Când a scris Viața lui Pi, Yann Martel a făcut  o călătorie în India. Nu a ales această țară pentru că dorea să descopere hinduismul, ci pentru că, probabil, un loc exotic i-ar fi stârnit imaginația mai mult decât betoanele unui oraș occidental. Succes aproape instantaneu, acest roman este povestea unui băiat care iubește deopotrivă națiunea celor 33 de milioane de zei hinduși, armata de câteva mii de sfinți creștini și regatul profeților islamici. Ecranizarea lui Ang Lee este, în opinia scriitorului, cea de-a 43-a traducere a cărții sale – una foarte bună!

Vă recomand Viața lui Pi, o carte despre toleranță, religie, iubire, ambiție, reziliență, încredere și speranță. Și un interviu pe BookMag, în exclusivitate pentru România, despre Pi, Dumnezeu, scris, copii și iubire.

 

De unde a venit Pi?

Dintr-o călătorie în India, din nevoia de a cerceta anumite îndoieli în legătură cu credinţa, din nevoia de a găsi în mintea mea o poveste de spus.

 

Este această carte, Viața lui Pi, confirmarea talentului dumneavoastră literar?

Este cu siguranță cea mai de succes operă a mea. Cărțile precendente — o colecție de povestiri și un roman — s-au vândut fiecare în 600, respective 1000 de exemplare. Bine ai venit în lumea ficțiunii literare! Apoi Viața lui Pi a avut succes planetar, pentru care voi fi veșnic recunoscător.

 

De ce ați ales India și ce v-a învățat India?

Nu am ales-o în mod special, s-a întâmplat să fiu acolo. Un noroc. Dacă aș fi fost în Elveția, probabil că aș fi scris o cu totul altă carte. Cât despre ce am învățat în India…să înțeleg, să apreciez și chiar să iubesc religia, ceea ce nu înseamnă că nu mai sunt furios pe numeroasele atrocități comise de religie (promovarea homofobiei, sexismul, patriarhatul, antisemitismul etc). Dar acum știu foarte clar că Dumnezeu și biserica sunt separate. Fără biserică pot să trăiesc, dar cu Dumnezeu e altceva, o entitate, o idée care merită cercetată și analizată de-a lungul întregii vieți.

 

„Literatura este transformarea subiectivă a realității “, spuneți în roman. Care sunt celelalte misiuni ale literaturii?

Am vrut să arăt cum funcționează literatura. Transformă pentru a scoate la iveală esențialul, esența subiectivă a realității. Cât despre misiuni, literatura și arta în general, trebuie să distreze și să relaxeze într-un mod inteligent. N-are nici un rost să citești o carte plictisitoare sau care nu îți spune nimic. O carte bună îți mișcă inima și îți stimulează mintea.

 

Orice poveste are nevoie de o sclipire ca să devină Povestea – și dumneavoastră l-ați ales pe Pi Patel, trei religii, niște animale de la zoo și o călătorie pe apă. Scrierea acestei cărți a fost o transformare și pentru dumneavoastră?

Absolut! În ciuda stranietății elementelor pe care le-ați enumerat, a fost o carte ușor de scris. Totul s-a potrivit. Mi-a schimbat concepțiile despre credință și transcendență, dar și ceea ce știam despre grădinile zoologice. Mi-a schimbat și stilul de scris prin faptul că acum folosesc animale ca metafore centrale ale cărților mele. Am făcut asta și în Beatrice și Virgil și o voi face și în următorul roman.

 

Pi Patel pare exemplul perfect de individ „globalizat“ – îmbrățișează cu aceeași iubire hinduismul, islamul și creștinismul. Cum vedeți acest mélange spiritual și religios? E un scenariu posibil pentru vreun semen de-al nostru?

Cred că e posibil, dar ar fi o persoană extrem de ocupată. În India rurală poți vedea hinduși care se roagă în biserici creștine. Cred că așa „acoperă toate bazele“.  La un nivel mai profund, cred că religiile sunt precum fântânile. Fiecare este unică, dar toate ajung la același izvor al divinului. Fiecare este o încercare originală de a înțelege ce este dincolo de înțelegerea noastră. Așadar, fiecare religie are o componentă culturală și elementul uman, care sunt total separate de divin. Asta complică foarte mult încercarea cuiva de a practica riguros trei religii, ar fi ca și când ar practica trei culturi. Dar eu cred în explorare, artistică și religioasă.

 

Viața lui Pi a fost tradus în 42 de limbi. Cum sunt reacțiile la roman, în funcție de țara în care a apărut ?

Nu cred că putem vorbi de reacții pe țări, întotdeauna e vorba de reacțiile indivizilor. Cred că a avut succes în cele mai multe dintre țările în care a fost tradus. Mai mult în Germania decât în Franța, de exemplu. Să fie datorită factorului „țară“ sau pentru că publisherul meu german și-a făcut treaba mai bine? Nu știu.

 

Cum vă documentați pentru romanele dumneavoastră și cum s-a desfășurat acest proces pentru Viața lui Pi?

Doi ani și ceva de cercetare a comportamentului animalelor, zoologie, religie și naufragii. Apoi doi ani de scris romanul. Îmi place foarte mult partea asta de documentare. Este modul meu de a învăța continuu.

 

În Viața lui Pi ați transformat animalele de la zoo (cel puțin pe cele din barcă) în personaje puternice și le-ați atribuit comportamente aproape umane. Ați făcut la fel în Beatrice și Virgil. Aceste personaje neobișnuite sunt metafore pentru comportamentul uman?

Cred că animalele pot fi niște metafore minunat de puternice. Un animal poate fi ceea ce este, un tigru sau un cimpanzeu, dar și un simbol. E foarte util pentru un scriitor. Animalele au devenit favoritele scriitorilor de ficțiune pentru adulți. Dintr-un motiv straniu, ne supuneam stereotipului conform căruia animalele aparțin lumii copiilor.  Nu pot să înțeleg de ce. Ce e copilăros la un tigru?

 

Dialogul între Pi orb și francezul orb, în largul oceanului, e aproape suprarealist, ca în piesele lui Eugen Ionesco. Foarte diferit de restul cărții.

Ciudat c-o spuneți. Scena era mult mai lungă, dar editorul mi-a spus exact la fel, că e prea departe de restul romanului. Așa că am scurtat-o. Am vrut să fie o scenă dementă, cu oameni ajunși la capătul puterilor.

 

Ați fost un copil curios sau pasionat în privința religiei?

Nu. Am crescut într-o casă în care arta a înlocuit religia.

 

Ați avut animale de companie în copilărie?

Câteva, mai ales când locuiam în Costa Rica. Dar faptul că folosesc animalele în proza mea nu e sentimental. E o alegere rece și calculată, de autor. Un animal îți oferă ocazia să spui altfel o poveste.

 

Ce înseamnă scrisul pentru dumneavoastră?

Îmi petrec timpul cu un rost, având ocazia să fiu creativ. Mă ajută să înțeleg viața. Și culmea, îmi pot câștiga și existența astfel.

 

Sunteți într-un fel mentorul literar al premierului canadian Stephen Harper, îi trimiteți cărți însoțite de scrisori. V-a mulțumit vreodată?

Nu, niciodată n-am primit vreun mesaj din partea lui, doar vreo șapte bilete din partea echipei sale. Omul acesta nu citește și e jenat de asta. Și când mă gândesc că el conduce destinele canadienilor….

Eu nu-mi pot imagina un alt fel de a cunoaște viața decât citind sau călătorind (două căi ale aceluiași scop – una imaginară și cealaltă reală). Stephen Harper n-a excelat în niciuna înainte să devină premier – nici n-a citit, nici n-a călătorit. Atunci ce știe el despre viață?

 

În schimb, ați primit în 2010 o scrisoare de la admiratorul Barack Obama. Cum e să-ți fie admirată opera de cel mai puternic om al planetei?

Este al naibii de bine! Am fost profund impresionat.

 

Cum este Pi cel introspectiv din roman față de Pi – personajul din film?

Inevitabil diferit, din moment ce povestea din carte e spusă din interior, în timp ce filmul presupune o perspectivă exterioară. Dar, din fericire, ambii îl duc pe cititor sau pe spectator în același loc.

 

„Copiii sunt ca minunatele romane rusești care continuă la nesfârșit“, ați spus într-un interviu recent. Cum adică?

Copiii îți oferă intrigi lungi, evoluții imprevizibile și continue ale personajului, pot genera discuții interminabile și așa mai departe.

 

Paternitatea v-a schimbat viziunea asupra vieții, a religiei, a creativității?

În unele sensuri, nu. Acum iubesc mai multe persoane, sunt mai ocupat și mai nedormit decât înainte. Dar procesul creativ și interesele nu prea s-au schimbat.

 

Imagine scriitor: Geoff Howe, prin amabilitatea Polirom