De cîte ori v-ați uitat în oglindă și ați conchis că nu ați făcut nimic important cu viața voastră? Că ați eșuat, că sunteți ratații desăvârșiți, că nu sunteți mulțumiți de nici măcar cel mai mic aspect al existenței voastre? Că vă zbateți mai jos de mediocritate, că fiecare zi e un chin micuț, amplificat la infinit de scurgerea acestor zile?
Eduard Tăutu, personajul principal din Defekt este mare maestru internațional la acest gen de lucru. Modelul acela de bărbat cu prea multe ambiții și de fapt cu niciuna, 
inteligent, dar fără resursele de a pune în mișcare mintea din cap, ascuns, pentru că, dacă s-ar dezvălui în adevărata sa splendoare interioară, lumea, cel puțin lumea sa, ar sări în aer. Ceea ce, la un moment dat, se și întâmplă.
Eduard Tăutu este un bărbat obișnuit. Tocmai de aceea viața lui de ratat perfect are un grad ridicat de spectaculozitate. Chiar surprinzător. El pare extrem de superficial și nu e.
Personajele create de Florin Irimia au forță, contur apăsat și povești incredibile. Aproape ca orice om simplu de pe stradă. Eduard, prietenul lui cel mai bun, soția, amanta, tatăl, mama, amantul de 18 ani din imaginație (sau poate nu, cine naiba mai știe adevărul), toți aceștia își spun istoriile golite de sens pentru mișcarea universului, dar atât de înlănțuite și de fluente în cruzimea și în veridicitatea lor, încât își creează propriul univers, mlăștinos și dureros.
De-abia mai încolo descoperim ce e vis și ce nu. Vedem că uneori iubim pentru că așa o cer normele sociale, că renunțăm pentru că ne e lene să mai simțim ceva, că e greu să construim, dacă nu chiar inutil, pentru că oricum se dărâmă.
Irimia vorbește frust despre căsnicie, despre copii și părinți (niciodată atât de buni, nici unii, nici alții, precum i-am dori), despre prietenie și falsa prietenie, despre fantezii sexuale și dezamăgiri sentimentale, despre viețile românilor prin alte țări, despre amante rele și lacome. Toate în aceeași carte?, veți întreba. O, da, și încă mult mai multe, căci se întâmplă, vă jur, chiar se întâmplă.
Cartea e despre nepotriviri, despre vise sparte, despre relații care nu ar trebui să fie așa cum sînt, despre negăsirea unui drum, care, dacă nu te face neapărat mai bun în raport cu ceilalți, te poate face cel puțin mai liniștit, mai mulțumit. De fericire nu vorbim aici, căci fericirea e departe, inclusiv în cartea lui Florin Irimia.
Tânărul scriitor pune bazele – dacă se poate spune așa – unei apocalipse, unde totul cade, ușor-ușor, inimile din piept sunt scoase, familia, iubirea, onestitatea, fidelitatea ajung valori anacronice și chiar ridicole, nimic nu mai e sută la sută bun, curat sau cel puțin normal. Stilul e alert, cinic, amuzant în sarcasmul său. Tocmai potrivit pentru anomaliile descrise în volum. Anomaliile fiecăruia dintre noi, doar că nu am avut tupeul să ni le localizăm.
La începutul cărții, autorul subliniază anonimatul în care își duce traiul personajul său. „Eduard Tăutu nu există. Uitați-vă în cartea de telefon, căutați pe Google, verificați registrele de nașteri ale primăriei orașului dumneavoastră. Nu veți găsi nicăieri acest nume“. Ei bine, acest nume nu exista. Acum însă există.