Veche Publishing lansează vineri, 28 septembrie, începând cu ora 12.00, în Sala Lapidarium a Muzeului Naţional de Istorie (Calea Victoriei, nr. 12, Bucureşti) volumul Maşinile Regelui de ASR Principele Radu al României. Lansarea va sărbători o pasiune de peste opt decenii a Majestăţii Sale Regelui Mihai I al României – automobilul - şi va avea loc în prezenţa Alteţei Sale Regale Principele Radu.
Da, da! Bibliomania este o boală. Ca multe altele. Descrie dependenţa de cărţi, gândul doar la ele, existenţa doar prin paginile lor. Nu e o suferinţă uşoară, chiar dimpotrivă. Produce alienare, obsesii, dar şi crearea şi perpetuarea iubirii faţă de aceste obiecte şi, mai ales, faţă de conţinutul lor.
Dacă ați citit Centurion, romanul lui Simon Scarrow, atunci cunoașteți aventurile centurionilor Cato și Macro în Palmyra. Dacă nu l-ați citit, nu-i nici o problemă, pentru că Gladiatorul se poate citi fără să fie nevoie să cunoașteți aventurile anterioare ale celor doi soldați romani.
Cartea fiului este romanul prin care Norman Manea, unul dintre cei mai mari scriitori contemporani, aduce laolaltă două personaje care aparţin unor epoci diferite. Scriitorul a sfidat legile istorice ale timpului şi, în prima parte a romanului, apropie două femei care uimeau prin frumuseţea lor picturală. Una dintre acestea este muza faimoşilor artişti din Florenţa renascentistă.
Iată o carte pe care eu n-am putut s-o citesc dacă eram singură într-o încăpere; după primele capitole, am decis că e o lectură potrivită pentru spații populate, așa că am citit-o în metrou. O să spuneți că sunt o fricoasă, dar mi-ar plăcea să mă judecați după ce veți citi și voi cartea. Oliviu Crâznic, autorul romanului gotic ...și la sfârșit a mai rămas coșmarul, scrie cu talent și multă imaginație o poveste cu atmosferă medievală, personaje stranii și puternice (de ex. Nosephoros, un soi de strigoi Nelapsi, care face prăpăd) și detalii foarte vii.
Fac parte din scriitorii care nu mai țin un jurnal din adolescență, nu am voluptatea autodezgolirii, țin foarte mult la intimitatea mea. Cel mai frumos este momentul când mă apuc să o scriu ceva nou, când spun povestea și inventez o lume pornind de la pagina alba plină de posibilități infinite. Cel mai plicticos este procesul de editare a materialului finit, dublu îngreunat de faptul de faptul că engleza nu este limba mea maternă.
Să citești Zoharul și să susții că ai înțeles totul de la prima lectură este probabil o aroganță. Nici mică, nici mare, căci depinde de inteligența și înțelepciunea celui care o emite.
