Etichetă: aparitie

Avatarurile Elisabetei Lăsconi

În urmă cu aproape trei decenii, pentru mine era doamna Roșca, profa de română din Caragiale care avea cam aceeași metodă cu diriga, doamna Suzana Miron: o carte citită pe săptămână, mărimea chiar nu conta. Din clasa a noua până în ultimul an de liceu am citit și-am tot citit, am rezumat și dezbătut, am mers la cenacluri cu Eugen Simion, l-am plâns pe Nichita, am făcut spectacole de poezie eminesciană și nu ne-am dat seama când au trecut anii și totul s-a transformat într-o goană dementă după… nu știu ce.

Continue Reading
„Sunt femeile persoane?“

De la declaraţii de război la pledoarii pentru pace, de la îndemnuri la libertate la expresii de mânie îndreptăţită, această emoţionantă antologie este o celebrare a peste 50 de discursuri care au marcat şi modelat cursul istoriei. Începând cu profeţii marilor religii şi încheind cu discursul lui Vladimir Putin ţinut la Kremlin cu ocazia anexării Crimeii, Discursuri care au schimbat lumea survolează epoci istorice, vizitează naţiuni diverse şi captează voci dintre cele mai diferite – revoluţionari şi tirani, militari şi oameni de stat, monarhi şi martiri.

Continue Reading
“Lebăda cu două intrări”, de Nora Iuga, un puzzle încărcat de poezie şi emoţie

În această săptămînă, disponibil în librăriile din toată ţara şi pe www.polirom.ro, volumul Lebăda cu două intrări de Nora Iuga, cu o prefaţă de Alexandru Matei, aflat la a doua ediţie, a apărut în colecţia Fiction Ltd. a Editurii Polirom. Este jurnalul încărcat de poezie şi emoţie al unei femei care demonstrează că dragostea şi erotismul nu sînt şi nici nu trebuie condiţionate de vîrstă sau de vreun obstacol pus în cale de viaţă.

Continue Reading
Back to top