Dacă toate manualele de istorie ar fi scrise în stilul abordat de Orhan Pamuk, n-ar mai fi oameni care să nu pună măcar o cronică-două în coşul zilnic. Scriitorul turc ştie cum să îmbine datele furnizate de istorici, misterul, culoarea unei compoziţii dianamice, personajele memorabile şi aventurile, peste care presară binefacerile realismului magic şi ale reflectărilor îndelungi.
Inchizitorul lui Mark Allen Smith. Ştiţi cum sînt filmele alea cu buget măricel, dar cu pretenţii minime de la noi şi de la dispoziţia noastră pentru artă cinematografică. Le simţi ca foarte cinstite. Uite, mă, ăsta mi-a dat un film uşurel dar n-a încercat să mă păcălească nici că e vreun mare subtil, nici n-a făcut rabat de la calitatea efectelor speciale. Ar fi o crimă să nu ecranizeze rapid cartea.
Acest volum, Concert în memoria unui înger, cuprinzând patru nuvele și un fragment din jurnalul care a însoțit scrierea lui, a primit Premiul Goncourt pentru nuvelă în 2010.
Ați auzit până acum de Isabelle Eberhardt, scriitoarea a cărei viață ar putea fi nu doar o carte de succes ori un documentar multipremiat, ci un curs de supraviețuire față în față cu societăți anacronice și concepții pudibonde? Elvețiancă prin …
Nume cunoscut şi premiat al literaturii contemporane spaniole, Javier Marías continuă drumul deschis de scriitorii spanioli de după epoca franchistă, ca perioadă de inovaţii literare, de implicare în dialogul cultural european. Romanul Bărbatul sentimental (El hombre sentimental) distins cu Premiul Herralde este un continuu monolog retrospectiv prin care Javier Marías demonstrează că între temporalitatea şi fragmentaritatea visului şi a ficţiunii nu există nicio diferenţă.
Un roman surprinzător, care te ține cu sufletul la gură și care urmărește personajele o perioadă lungă de timp. Cartea Lumea văzută de Garp, scrisă de John Irving, începe înainte de nașterea lui Garp (personajul principal) și se termină la moartea lui și a copiilor săi.
În vara anului 1924, în timpul unei petreceri strălucitoare și decadente, pe ritmuri de jazz, pe malul unui iaz de pe proprietatea familiei Hartford, se aude un foc de armă. Poetul Robbie Hunter s-a sinucis iar singurele martore ale evenimentului (aparent) sunt surorile Hartford: Hannah și Emmeline. În urma morții lui Hunter, cele două nu-și vor mai vorbi toată viața.
Make love, not war! Acesta pare să fi fost dictonul care i-a ghidat tinereţea unui Don Juan în varianta lusitană, considerat a fi reincarnarea lui Dom Sebastiao, regele nesăbuit ucis în războiul împotriva maurilor. Spre deosebire de „strămoşul regal, de la care a împrumutat şi numele, protagonistul romanului era un altfel de conchistador. Nu s-a luptat cu niste păgâni rebeli sau cu fortăreţele îndepărtate. Inamicii lui au fost dintotdeauna pudoarea şi ezitarea fecioarelor îndărătnice. Punând faţă-n faţă imaginea unui rege din secolul al XVI-lea, cunoscut mai ales datorită abstinenţei şi dispreţului pentru farmecele prin care încercau
Nu, încă nu am pătruns dimensiunile şi ascunzişurile sufletului nipon. Încă nu le înţeleg cultura, umorul, prejudecăţile sau, dimpotrivă, deschiderile. Nu îi simt cum s-ar cuveni, probabil, după cum cred cu tărie că, în ciuda eforturilor de toate felurile, nici ei nu ne pricep pe noi, europenii, sau, extinzând, pe noi, caucazienii.
Suntem atât de obișnuiți cu anumite clișee, încât ne e dificil să acceptăm că nu sunt valabile oricând. Pentru mulți dintre noi, Japonia medievală înseamnă samurai, înseamnă devotament orb față de senior, înseamnă războinici de-o îndemânare uluitoare - adică tot ce am văzut pe vremuri în filmele cu Toshiro Mifune.
Cunoscută mai ales pentru romanul Clopotul de sticlă şi pentru volumul integral de Poeme pentru care primeşte postum Premiul Pulitzer, Sylvia Plath lasă posterităţii un volum consistent de manuscrise, fragmente de jurnal, făcut public abia în 2000 în Marea Britanie. The Journals of Sylvia Plath, 1950-1962 anunţă în multiple pagini sfârşitul de care avea să aibă parte o scriitoare pentru care viaţa era o chestiune de problematizare constantă, de reflecţie încordată şi de privire mereu din afară.
Băieţii cuminţi ajung în rai. Băieţii condamnaţi pe nedrept se fac mari, scriu cartea propriei vieţi, fără a şti dacă va fi citită vreodată, apoi se întorc în livada plină de rodii, fructele căzute din paradis. Astfel îşi amintesc şi ultima clipă de fericire. O fericire simplă, aşa cum numai oamenii săraci din regiunile uitate de lume o mai pot aprecia. Personajul din romanul scris de Peter Hobbs trăieşte într-un mic sat din zona montană a Pakistanului. Îşi petrece ore întregi în livada familiei, micul său rai, încărcat de rodiile zemoase. Aceste fructe date-n pârg îi vor deveni singurul ceasornic până la vârsta de paisprezece ani, când va fi alungat din paradis, fără a i se zice şi de ce.