De azi, BookMag va publica în exclusivitate recenziile de carte semnate de Antoinette Taneva-Nandris, scriitoare de origine bulgară, specialistă în opera lui Marin Preda şi autor invitat al cărţii Patru femei, patru poveşti de Aurora Liiceanu.
Al treilea roman, O zi, al lui David Nicholls, scriitor britanic de 45 de ani, recent s-a transformat într-un fenomen global, fiind nu numai tradus în 37 de limbi, ci devenind, în afara Marii Britaniei, bestseller în Statele Unite, Australia, India, Brazilia, Germania, Suedia, Rusia şi unde şi mai unde. Spaţiul de internet oferă informaţii şi direcţiuni pietonale despre fabulă şi personajele principale cu găleata. Totuşi, plăcerea şi, într-o anumită măsură, şocul descoperirii acestui text bulversant, sunt de preferat a fi trăite în intimitatea ignoranţei electronice, măcar temporar. Personajele, la fel, se oferă în relaţii şi sentimente ca şi cum globalismul nu există.
Atunci când sunt singuri sau sfâşiaţi de nefericire şi au senzaţia de cădere şi pierdere, Emma Morley şi Dexter Mayhew nu recurg la calculator pentru consolare, ci la lacrimi, beţie, la reacţii auto-distructive, la orgii interioare sau la azvârliri în legături erotice născute din panica suferinţei şi a deznădejdii, de grade variate, bineînţeles. Sunt ispitiţi şi de experienţa vieţii în sine. La început, Emma vrea să schimbe lumea, Dexter – să facă sex în trei. Cartea nu e Dostoievski, dar e intensă şi imperceptibil de contemporană, în ideea titlului faimos al lui Milan Kundera, Insuportabila uşurătate a fiinţei. Emma, totuşi, citeşte Dostoievski pe plajă, ea este genul de fată cultă şi intensă din nordul Angliei. Mai mult, obligându-l pe Dexter, care se dă mai „uşuratic“, să citească Howards End, Lolita şi La răscruce de vânturi, Emma încearcă să-i cultive sensibilitatea. Toate aceste substitute ale împlinirii şi ale completării de sine ne sunt familiare, nu-i aşa? Ei doi se doresc şi se caută, evitându-se, timp de aproape 20 de ani, din momentul în care termină universitatea la Edinburgh, în 1988, până în zilele noastre.
Romanul, cu densitatea trăirilor de spectru destul de larg, dulci şi amare, se citeşte pe nerăsuflate de către femei şi bărbaţi în egală măsură. Îl percepem ca pe un text lejer şi foarte romantic, o love story în care emoţiile evită descrierea şi preferă să se manifeste prin dramatizare şi prin arta conversaţiei, printr-un stil oral fără emfaze, fără „propăvăduială“. În acest sens, O zi emană o sensibilitate pur britanică de a „nu se lua în serios“, de a-şi ascunde emoţiile şi gândurile adevărate prin umor sec şi ironic, şi mai ales prin understatement, adică sentinţe şi afirmaţii aparent cotidiene şi normale, care se referă la evenimente şi emoţii puternice, dar care exprimă o fugă de patos cu orice preţ. Stilistic şi relaţional, arta conversaţiei în textul romanului se dovedeşte exemplară şi fascinantă, o perlă în sine, o intrare în cunoaşterea emotivităţii britanice de anvergura experienţei pe parcursul unui roman de Jane Austen.
Regizorul francez Roman Polanski spune că scenariul unui film ecranizat după o carte este însăşi cartea. Din acest punct de vedere, O zi, ca povestire, este construită în jurul unei zile de vară, 15 iulie, când Emma şi Dexter se întâlnesc pentru prima dată. Fiecare capitol următor preia data şi urmăreşte în detaliu viaţa ambelor personaje. Este urmărită desfăşurarea nu numai a legăturii de prietenie ambiguă între ei, dar mai ales a comunicării. Comunicare, ce cuvânt banal şi prea uzat! Dar în adâncimea sensului său se află şi miracolul fenomenului uman şi cel mai intim, de fapt, a deveni, prin comunicare, o altă entitate umană. Asemenea eveniment intersubiectiv şi decisiv niciodată nu poate fi banal.
Prin comunicare, amândoi se maturizează, astfel împlinind şi reţeta generică a romanului ca gen literar. Cu toate acestea, imaginarul cărţii pare conceput şi cinematografic, cu scene dense, fragmentate, lăsând pe cititor în suspans exact în clipele de maximă excitabilitate emotivă şi confirmând teza lui Polanski. Îmbrăţişând două formule narative într-o uniune contemporană, de secol 21, O zi este mult mai mult limbaj, naraţiune, poveste sentimentală şi filozofică, dar cu totul fără pretenţii. Este o carte foarte specifică sub aspect geografic: evocă Londra şi toată Marea Britanie din ultimii 20 de ani într-o atmosferă socială şi politică solidă. Dar personajele Emma şi Dexter şi relaţia lor sunt elementele prin care cititorul se identifică: cade pe gânduri, plânge puţin, râde la dialoguri şi spre sfârşit rămâne mut, oarecum schimbat. Pentru că, precum în carte, aşa se întâmplă în viaţă. Cuvântul defineşte romanul O zi şi îi ţine secretul succesului, nu textul-imagine. Şi încă o cheie a succesului: nu găsim, nici nu ne e sugerat să căutăm, autobiografisme morbide, ci ochii absorb o poveste inventată special pentru noi, oriunde ne aflăm pe glob. Romanul se consumă prin lectură în singurătate şi nu prin potenţialul său, precum aproape orice ficţiune modernă, de a declanşa imagini şi interpretări cinematografice. Chit că filmul a iesit în vara 2011. Citiţi cartea mai întâi!
Majoritatea naraţiunilor ficţionale contemporane invită la ecranizare, pledează chiar, nu şi romanul acesta. Ceea ce e paradoxal, pentru că David Nicholls şi-a dat drumul la meşteşug ca scriitor de scenarii de televiziune, de seriale, dar şi redactând scenariile altora. A scris şi scenariile filmelor după două dintre romanele sale, cel mai recent fiind O zi. În tinereţe a dorit să fie actor şi chiar a jucat în teatru, dar admite singur că a fost un dezastru, fiindcă nu putea să reconstituie accente, nu avea supleţe fizică şi atletică, nu dansa, nu cânta şi vocea nu-i era bine proiectată. Făcea prea multe gesturi, nu era capabil de arta intrării pe scenă. Dar a devenit fenomen internaţional prin scriitură.
Amintiţi-vă ziua când viaţa voastră a început.