„Dacă ar fi să aleg un scriitor care merită Nobelul, acesta ar fi Mo Yan“, spunea acum câțiva ani autorul Kenzaburō Ōe, la rândul său laureat Nobel, în 1994. Acum profeția i s-a împlinit, Mo Yan a primit Nobelul.
Sorgul roșu este prima și, deocamdată, singura carte a sa tradusă în România. Un volum de 473 de pagini, dens, complicat, amuzant, profund, dur și sensibil în același timp. Nu știu dacă aș putea defini scriitura lui Mo Yan, dacă ar fi să conving pe cineva să citească acest roman. Mie mi s-a părut a fi un Marquez amestecat cu Rushdie amestecat cu Oz și peste toate un praf de Caragiale. Poate vă miră, dar mie chiar și cele mai dure scene mi s-au părut atinse de o umbră de ironie. Și dacă într-adevăr chinezii sunt așa cum îi vede Mo Yan – pasionali, amuzanți, sentimentali, duri, tradiționaliși și răzvrătiți, duplicitari în amor –, mi-au devenit mai simpatici.
Acțiunea romanului se petrece începând din 1939, cu baleiaje în trecut și viitor. Invadatorii japonezi pătrund în zona de nord-est a Chinei și încep măcelul (după ce au grijă să batjocorească femeile și să ucidă cu atrocitate copiii) și jefuirea gospodăriilor țărănești din ținutul Gaomi. Localnicii încearcă să se apere și organizează o rezistență în care sunt chemați toți, indiferent de priceperea în mânuirea armelor ori de integritatea fizică – și veți găsi în roman o descriere a unui tablou de Brueghel. De aici începe și cronica noastră, un melanj inteligent de scene de luptă cu scene de amor, de imagini patriarhale și viziuni absurde, de scene amuzante cu scene emoționante până la lacrimi, de realism crunt și magie.
Ținutul Gaomi este patria sorgului, care e nu doar ingredientul preferat al mâncărurilor locale ori principala sursă de venit, ci și cel care a modelat personalitățile și comportamentul oamenilor.
„Rachiul îi face pe oameni să aibă o dispoziție deschisă și îndrăzneață, le dă suflet de cavaler și inimă de viteaz, îi face să nu se teamă în fața primejdiei și să privească moartea drept o întoarcere; tot rachiul îi face nestăpâniți și neînfrânați, bându-și și visându-și viața și moartea, depravați, decăzuți și flușturatici ca puful de salcie“.
Asta ca să știți cu ce fel de personaje aveți de-a face.
Eroii principali sunt bunicul și bunica: rebelul Yu Zhan’ao, organizatorul rezistenței țărănești și Dai Fenglian, o femeie frumoasă, inteligentă și al naibii de ambițioasă. Naratorul e nepotul care își redescoperă rădăcinile și relatează poveștile neamului său așa cum i-au fost transmise. Aventurile cuplului Dai Fenglian – Yu Zhan’ao încep cu 
13 ani mai devreme, în cursul unei procesiuni tradiționale de nuntă. Ea era purtată, conform obiceiului,într-o lectică de câțiva bărbați până la casa viitorului soț, un nevolnic bubos care de fapt își cumpărase preafrumoasa mireasă. Acolo petrece trei zile, se întoarce la părinți și după alte câteva zile revine pentru totdeauna în noul ei cămin. Prima călătorie este declicul poveștii de iubire dintre cei doi, dar și prilejul primei crime comise în numele iubirii. Yu Zhan’ao ucide în bătaie un tâlhar nepriceput care le ieșise în cale. După un astfel de antrenament, ucide și familia viitorului soț al mândrei sale și la următoarea ei călătorie ritualică spre noua sa casă, tânăra descoperă plăcerile amorului în sorg, iar ajunsă la destinație află că e deja văduvă. În doar câteva zile, viața lui Dai Fenglian se schimbă radical: din adolescenta visătoare și pricepută la decupaje din hârtie devine stăpâna unei gospodării serioase, cu argați, și a unei afaceri cu rachiu de sorg. Iubitul i se alătură la început ca slujitor, apoi ca mâna dreaptă și stăpân. Fiul lor ia de la fiecare ce e mai puternic, așa că ajunge ca la început de adolescență să lupte în rezistența antijaponeză.
Mo Yan înscrie dragostea protagoniștilor într-o formulă matematică puțin cinică: „Așadar, iubirea fanatică, crudă și rece ca gheața = sânge ieșit din stomac + piele jupuită de viu + muțenie prefăcută, toate scuturate încoace și încolo, mereu și fără odihnă“. Găsiți la paginile 353-354 toate explicațiile :). În cuplul perfect se insinuează Iubita, una dintre slujnicele familiei, care se îndrăgostește de vestitul bandit. Așa apare un aranjament modern, ménage à trois pe bază de rachiu de sorg: „bunicul trebuia să stea în casa bunicii zece zile, după care se muta în casa bunicii a doua alte zece zile, fără să poată depăși termenul, pentru că la mânie, niciuna dintre ele nu era vreo lămpiță cu economie de ulei“. Observați că în ținutul Gaomi adulterul devine parte a mariajului, iar amanta primește un rang asemănător titularei, diferă doar gradul.
E foarte greu să vă povestesc acțiunea labirintică a romanului lui Mo Yan, vă spun doar că veți descoperi povești de viață, tradiții impresionante, ritualuri magice și scene conjugale delicioase. Mo Yan pare să aibă aceeași lejeritate în a descrie o scenă de amor sau una de luptă, un ritual străvechi de anihilare a moroiului sau procedeul prin care se prepară rachiul de sorg.