Târgul de carte Gaudeamus – ghid de vizitare

Ediţia 2010 a Târgului Internaţional Gaudeamus – Carte de învăţătură se va desfăşura de joi, 18 noiembrie, până luni, 22 noiembrie, în Pavilionul Central Romexpo.
Complexul Expoziţional Romexpo este situat pe Bulevardul Mărăşti nr. 65- 67 (Piaţa Presei Libere) iar accesul publiculuiâ  în complex se face astfel:

  • intrarea A, cu acces din Piaţa Presei Libere, doar pietonal
  • intrarările B şi C (pietonal şi auto), cu acces din Bulevardul Expoziţiei

Accesul auto pentru vizitatori, în parcările Romexpo, se face pe bază de bilet în valoare de 3 lei/oră.

Accesul general al vizitatorilor în incinta târgului va fi permis pe baza biletelor de intrare, în valoare de 4 lei, şi a abonamentelor (valabile pentru întreaga perioadă a târgului, în valoare de 10 lei), care constituie totodată şi suportul pentru Tombola GAUDEAMUS.

Luni, în ultima zi a târgului, accesul publicului este liber.

Elevii, studenţii, cadrele didactice, pensionarii, membrii uniunilor de scriitori şi jurnaliştii au intrarea liberă, pe baza documentelor specifice vizate la zi (carnet de elev/student, legitimaţie de membru/serviciu, talon de pensie). Vizitatorii din aceste categorii, care doresc să participe la tombolă, trebuie să achiziţioneze bilete sau abonamente de intrare. Pavilionul Central Romexpo dispune de rampe şi lifturi pentru accesul cărucioarelor cu rotile în întreaga incintă.

Mijloace de transport in comun

Autobuze: 105, 131, 205, 304, 330, 331, 335 (staţia Piaţa Presei Libere), 301 (staţia Parc Herăstrău)
Autobuze expres: 780, 783 (staţia Piaţa Presei Libere)
Tramvaie: 41, 42 (staţia Piaţa Presei Libere)
Metrou: staţia Aviatorilor

Programul de vizitare al ediției 2010 a Târgului de Carte Gaudeamus este următorul:

  • joi, 18 noiembrie: 16.00 – 21.00
  • vineri, 19 noiembrie – duminică, 21 noiembrie: 10.00 – 20.00
  • luni, 22 noiembrie: 10.00 – 16.00
Back to top