BookMag încurajează în continuare creativitatea literară a bloggerilor şi îi premiază pe cei mai buni! După cărţile de dragoste, de aventuri, englezeşti, a venit acum rândul cărţii motivaţionale! Aşadar, dacă ţi-a plăcut o carte motivaţională (românească sau străină), scrie despre ea pe blogul tău (sau pe al unui amic)! Cea mai bună impresie de lectură va fi postată pe BookMag şi va fi premiată cu cărţi la alegere în valoare de 150 de lei!
Alain de Botton este unul dintre scriitorii pe val, deși cărțile sale nu sunt destinate consumului mass market, prin urmare nici prea ușor digerabile de majoritatea cititorilor. El scrie despre stilul contemporan de viață, despre preocupările, temerile și grijile omului modern, despre frumusețe și bunătate așa cum sunt ele văzute azi. Nu poate fi inclus în vreo categorie, la prima vedere scrie nonficțiune, dar unele dintre cărțile sale pot fi puse lejer și pe raftul de filozofie, ori pe cel de transformare personală (How Proust can change your life a avut un succes fulminant). Nu te-ai aștepta ca un analist atât de fin și un estet al contemporaneității să fie un fel de cameleon literar.
Dacă anul trecut specialiștii noștri în nutriție George Puia Negulescu, Gheorghe Mencinicopschi și Șerban Puia Negulescu v-au dat sfaturi despre alimentația sănătoasă, acum trecem la nivelul următor. Vom călători, istoric și geografic, pentru a descoperi cele mai rare esențe, pentru care s-au purtat războaie și negocieri aprinse, au stârnit controverse și au fost ingrediente ale poțiunilor magice sau ale celor mai rare parfumuri. Veți descoperi că aromele pe care le iubiți au niște istorii fascinante.
Cum ar fi să citeşti trei variante ale aceluiaşi roman? Să ai acces în culisele unui atelier creativ interior, aparţinând unuia dintre cei mai mari scriitori italieni, să observi cum filtrează trăsăturile personajelor, cum selectează tipologiile umane şi frământările memorabile? Actuala traducere a romanului Cei doi prieteni reuneşte manuscrisele „rătăcite de Alberto Moravia într-o valiză. Cititorul va fi captivat de adâncimea psihologică a scriiturii, de perspectivele diferite prin care dramele umane şi răspunsurile categorice se diluează.
Câștigătoarea concursului nostru bilunar de recenzii pentru bloggeri este Anamaria. Tema acestei ediții a concursului a fost literatura engleză, iar Anamaria s-a remarcat prin faptul că a recenzat un eseu, nu o operă de ficțiune, așa cum au preferat ceilalți bloggeri. Premiul ei: un voucher pentru cumpărarea de cărți din librăria online elefant.ro în valoare de 150 lei. Iată mai jos recenzia câștigătoare:
Un tip a definit rîsul ca un soi de mecanică suprapusă peste real. Iei o schemă reducționistă a tipurilor umane, de exemplu, și o trîntești peste o viață în continuă mișcare și obții o adunătură de caractere, clișee: procesul rezultat ar fi rîsul. Ilf și Petrov, eroi ai unei epoci extrem de frămîntate au observat esența mecanismelor politice, economice sociale a lumii din jurul lor. Faptul că esența asta era și comică e doar o chestiune de detaliu. Glumesc, dar nu în totalitate. Așa zisul real nuanțat și complex era de fapt o sumă de scheme ușor demontabile – simpla lui inventariere provoca rîsul ca formă de revelație, dar și ca apărare față de frica deconspirării.
Pentru că începe weekendul, cred că se potrivește un material mai frivol. Mă ajută și gerul, și peisajul alb, și epuizarea nervoasă pe care am trăit-o cu toții în ultimele trei zile, speriați precum locuitorii unei republici bananiere de prima zăpadă în 200 de ani. Ce spuneți de un zodiac de cititor – de fapt niște recomandări de lectură mascate sub umbrela simbolurilor zodiacale și a apetitului nostru pentru a afla ce e scris în stele. Să începem:
Dare Wright a fost o femeie frumoasă care a schimbat lumea cărţilor. A fost model şi fotograf. Şi s-a simţit oarecum trădată acolo, în spatele aparatului foto, încât a inventat cu inteligenţă o altă păpuşă blondă care să îi ia locul pe hârtie şi în minţile oamenilor.
Seria Micuțele mincinoase a ajuns în România abia la volumul al patrulea. Autoarea, Sara Shepard, scrie de nu se mai oprește, deja tinerii din America se bucură de al zecelea volum și de un supliment de serie, Pretty Little Secrets. Prin urmare, puneți-vă hainele de firmă, gândurile perverse și centurile de siguranță, fiindcă acțiunea devine din ce în ce mai interesantă.
Romancierul Andrew Miller este marele câștigător al premiilor Costa pentru 2011, pentru cel de-al șaselea roman al său, Pure. Cu acțiunea plasată în Parisul secolului XVIII, înaintea revoluției, Pure este povestea lui Jean-Baptiste Baratte, un tânăr inginer vizionar și ambițios, care primește dificila însărcinare de a goli aglomeratul cimitir parizian Les Innocents și de a-i demola capela. Vechiul cimitir este inundat și dă pe-afară de cadavre, la propriu; rămășițe umane descărnate, oase și fragmente de cranii zac în pivnițele caselor.
T.O. Bobe este un scriitor atipic, pe care l-am pus recent în lista mea de autori preferați. Un autor de succes, mai ales după volumele Cum mi-am petrecut vacanța de vară și Contorsionista, este un mânuitor abil de vorbe, sentimente, scene, stări. O proză scurtă care începe nespectaculos te cufundă, peste câteva pagini, într-o altă lume, din care cu greu ieși neșifonat. Nu poți să nu te gândești la scenele tale vechi de iubire, la frânturi de dialoguri de îndrăgostiți, la amintiri fugare ale amorurilor trecute. Nu știu cum reușește să facă asta, de fiecare dată altfel. Poate că acesta e darul lui: să compună și să re-compună la nesfârșit iubirea, din mici piese perfecte. Iar darul BooKMag pentru voi, un interviu despre începuturi, iubire, tehnologie și prezent:
Cele câteva familii prietene despre care este vorba în romanul Claudiei Pineiro - Văduvele de joi seara locuiesc la periferia metropolei Buenos Aires, într-un cartier select şi bine închis, unde se intră numai pe baza cartelei magnetice de identificare. Cartierul lor scump pare ideal, case cu piscină, grădini aranjate cu multă grijă de peisagiști, vaste terenuri de golf și miros de flori de iasomie sau de lemn de eucalipt ars - în funcție de anotimp. Nu pot să explic exact din ce motiv însă atmosfera de suprafaţă a cartierului mă face să-mi amintesc de piesa Playa Bianca a lui Michel Houellebecq.