Władisław Reymont, Premiul Nobel pentru Literatură în 1924 (pentru tetralogia Ţăranii), este unul dintre cei mai importanţi scriitori polonezi moderni. Opera sa, jalonând epoca de profunde transformări spirituale de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al XX-lea, reprezintă un apogeu al realismului polonez, care, în siajul celui francez şi rus, marchează un moment spiritual aparte în viaţa literară europeană.
Prin adeziunea sa la curentul poporanist polonez – confirmată de începuturile sale literare, găzduite de publicaţia Głos din Varşovia (1892) –, Reymont se înscrie în galeria acelor prozatori care au reflectat transformările, lente dar ireversibile, din viaţa societăţii poloneze de la 1900, dinspre medievalitate înspre modernitate.
Tetralogia Ţăranii, pentru care a primit Premiul Nobel, poate fi apropiată, ca modalitate, de romanul Germinal al lui Emile Zola (pentru forţa evocatoare a 
scenelor de masă şi a analizei sociale), ca şi de Ion al lui Liviu Rebreanu, prin autenticitatea descrierii mecanismelor sufleteşti ale pesonajelor din lumea rurală.
Comedianta (Komediantka, 1895) este primul roman al lui Reymont. Scriitorul explorează aici, în premieră, în atât de tradiţionala societate poloneză, o temă modernă. Este vorba despre revolta unei femei faţă de rigida condiţie care-i era rezervată în provincie. Janka Orłowska, unul dintre cele mai strălucite personaje feminine din literatura poloneză (după cum spune Constantin Geambaşu în prefaţa traducerii româneşti), este o tânără provincială rebelă, care profită de vizita la Bukowiec a unei trupe ambulante de teatru, pentru a părăsi mediul conservator în care trăise până atunci. Ea se alătură comedianţilor şi devine şi ea o comediantă, adică o persoană care îşi conduce singură destinul, asumându-şi toate riscurile unei existenţe de azi pe mâine, dar libere. Momentul desprinderii de societatea închistată şi bârfitoare din Bukowiec ilustrează convingător tezele narodnicisto-socialiste, din Imperiul Ţarist (din care făcea parte, la 1895, o bună parte din Polonia de mai târziu), care susţineau necesitatea eliberării femeii şi a emancipării acesteia de dogmele societăţii patriarhale.
Romanul este scris conform celei mai riguroase poetici realiste, anunţând deja modalitatea din Ţăranii, care-l va consacra pe Reymont. Personajele sunt prinse într-o mecanică socială implacabilă, care le determină acţiunile şi destinele. Chiar şi Janka devine victima acestor relaţii sociale, mai precis al eşecului care urmează alegerii sale. În continuarea romanului Comedianta, Fermenţii (1897), Janka se întoarce acasă, după o sinucidere ratată, şi acceptă exact ceea ce refuzase în tinereţe: o căsătorie din interes, cu un parvenit foarte bogat.
Uşor ocultat de succesul celuilalt mare romancier polonez al perioadei, Henryk Sienkiewicz, Reymont merită o relectură. Nu numai datorită calităţii prozei sale, ci şi datorită relevanţei ei pentru istoria şi cultura poloneză de la 1900. Premiul Nobel a încununat, de fapt o carieră de excepţie, de gazetar, sciitor şi militant social, prin care Władisław Reymont s-a impus nu numai în istoria literară poloneză, ci şi în literatura universală.