Sper că vă amintiți că John Scalzi ne-a oferit până acum trei volume dintr-un ciclu intitulat Războiul bătrânilor. E vorba de o poveste SF care se desfășoară într-un viitor îndepărtat, viitor în care omenirea a colonizat o mulțime de planete – și a descoperit că există o grămadă de specii extraterestre (unele dintre ele mai evoluate tehnologic decât pământenii) care vor și ele să-și extindă imperiile galactice, fără să accepte posibilitatea unei concurențe pașnice. Așa că în cosmos au loc bătălii înverșunate, se încheie și se destramă alianțe… într-un cuvânt, e nevoie de soldați, mulți și foarte bine instruiți. Iar acești soldați sunt recrutați dintre bătrânii pământeni.
Da, bătrânii pensionari, pe care n-ar da nimeni două parale, sunt înrolați în armata Uniunii Coloniale, li se mută mintea într-un trup nou, artificial, înzestrat cu puteri 
superioare unuia omenesc, sunt instruiți corespunzător și apoi sunt aruncați în luptă.
Dacă supraviețuiesc suficient de mult timp, li se oferă posibilitatea de a părăsi armata, li se dă un trup obișnuit (dar tânăr) și sunt instalați pe o planetă pașnică.
John Perry și Jane Sagan fac parte dintre veteranii fericiți, cărora soarta le-a surâs și i-a lăsat să ajungă pe New Goa, o planetă liniștită, unde nu se întâmplă niciodată nimic deosebit. Împreună cu ei e Zoe, fiica lor adoptivă, care e însoțită întotdeauna de doi extratereștri fioroși, doi obini (pe care fata i-a botezat Hickory și Dickory), care trebuie s-o apere de orice primejdie.
Viața pașnică a celor trei nu durează prea mult. Soților Perry li se cere să conducă grupul de coloniști care urmează să debarce pe o planetă pe care n-a mai călcat picior de om.
Aventurile familiei Perry și a coloniștilor au fost descrise în al treilea volum al seriei, Ultima colonie. Evident, lucrurile nu merg așa cum fuseseră plănuite, grupul coloniștilor ajunge pe o altă planetă și trebuie să-și ascundă prezența, pentru a nu fi atacat de forțe extraterestre mult superioare… și se dovedește că nimic nu fusese întâmplător, că în joc erau interese majore. Au loc intrigi, comploturi, trădări reale sau aparente… adică Scalzi ne oferă o poveste palpitantă și captivantă. Totul văzut prin ochii maiorului Perry.
Însă autorul și-a spus că lucrurile ar putea fi și mai interesante dacă ar fi prezentate din punctul de vedere al unei adolescente. Și îi dă cuvântul fetei, în Povestea lui Zoe.
Iar noi ascultăm povestea ei, o poveste banală într-un fel și ciudată, în alt fel… Pentru că Zoe se străduiește să fie – și chiar este, în mare parte – o fată obișnuită, căreia îi place să pălăvrăgească împreună cu prietenele ei, o fată care se îndrăgostește, căreia îi place să cânte și să se joace. În același timp, Zoe este fiica unui savant nebun – care a oferit rasei obinilor conștiință -, este o fată care a trecut prin suferințe și tragedii inimaginabile, care și-a pierdut ambii părinți când era mică, și care a avut șansa să-i cunoască și să fie adoptată de soții Perry. Zoe nu poate fi o fată normală, pentru că cei doi obini care o însoțesc au datoria s-o apere de orice pericol – ei fiind reprezentanții rasei lor, o rasă ce se consideră profund îndatorată tatălui biologic al lui Zoe, iar recunoștința lor se extinde și asupra fiicei celui ce le-a dăruit o conștiință.
În linii mari, intriga nu diferă mult de cea din Ultima colonie. Numai că pe Zoe nu o interesau intrigile politice, ea își dorește să fie cât mai mult timp împreună cu iubitul ei, să pălăvrăgească non-stop cu prietena sa…
E o fată simpatică și care captivează iute interesul cititorilor. Evenimentele par altele, descrise de puștoaica inteligentă, dar naivă ca oricare fată de vârsta ei. Iar autorul speculează această simpatie manifestată de cititori. O pune pe Zoe să descrie, în primul rând, trăirile ei personale, iar aventurile coloniștilor sunt văzute doar ca evenimente de fundal.
Însă Zoe merită să fie iubită de cititori. Nu-i doar o fată naivă, ci și plină de idealuri, de un romantism care o face să săvârșească acte de eroism cu naturalețe. Poate că rețeta lui Scalzi e evidentă, poate că fiecare dintre noi poate să-i ghicească fără nici o dificultate intențiile… dar rezultatul e deosebit de gustos. O veți iubi pe Zoe, veți iubi povestea ei și-l veți considera pe Scalzi un autor talentat și care știe ce vrea.