Testul Fierului este prima carte din seria Școala de magie Magisterium, de Holly Black și Cassandra Clare. Eu am primit-o de la o prietenă a mamei mele și, deși e o carte pentru copii cu vreo trei ani mai mari, am început să o citesc pentru că m-a atras coperta și pentru că aflasem că e o lectură superinteresantă. Și chiar așa a fost, am citit-o și recitit-o, îmi plac personajele și abia aștept volumul al doilea.
Povestea începe cu un test ratat. Callum Hunt e un băiat care are un defect la un picior și din cauza asta se mișcă mai greu, dar culmea, câștigă un test greu și devine elev al Școlii de magie Magisterium. Acțiunea se desfășoară într-o școală subterană, într-o peșteră, unde aflăm mai multe despre personajul principal și despre cei doi noi prieteni și colegi ai săi, Aaron și Tamara. Cursurile școlii de magie constau în teste de putere și răbdare, sunt mai mult antrenamente pentru minte și suflet. Elevii se antrenează pentru a opri lupta cu războinicii haosului, pe care magii doresc să îi împace pentru ca lumea să nu sufere.
Fiecare elev de la școala de magie Magisterium are puteri speciale, pe care învață să le stăpânească și să le sporească în timpul antrenamentelor cu profesorii lor – și Rufus este unul dintre acești profesori magi. Mi-ar plăcea să am și în viața reală un profesor ca el, care să înțeleagă ce pot eu să fac mai bine și să mă ajute să trec peste încercări cu puterile mele.
M-a impresionat foarte mult pasajul despre lupta în care a pierit mama lui Callum și m-a ajutat să înțeleg de ce tatăl lui nu dorea să îl vadă la școala de magie și de ce profesorii îl urmăresc.
Cum v-am spus, eu aștept volumul următor, sper să apară cât mai repede, deja mi-e dor de Callum, Aaron și Tamara.