O carte care mi-a generat o experiență de lectură ușor stranie. La început mi s-a părut densă, greoaie, parcă mustind de aromele dulcege ale unui templu indian, așa că am progresat în pași de melc. Însă am descoperit că scriitura e puternică, se insinuează și se agață de mintea mea ca și când n-ar vrea să fie părăsită. Mă surprindeam amintindu-mi vreo frază în mijlocul unei discuții îndepărtate de tema cărții. Așa că m-am întors la ea, hotărâtă să îi acord timpul binemeritat. Prin urmare, nu veți întâlni aici personaje obișnuite, nici locații comune, ci o lume fantomatică, profundă și puternică.
Lumea culturală din România regretă nespus încetarea din viaţă a Irinei Mavrodin, unul dintre cei mai importanţi oameni de cultură ai ţării noastre, cunoscută în primul rând prin traducerea în română a integralei În căutarea timpului pierdut (începută în 1987 şi finalizată în 2000) a scriitorului francez Marcel Proust.
Raza de influență a antologiilor produse în cenacluri și tipărite conjunctural e mică. Ea s-a redus de fapt la fandom, între membrii căruia asemenea volume ajungeau prin bunăvoință și relații amicale, sau la o modestă distribuție locală. În ce privește culegerile de grup publicate prin edituri, este de presupus că tirajele vor fi fost mai mari, iar rețeaua de distribuție le difuza, dacă nu pretutindeni în țară, în tot cazul pe un teritoriu mai întins. N-avem date precise, fiindcă în anii ’80 editurile abandonaseră mai vechea obligație redacțională de a înscrie cifra tirajului în caseta tehnică a cărților publicate de ele. Putem totuși crede că edituri ca Albatros, Junimea, Editura Politică, Editura Științifică și Enciclopedică, unele dintre ele complet străine de fenomenul SF până atunci, ajunseseră să-l accepte tocmai din nevoia de a-și spori veniturile anuale prin cărți cu tiraj mare garantat.
Când Jay Asher a publicat acest roman în Statele Unite, în urmă cu cinci ani, nu a stârnit cine știe ce valuri și nu a avut o ședere prea lungă în topul New York Times Book Review. Însă Cele treisprezece motive – romanul pentru adolescenți despre o fată care se sinucide și lasă înregistrări audio legate de motivele care au condus-o la gestul extrem - a primit o infuzie de imagine și vânzările au ajuns în foarte scurt timp la 158.000 de exemplare. Ideea nu a fost deloc spectaculoasă – o actriță citea pasaje din carte, substituindu-se vocii eroinei moarte - , dar a adunat mii și mii de vizualizări pe Youtube. Dar confirmă teoria că o carte este un produs care are nevoie de un mic ajutor de marketing și promovare pentru a fi vândută. Editorii americani sunt foarte conștienți de acest adevăr, cei din România ar face orice ca să nu cheltuiască pentru promovare. Dar despre asta vom vorbi separat, după Bookfest 2012.
La numai o săptămână de la încheierea primei ediții a Galei Industriei de Carte din România, echipa Headsome Communication a reușit înscrierea celor 10 titluri finaliste la categoria Cea mai frumoasă carte – Concepție grafică și Carte ilustrată în expoziția
Când am văzut volumul Românii, un viitor previzibil? mi-am zis: iată o carte a unui autor care are curajul să vadă ce este cu românii, cum cred ei că sunt, ce atribute pozitive și ce atribute negative consideră ai că-i caracterizează și la ce aspiră ei. O temă dificilă, pe care o abordezi știind că vei fi afirmat poate, dar și contrazis.
Publicat prima oară la Belgrad, în octombrie 2010, cu titlul Moartea e un zvon neverificat, volumul Unde sînt eu în toată povestea asta? a apărut în urmă cu câteva zile în colecția Biblioteca Polirom. Volumul este disponibil și în ediție digitală.
Omenirea parcă nu se mai satură de clişee. Dacă îi întrebi pe indivizi „Cât de mult iubiţi clişeele în politică, modă, literatură?, cineva o să te ia cu siguranţă la pumni pe stradă. Dacă în timpul bătăii geanta acelui „cuiva se va răsturna şi conţinutul i se va împrăştia pe caldarâm, printre obiectele căzute va fi mai mult ca sigur şi un volum de Dan Brown sau în stilul lui Dan Brown. Cele mai criticate cărţi ale anilor noştri sunt şi cele mai citite. Cărţile cu conspiraţii, societăţi secrete, crime ritualice, interese îngropate, mistere antice, personaje cu două-tre-patru feţe. O astfel de carte este şi Moştenirea Stonehenge, scrisă de Sam Christer.
Am citit cu mare întîrziere Spovedanie la Tanacu şi Cartea judecătorilor de Tatiana Niculescu Bran. Şi pentru alţi întîrziaţi: vă sfătuiesc s-o faceţi pînă veţi vedea filmului lui Cristian Mungiu care va avea premiera mondială sîmbătă, 19 mai, la Cannes (e în competiţia oficială, se intitulează „După dealuri).
Ceea ce lipseşte spiritului cultural în România, şi anume ieşirea din cercul strâns al autohtonismului şi îndreptarea spre spaţiul cultural din afară, aducerea în prim-plan nu doar a numelor deja consacrate ale criticii sau literaturii române, ci şi a recentelor apariţii editoriale sau a evenimentelor culturale din spaţiul european sau american găsim, nu din întâmplare, în Alecart (http://www.alecart.ro/), revistă de atitudine culturală care face concurenţă stării civile.
Scriitorul franco-algerian Yasmina Khadra va fi prezent pentru prima oară în România în perioada 31 mai – 2 iunie la invitaţia editurii Spandugino unde apare cel mai cunoscut şi premiat roman al său: Ceea ce ziua datorează nopţii (fr. Ce que le jour doit à la nuit), traducere în română de Mariana Alexandru.
Pelinul este folosit încă din epoca medievală pentru alinarea febrei, deparazitarea părului, bolile femeiești și combaterea oboselii. Se spunea despre pelin că poate contracara orice otravă și protejează împotriva atacului de cord. Era, de asemenea, folosit în magie, fiind adăugat în poțiuni sau ars în combinație cu alte plante aromate. Infuzia de pelin era folosită pentru purificarea cristalelor folosite pentru divinație și a oglinzilor. Iar credința că, pus sub pernă, pelinul îți aduce vise premonitorii, a dăinuit până în zilele noastre, în Europa.