Sau poate o verişoară de gradul II? Căci asta pare a fi noua adolescentă megică a literaturii pentru copii. Oksa Pollock, personaj conturat cu grijă şi imaginaţie, are ambiţii mari. Deşi poate la început nu ai crede.
Oksa se crede un copil normal, care virează uşor către calificativul „răzvrătit“. Iubeşte rock-ul şi mersul cu rolele. Este înnebunită după misterele nopţilor înstelate şi ştie o grămadă de lucruri despre aştri. Urăşte culoarea roz şi se teme de gâze. Şi şi-a făcut aproape un jurământ personal din a rămâne cât mai neremarcată. Nu-i place atenţia, are lumea ei şi are chef să trăiască în ea. Îşi doreşte ceea ce puţini adolescenţi îşi doresc – să fie obişnuită. Doar că nu reuşeşte. Fata nu se bucură însă de normalitate prea mult timp. Aproape şocant află că în gena sa se întrupează nişte puteri supranaturale, iar misiunea ei devine salvarea unui ţinut de poveste, populat cu creaturi ciudate şi caraghioase.
O să mă întorc la comparaţia cu Harry Potter. Seria în care eroină este Oksa a fost lansată exprimîndu-şi clar intenţia de a deveni mai bună decât aventurile celui mai celebru mic vrăjitor modern. Şi toată lumea a clătinat, cu scepticism, din cap. Nu, nu prea merge să-l concurezi pe Potter. Nici măcar acum, că s-a terminat istoria. Potter e Potter, numai că Oksa s-a poziţionat greşit, nevăzîndu-şi lungul nasului. Numai îndrăzneala de a solicita locul ochelaristului de la Hogwarts a fost deja taxată de unii dintre virtualii cititori, care au exclamat chiar înainte de a pune pe carte: „Nu există ceva mai tare decât Potter!“ Oksa măcar putea să aştepte ca această comparaţie supremă să vină din partea fanilor ei, care nu sunt puţini.
Asta nu înseamnă însă că nu merită şi ea atenţie. Măcar şi pentru simplul fapt că are două mame (literare, desigur) şi o bunică al cărei nume cântă în sonorităţi balcanice. Aceasta este, de altfel, ghidul Oksei prin marea de aventuri care o aşteaptă, o zână bună, înţeleaptă şi care deţine şi ea un strop de vrajă călăuzitoare pentru puterile încă neşlefuite ale nepoatei sale.
Modelele de erou ale noii generaţii nu au nimic în comun cu vechile personaje. Aventurile fermecate ale Oksei nu seamănă nici cât negru sub unghie cu buclucurile în care se băga, cu sau fără voia lui, Huckleberry Finn sau cu poveştile din sălbăticie trăite de un copil ca Mowgli. Acum, protagoniştii de 13-14 ani par mai serioşi, mai îndreptaţi către ştiinţă, către căutare gravă, către comunicarea cu adulţii. E un alt gen de inocenţă, inocenţa cernută şi puţin încruntată.
Mă întreb cu cine ar ţine puştanii de şcoală generală dacă s-ar organiza un concurs între Tom Sawyer şi Oksa Pollock. Între copiii căpitanului Grant şi eroina ciudată din cărţile (care se vor) pentru copii scrise de maestrul absolut al groazei şi silei Serge Brussolo. Între Cireşarii şi Little Brother al lui Cory Doctorow, despre care am scris chiar săptămânile trecute. Mă simt privilegiată că am gustat din ambele epoci, e drept, la vârste diferite. E straniu să vezi cum şi copilăriile și modele lor se transformă, uneori lin, alteori de-a dreptul brutal. Partea bună e că avem foarte mult de citit.
Dacă simţiţi nevoia să vă întâlniţi cu Oksa Pollock, nu vă pot ajuta cu adresa ei de acasă. Dar cred că, pentru lumea în care trăim, o pagină de Internet vă este un început suficient pentru a încerca s-o cunoaşteţi mai bine: http://www.all.ro/oksa.html.