La finalul înscrierilor la cea de a doua ediţie a Galei Industriei de Carte din România, ne bucurăm să constatăm o reacţie entuziastă din partea tuturor instituţiilor ce compun industria autohtonă de carte (edituri, librării, tipografii şi biblioteci) – o creștere cu aproximativ 30% a numărului de participanți în competiție. Peste 100 de instituţii şi peste de 600 de titluri concurează la cele 10 premii de excelenţă care vor fi înmînate pe data de 25 aprilie, în cadrul celei de a doua ediții a Galei Industriei de Carte din România „Bun de Tipar.
Astăzi debutează înscrierile la cea de a II-a ediție a Galei Industriei de Carte din România „Bun de Tipar. Dedicată excelenței editoriale, Gala „Bun de Tipar își propune să contribuie deopotrivă la promovarea celor mai importante proiecte anuale ale pieței de carte românești, cît și la profesionalizarea celor din industria de carte și la creșterea sentimentului de breaslă. Profesionişti ai cărţii – editori, autori, traducători, graficieni, tipografi, librari, bibliotecari sau specialiști în vînzări, marketing și comunicare – vor avea ocazia să se bucure de recunoaşterea colegilor de breaslă şi a publicului în această gală dedicată excelenţei editoriale.
La finalul înscrierilor la cea dintîi ediţie a Galei Industriei de Carte din România, ne bucurăm să constatăm o reacţie entuziastă din partea tuturor instituţiilor ce compun industria autohtonă de carte (edituri, librării, tipografii şi biblioteci), anunță Oana Boca - Headsome Communication, cea care a avut inițiativă organizării acestui grandios eveniment dedicat publisherilor români.