Daniela Zeca-Buzura cea din spațiul public si Daniela Zeca scriitoare sunt distincte, diferite, apă și ulei. Pentru că nu ți-ai imagina că în spatele discursului public studiat stă o autoare care știe să combine inteligența jurnalistică a dezvăluirii unor episoade reale de istorie recentă cu magia asamblării vorbelor potrivite în fraze frumoase.
E ultimul bărbat din viața mea: nenorocos, contorsionat, eliptic. Derutează nu doar pentru că numele îi sună a arab, iar el e persan din vechime, ci mai ales pentru că lumea nouă e uitucă, grăbită și plină de ingratitudini, căci cine își mai amintește de Omar Khayyam - poetul, filosoful, îndrăgitul unei lumi tihnite și pline de legende - de la care maică- sa i-a luat numele, când toți vorbim despre Iran ca despre „o axă a răului, preluând sintagma de la George W. Bush Jr. (care nici el nu știa mare lucru despre acest spațiu, cum alții nu știau nici despre România acum ceva vreme).
Daniela Zeca ne prezintă un Iran mai puţin cunoscut. Nu-l vedem la ştirile despre arme nucleare, fundamentalişti, ameninţări teroriste sau ignoranţă. Este Iranul unde s-a păstrat una dintre cele mai vechi religii ale omenirii-Zoroastrismul (întemeiată de profetul Zarathustra) şi unde oamenii încă mai recită versurile marilor poeţi persani. Din păcate, mass-media, principala sursă de informare pentru mulţi, prezintă foarte puţine detalii referitoare la cultura persană, iar Iranul văzut de oamenii educaţi, toleranţi şi deschişi către alte civilizaţii a fost redus la tăcere şi transformat într-o lume paralelă, ascunsă printre ruinele unor vechi temple sau palate mute.
Să citești Omar cel orb e ca și cum ai plonja într-o lume pe care nu o cunoști, dar care te atrage și te incită, pentru că o examinezi de mult din depărtare. Nu e atrăgătoare prin arome, culori, senzații, ci prin duritate și prin faptul că este absolut diferită de tot ceea ce știai până acum despre un teritoriu pe care istoria l-a condamnat la izolare și l-a înzestrat cu o imagine ermetică, impenetrabilă.