Am văzut, cu ani în urmă, un film interesant. Din întâmplare, l-am revăzut de curând. Se numea Colecționarul de oase și avea o distribuție trăznet, adică Denzel Washington și Angelina Jolie, mai tineri cu vreo doisprezece ani… În ciuda distribuției și a acțiunii foarte interesante, filmul acela nu mi-a plăcut. Denzel Washington era un detectiv paralizat, iar Angelina Jolie o polițistă tânără – care avea un iubit ce arăta ca un zeu grec – dar ea se îndrăgostește cam fără motiv de paralitic și se uită la el cu niște ochi de vițică. Nu știu cum să vă explic, povestea pare trasă de păr din cauza personajelor, care nu m-au convins nici un pic. Erau artificiale, iar Denzel Washington, în ciuda talentului său incontestabil, nu avea mutra unui om care suferă fizic și, mai ales, psihic. Și Angelina Jolie pare mai degrabă o fătucă prostuță, care se bagă și ea în niște chestii pe care nu le pricepe prea bine. Ca atare, n-am simțit nici un imbold să aflu ce-i cu cartea după care a fost făcut filmul și cine e autorul ei.
Apoi, cu totul întâmplător, am descoperit că Jeffery Deaver e un scriitor celebru, laureatul multor premii (nu numai americane, ci și britanice) pentru literatură polițistă și 
că multe dintre romanele sale au fost traduse în românește. Așa că, în ciuda impresiei defavorabile lăsate de film, mi-am propus să mă lămuresc ce-i cu acest scriitor. Am descoperit că filmul fusese ecranizarea primului roman dintr-o serie – cea care îl avea ca erou principal pe Lincoln Rhyme. Așa că am început cu începutul – cu Colecționarul de oase. Și am descoperit o carte deosebit de interesantă, construită impecabil, cu multe surprize și răsturnări de situații și – mai ales – cu niște personaje deosebit de convingătoare. Așa că n-am mai lăsat-o din mână până n-am terminat-o (și am mai citit imediat încă alte două romane din serie, dar despre ele o să vă povestesc altădată).
Autorul ne introduce brusc în temă. Ne prezintă întâi subiectul: două persoane, un bărbat și o femeie, iau un taxi de la aeroport. Iar pasagerii descoperă abia după ce mașina s-a pus în mișcare că ușile sunt blocate și că șoferul îi duce într-o direcție necunoscută. Încearcă să spargă geamurile, fără să reușească. Apoi taximetristul oprește într-un loc pustiu și-i pune pe cei doi să coboare, amenințându-i cu un pistol…
Apoi ne prezintă personajele principale. O polițistă, Amelia Sachs, o roșcată foarte frumoasă, fostă model, primește un anunț: cineva a văzut un cadavru în apropierea unei căi ferate. Fiind în apropiere, se duce să vadă despre ce-i vorba și descoperă un bărbat îngropat, dar cu mâna scoasă de sub pământ, încât să poată fi văzută. Polițista remarcă niște obiecte ciudate pe calea ferată din apropiere – care par a fi un indiciu în legătură cu o crimă viitoare – și decide să oprească trenul, ca să nu altereze urmele lăsate de asasin. Șefii ei fac scandal auzind ce inițiativă a avut, dar decid s-o folosească în anchetă. Investigatorii, neștiind ce să facă, solicită ajutorul celebrului Lincoln Rhyme, un criminalist care rămăsese paralizat în urma unui accident.
Rhyme e deznădăjduit de starea în care se află. Vrea să se sinucidă, dar nu poate s-o facă singur – e paralizat de la gât în jos, poate să-și miște capul și (un pic) un deget de la mâna dreaptă. E un car de nervi, se ceartă cu îngrijitorii, care-l părăsesc la scurt timp după ce se lămuresc cu cine au de-a face. Însă unul dintre ei, Thom, rămâne alături de el și încearcă (inutil) să-l convingă că merită să trăiască. Apoi Rhyme cunoaște un medic care ar fi dispus să-l ajute…Și tocmai atunci apar niște vechi prieteni ai săi din poliție, care-i cer ajutorul. Pentru că indiciile găsite de Amelia Sachs sugerează că femeia răpită e încă în viață și ar putea fi salvată…
Rhyme se lasă convins, dar solicită ca Amelia să fie ochii săi pe teren, să cerceteze locul crimei exact așa cum l-ar cerceta el. Și de aici încolo, vom asista la o anchetă polițienească deosebită – pentru că Rhyme e adeptul cercetării și interpretării tuturor indiciilor găsite la locul delictului. O cercetare modernă, în care sunt folosite baze de date, spectrometre și tot felul de aparate. Și, bineînțeles, ingredientul principal e mintea sclipitoare a lui Rhyme.
Romanul e o combinație de policier cu thriller – adică pe lângă rezolvarea cazului avem parte și de aventuri palpitante. Iar rezolvarea e surprinzătoare, dar convingătoare. Deaver e un autor talentat, care își imaginează acțiuni complexe, dar care crează și personaje impresionante. Relația dintre Rhyme și Amelia Sachs e complicată și credibilă, ea începe printr-un conflict și se termină prin înțelegere și respect reciproc. Adică Sachs nu-i puștoaica din film, ce se uită cu ochi de bovină la detectivul cel simpatic. Și cartea nu seamănă cu filmul din multe, multe cauze – vă voi spune doar câteva. Din motive ce țin probabil de anumite obsesii ale caselor de filme, eroina din film se numește Amelia Dogherty (pentru că Sachs e nume nemțesc, iar eroina recunoaște că bunicii ei au venit din Germania); Lincoln Rhyme e transformat în negru, îngrijitorul Thom (alb și el) e transformat în îngrijitoarea Thelma (bineînțeles, neagră)… și mai sunt și altele, de care vă scutesc. Adică filmul se străduiește prea mult să fie politically correct ca să fie interesat să fie și bun.
Vă asigur însă că romanul este excelent. Lincoln Rhyme n-o să vă placă de la început (e un individ groaznic), dar, după ce o să-l cunoașteți mai bine, o să-l înțelegeți și o să-l apreciați. Și vă garantez că o să vreți să citiți și celelalte romane din serie.