Putere, sex, bani. Intri cu triada asta la luptă şi contează foarte mult cît de în forţă, cît de serios poţi să ataci problema, fără să te fereşti de clişee, cît de bine poţi să navighezi prin locuri comune şi …
Un singur element devine previzibil în opera lui Alberto Moravia: estetul bogat, trândav şi melancolic, având şi niscai aspiraţii literare, dar o voinţă anemică pentru a scrie capodopera vieţii sale. Primele capitole din Amorul conjugal îţi dau impresia unui deja-vu dac-ai citit înainte romanul Eu şi el. În aparenţă, se repetă apariţia intelectualului pregătit să renunţe la plăcerile de budoar pentru a-şi păstra energia necesară scrisului. Am spus în aparenţă, deoarece Alberto Moravia detestă să-i ghiceşti mişcările. Nu vei mai găsi un portret masculin respingător, ca-n Eu şi el, iar decorurile s-au mutat, din citadela filmului în Toscana rustică. La rândul ei, soţia intelectualului primeşte un portret încărcat de mister, alături de o senzualitate antică, de nud grecesc.
V-ați imaginat vreodată cum ar fi să trăiți fără să știți să citiți și să scrieți, într-o lume în care toți ceilalți o fac deja? Este cam greu de închipuit exercițiul propus de Bernhard Schlink, însă așa am înțelege, fie și pentru scurt timp, acțiunile Hannei Schmitz, protagonista cărții Cititorul. „Analfabetismul înseamnă marginalitate. Prin faptul că avusese curajul să învețe să scrie și să citească, Hanna a făcut pasul hotărâtor de la starea de subordonare la descoperirea conștiinței de sine, scrie Bernhard Schlink în volumul său.
Moartea (cu m mic după cum insistă ea însăși să i se spună în Intermitențele morții), hotărâtă să-și ia o vacanță, intră în grevă pe 31 decembrie, într-un an și într-un oraș oarecare dintr-o țară oarecare. Moartea pur și simplu se simte subapreciată și nu mai vrea să-și facă datoria. Bolnavii incurabil, răniții grav din accidentele dezastruoase, bătrânii, cu toții supraviețuiesc printr-un miracol.
Ray Kluun este scriitorul olandez care și-a pus viața pe tavă printr-o serie de cărți despre episoade mai mult sau mai puțin delicate. A început cu volumul O femeie la doctor, a continuat cu Văduvul, Cum mi-am însărcinat soția ș.a. Prima carte a sa tradusă în România este O femeie la doctor și prevăd că va stârni comentarii acerbe din partea puritanilor și a monogamilor. Mă întreb însă câți dintre ei ar avea curajul să-și exhibe slăbiciunile și cele mai puternice temeri într-o carte-confesiune.
Pentru mine, Pervertirea, cel ce-al doilea roman al Cristinei Nemerovschi, este o carte despre singurătate. Şi vă voi explica şi de ce cred acest lucru, nu înainte să vă informez, deşi nu ştiu câtă importanţă are, că mie îmi place la nebunie singurătatea.
Am văzut, cu ani în urmă, un film interesant. Din întâmplare, l-am revăzut de curând. Se numea Colecționarul de oase și avea o distribuție trăznet, adică Denzel Washington și Angelina Jolie, mai tineri cu vreo doisprezece ani... În ciuda distribuției și a acțiunii foarte interesante, filmul acela nu mi-a plăcut. Denzel Washington era un detectiv paralizat, iar Angelina Jolie o polițistă tânără - care avea un iubit ce arăta ca un zeu grec - dar ea se îndrăgostește cam fără motiv de paralitic și se uită la el cu niște ochi de vițică. Nu știu cum să vă explic, povestea pare trasă de păr din cauza personajelor, care nu m-au convins nici un pic. Erau artificiale, iar Denzel Washington, în ciuda talentului său incontestabil, nu avea mutra unui om care suferă fizic și, mai ales, psihic. Și Angelina Jolie pare mai degrabă o fătucă prostuță, care se bagă și ea în niște chestii pe care nu le pricepe prea bine. Ca atare, n-am simțit nici un imbold să aflu ce-i cu cartea după care a fost făcut filmul și cine e autorul ei.
Am obiceiul, probabil ca mulți alții, de a răsfoi (și mirosi chiar) cartea când îmi cade prima dată în mână. Citesc mereu tot ce scrie pe coperți, apoi introducerea (dacă există), mulțumirile, cuprinsul și epilogul. Așa se face că am văzut încă de la început faptul că la sfârșitul cărții Citind Lolita în Teheran autoarea face în Epilog un update al personajelor sale, cu ceea ce au ajuns sau fac ele în prezent (înainte de plecarea cărții în tipar).
Am citit demult o polemică pe tema sexului în literatură. Cei mai mulți argumentau că un scriitor tânăr, indiferent de orientarea sexuală, scrie mai bine despre sex. Un scriitor care trece de 50 de ani găsește mai greu resursele creative pentru descrierile scenelor de sex, iar unul care se apropie de 60 de ani nu reușește decât să reproducă palide amintiri.
Aţi citit vreodată vreo carte cu gust? Cu aromă? Cu talentul celui întors în timp, cine ştie?, poate unii au descoperit acest secret. Din fericire, Cătălin Dorian Florescu este deja bun internaţional, deoarece opera sa este tradusă mult în afara limbii române.
Viaţa pe care o rezumă John Barth într-un joc de cuvinte ar avea nevoie doar de teller/tale/told, mai exact de un povestitor, o poveste şi ceva povestit sau de povestit. În acelaşi joc de-a realitatea, cartea şi-ar recunoaşte finalul fie prin destiny, fie prin destination, în timp ce omul ar fi şi creation şi caricature.
Îmblânzitorul dragonilor este o carte dedicată preadolescenţilor. Asta nu înseamnă că nu îţi poţi vârî nasul în paginile ei, orice vârstă ai avea. Pentru că o poveste bine scrisă merită citită oricând, în ciuda faptului că literatura fantasy abundă din toate colţurile lumii.