Science fiction, fantasy, basm modern sau chiar post-modern, Fairia – o lume îndepărtată (colecția Top 10+, ed. Polirom) începe clasic, cu o navă spaţială care eşuează pe o planetă necunoscută, dar ciudat de familiară. Astronauţii se transformă în eroi exploratori ai unei lumi care ar semăna cu vechiul Pămînt, însă cu legi şi locuri mult mai imprevizibile şi mai înşelătoare.
Umberto Eco şi-a publicat primul roman, Numele trandafirului, cînd avea aproape cincizeci de ani. După mai bine de două decenii, Confesiunile oferă o retrospectivă a activităţii sale de romancier şi prezintă modul în care îşi construieşte operele, de la alegerea perioadei şi a locului în care plasează acţiunea pînă la „asamblarea imaginilor şi a episoadelor. În îmbinarea de real şi imaginar sînt prinşi şi cei aflaţi în afara acestor lumi inventate. De ce ne impresionează lacrimile unui personaj? În ce măsură Anna Karenina, Gregor Samsa şi Leopold Bloom „există?
Romanul Doinei Ruști, Lizoanca la 11 ani, tradus la Orpheusz Kiado, a intrat în topul celor mai bune 10 romane apărute în cursul anului 2015 la Budapesta, alături de scriitori binecunoscuți precum Bartis Attila, Danyi Zoltán, Dragomán György, Kiss Noémi.
Editura Polirom ne propune o nouă colecţie: Top 10+ Include: * Capodopere ale literaturii române şi universale
* Autori îndrăgiţi, laureaţi ai celor mai prestigioase premii
* Preţuri pentru toate buzunarele Top 10+ debutează cu: 01. Lolita – Vladimir Nabokov, …