Deborah Harkness este o binecunoscută cercetătoare în domeniul istoriei ştiinţei, ca şi una dintre puţinele femei-oenolog din Statele Unite. Lucrările ei despre ştiinţa medievală, despre alchimie, Cabala sau revoluţia ştiinţifică a epocii elisabetane sunt cercetări pozitive, de un netăgăduit nivel informativ, nelăsând să se vadă vreo înclinaţie către ficţiune. Cartea pierdută a vrăjitoarelor, apărută în limba engleză în anul 2011, a reprezentat, aşadar, un debut şi o mare surpriză. Autoarea a explicat într-un interviu că a fost stimulată să o scrie de mulţimea de romane cu vampiri şi vrăjitoare pe care le-a văzut pe rafturile unei librării de aeroport: acesta a fost momentul în care a conştientizat că toate cunoştinţele ei de istorie a ştiinţei pre-moderne ar putea fi utilizate (şi) în scrierea unei cărţi de ficţiune.
Dara Horn este una dintre cele mai valoroase tinere romanciere ale Americii. Licenţiatăla Harvardîn 2006, cu specializare în literatură comparată, ea a debutat fulminant în proză, în 2002, obţinând cu primele două romane un număr impresionant de premii de prestigiu şi, totodată, de recenzii elogioase în principalele cotidiane din America. De asemenea, nici traducerile n-au ocolit-o, opera ei fiind transpusă până acum în 12 limbi.
O săptămână în decembrie nu este tocmai tipul de roman pentru care a devenit celebru Sebastian Faulks. Romancierul englez, provenit dintr-o familie cu legături în înalta aristocraţie şi absolvent strălucit de Cambridge, are o îndelungată şi fertilă carieră în romanul istoric, specialitatea sa fiind Franţa secolelor al XVI-lea – al XVIII-lea.
Trăim într-o lume în care, pe măsură ce cunoaşterea şi tehnologia avansează către niveluri altădată de neimaginat, se adâncesc şi misterele şi întrebările fără răspuns. În special trecutul, parcă, refuză să se deschidă în totalitate înţelegerii noastre, fiecare răspuns pe care îl căpătăm ascunzând o nouă întrebare.
Władisław Reymont, Premiul Nobel pentru Literatură în 1924 (pentru tetralogia Ţăranii), este unul dintre cei mai importanţi scriitori polonezi moderni. Opera sa, jalonând epoca de profunde transformări spirituale de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului al …
Anatole France este un autor care, chiar şi pentru cititorul român, nu mai are nevoie de nici o prezentare. Premiul Nobel pentru Literatură în 1921, membru al ilustrei Academii Franceze din 1896, a fost considerat încă din timpul vieţii un …
Filosofia contemporană nu are tocmai reputaţia de a constitui o lectură agreabilă. Când nu coboară în zona conceptelor greu de înţeles de neofiţi, ea problematizează crizele secolului şi inventariază căderile condiţiei umane. În restul timpului, pulverizează unitatea originară a omului, pe care îl sparge într-o mulţime de fiinţe unilaterale: omul economic, omul social, omul limbajului, omul politic, omul estetic ş.a.m.d.
Nu este un secret, pentru iubitorii de literatură că, începând din primii ani de după cel de-Al Doilea Război Mondial, în condiţiile Războiului Rece şi ale iminenţei unui război nuclear, în literatura şi arta lumii au înflorit distopiile. Romane ca Împăratul muştelor de William Golding sau filme ca Ultimul ţărm atrăgeau atenţia asupra pericolelor care ameninţă existenţa omului pe Pământ şi condiţia sa de fiinţă liberă şi gânditoare.
George Friedman este unul dintre cei mai importanţi politologi şi analişti strategici americani contemporani. Binecunoscut lumii întregi ca fondator şi director general al primului şi celui mai mare oficiu privat de analiză strategică, STRATFOR, George Friedman este unul dintre cei mai profunzi viitorologi ai lumii occidentale. Cartea sa Următorii 100 de ani, acum disponibilă şi în limba română, reprezintă un foarte complex şi, în acelaşi timp, cordial exerciţiu de gândire prospectivă în chestiuni globale ale omenirii. Este o lectură pasionantă şi o invitaţie la reflecţie deoarece, dincolo de mizele vădit pro-americane ale autorului se ascunde o meditaţie pe tema viitorului planetei şi a condiţiei umane în viitorul apropiat.
Muzica este o mesageră a zeilor sau, dimpotrivă, a Infernului? Aceasta este întrebarea de la care porneşte romanul Clopotele, semnat de scriitorul american Richard Harvell. Moses Froben, născut într-o clopotniţă a unui sat eleveţian, din relaţia păcătoasă dintre preotul catolic şi „nebuna satului, este posesorul unei voci de excepţie. Ea, vocea, îi aduce în viaţă deopotrivă lumina şi întunericul, eliberarea de condiţia sa umilă şi, totodată, captivitatea într-o alta, la fel de (dacă nu şi mai) chinuitoare. Căci, aruncat în râu de tatăl nelegiuit, dornic să scape de amintirea păcatului său, Moses va fi salvat de nişte călugări. Intrat în mânăstire, vocea îl va face repede remarcat, dar îl va şi condamna pe viaţă: adolescentul va fi castrat, pentru ca vocea sa angelică să îşi păstreze puritatea.
Palma este cel de-al patrulea roman al multi-premiatului autor australian Christos Tsiolkas, cunoscut atât pentru scrierile sale în proză, cât şi pentru piesele sale de teatru de mare succes, dintre care unele au şi fost ecranizate. De altfel, şi romanul Palma a cunoscut o adaptare pentru televiziune în opt episoade, care s-a bucurat, la rândul ei, de o receptare favorabilă din partea publicului şi a criticii.
Tony şi Susan, un bestseller al regretatului scriitor american Austin Wright, apărut în 1993 şi reeditat, cu mare succes, în 2010, ne prilejuieşte o lectură în acelaşi timp pasionantă şi incitantă. Autorul lui a fost profesor emerit de literatură engleză la Universitatea din Cincinnati, excelent istoric literar şi teoretician şi un fin cunoscător al tehnicilor narative, despre care a scris studii amănunţite. Acestea vor fi abil întrebuinţate în Tony şi Susan, un roman complex, în care se îmbină fără să se contopească două poveşti, şi din care concluziile lipsesc, fiind lăsate la latitudinea cititorului.