Încă de la 17 ani când s-a înscris la facultate, lui Emil Cioran i-au apărut insomniile care-l transformau parcă „într-un demon, iar gândul obsesiv la moarte îl urmărea „chiar şi atunci când mânca. Întors la Sibiu, în prima vacanţă de studenţie, pe stada Spinarea Câinelui, mărturisea: „Mă plimbam noaptea, eram ca o stafie şi oamenii din acest orăşel credeau că am mintea zdruncinată. Şi atunci mi-am spus: Trebuie să scrii o carte!. Iar şase ani mai târziu, apare Pe culmile disperării, prima sa carte, pornind astfel în viaţă, la drum, în „căutarea infinită de sine, unul dintre scriitorii şi filosofii români cei mai eminenţi până în prezent.
