Romanul de debut al scriitorului Abraham Verghese, intitulat atât de inspirat, în traducere românească, Să tai în piatră vie, este construit pe un masiv fundal autobiografic.
Născut în Etiopia, din părinţi aparţinând comunităţii creştine din Malabar (India), scriitorul – medic de profesie, actualmente profesor la Stanford University din Statele Unite – a fost şi rămâne ceea ce se numeşte un multiplu minoritar. Mai întâi, datorită unei istorii familiale învolburate: părinţii erau originari din Malabar, comunitate creştină indiană străveche, întemeiată, conform tradiţiei, de Sfântul Apostol Toma. Abraham se naşte, însă, la Addis Abeba, în Etiopia, unde părinţii săi lucrau ca profesori. Deşi se simte etiopian, schimbările care se produc ca urmare a loviturii de stat din 1974 (când împăratul Haile Selassie este înlăturat, fiind înlocuit cu un regim care în 1977 va deveni marxist) îl vor obliga să îşi conştientizeze diferenţa, întrucât familia sa va fi obligată să părăsească Etiopia. Noii lideri ai ţării, îmbinând marxismul cu ura rasială, i-au silit să plece nu numai pe albi, ci pe toţi cei pe care îi considerau ne-etiopieni.
O adevărată obsesie a rupturii şi a iubirii imposibile animă, aşadar, magistralul roman Să tai în carne vie. Nu datele autobiografice concrete, ci sentimentele profunde ale autorului 
întreţin naraţiunea. Doi fraţi gemeni, Marion şi Shiva, se nasc la Addis Abeba dintr-un tată englez, de profesie chirurg, şi o mamă indiană, soră medicală la acelaşi spital. Mama moare la naştere, lăsându-i pe cei doi fraţi cu o primă traumă. Relaţia cu tatăl va fi una de iubire/ură: chirurgul englez dispare într-o zi, lăsându-i pe copii la mâna destinului, dar şi cu o devorantă pasiune comună pentru medicină.
Adolescenţa celor doi se consumă în paralel cu evoluţiile politice tot mai dramatice din Etiopia, care vor culmina cu lovitura de stat din 1974. Însă nu doar aceste tulburări politice îl vor sili pe Marion să plece, ci şi o poveste de dragoste tristă: îndrăgostit de aceeaşi fată (Genet, o luptătoare marxistă radicală pentru independenţa Eritreei) ca şi fratele său, Marion se va simţi trădat când Shiva va face dragoste cu Genet şi, nemaiavând nimic care să-l lege de locul natal, va pleca în Statele Unite.
Nici aici traiectoria personajului principal nu seamănă punct cu punct cu cea a autorului, însă reţine sensul general al acesteia din urmă. Marion va începe să lucreze într-un spital mizer din Bronx, unde va resimţi din nou condiţia sa de dublu minoritar, privit cu suspiciune, ca imigrant, chiar şi de minoritarii americani.
Povestea sa tristă este cea a dezrădăcinării totale: chiar dacă America îi oferă lui Marion un refugiu şi posibilitatea de a-şi face meseria la un nivel mult mai înalt decât o făcuse în Etiopia, el nu se simte nici împlinit, nici fericit.
Prozatorul mai introduce, cu abilitate, o temă secundară, care amplifică tensiunea şi conflictul narativ. Marion se îmbolnăveşte de o hepatită B galopantă (contractată de la aceeaşi Genet, reîntâlnită acum în America), iar boala îl sileşte să se întoarcă la cele două mari trădări care i-au marcat existenţa: la tată, regăsit în Statele Unite drept unicul chirurg care îl putea opera, şi la fratele său Shiva, singurul donator de ficat compatibil. Romanul se transformă pe nevăzute, dintr-o poveste despre înstrăinare, exil şi trădare, într-una despre încredere, regăsire şi iertare.
Un roman complex, excepţional scris, despre chestiuni fundamentale ale existenţei umane.
Răzvan Voncu pentru BookMag