Autori în cadrul blogului elefant.ro
O coamă bogată, afro, plină de șuvițe sângerii, violet, mov și ciclam, ochii verzi luminoși, gura senzuală, o ținută gotico-vintage-smart casual, pantofi Baby Jane, un pachet de țigări care se consumă destul de repede și un discurs franc, într-o engleză studiată: autoarea finalndeză Sofi Oksanen, în vizită la București pentru lansarea romanului Purificare, editat la Polirom. Interviu în exclusivitate pentru BookMag.
A.S. Byatt, autoarea romanului Cartea copiilor, o mare fană a poveștilor fraților Grimm și a mitologiei din jurul zeilor nordici, spunea la un moment dat că pentru ea, realismul este doar un termen din literatură. Cartea copiilor este totuși un roman realist. Pentru că....
Cele două povestiri ale lui Stefan Zweig din acest volum, Amoc.Obsedatul, au fost scrise în timpi diferiți, iar între aparițiile lor au trecut cam douăzeci de ani. Obsedatul a apărut chiar după decesul lui în 1944, ca urmare a unei sinucideri comune, împreună cu soția lui.
James Ellroy este un scriitor celebru în America, dar mai puţin cunoscut la noi. Romanele sale poliţiste s-au publicat în toată lumea, în tiraje incredibile, iar ecranizările unor cărţi ale sale s-au bucurat de un succes binemeritat. Cred că mulţi spectatori din România au văzut L.A. Confidential – un film cu o distribuţie de excepţie şi care a cîştigat o grămadă de premii. Da, L.A. Confidential este ecranizarea romanului cu acelaşi nume al lui Ellroy, o carte care face parte dintr-un grup de patru romane – grup care se numeşte, după cum vă imaginaţi, L.A. Quartet.
Harta şi teritoriul e o carte făcută pentru Goncourt, mai calmă, mai fără deranj, aşa spuneam bosumflat acum doi ani (aici). Scuza găsită de Houellebecq: e o carte ceva mai tristă, e despre moarte, depresie, nu e polemică, nu e despre turism sexual sau despre secte şi vedete scăpătate (ca-n Platforma sau
Încă o dată, scrierile pornite de la realitate se dovedesc mai valoroase decât ficțiunile pure. Romanul Orele de Michael Cunningham, apărut la editura Polirom în colecția Top 10+ (Capodopere ale literaturii), spune povestea a trei destine feminine din timpuri diferite (1923, 1949 și anii 2000). Totul pornește de la povestea scriitoarei Virginia Woolf în momentul conceperii romanului Doamna Dalloway. Autorul arată starea psihică a lui Woolf, cu încercarea de a-și învinge nebunia și de a-și termina romanul. Un roman ușor trist, cu femei nemulțumite de viața lor, așa cum întâlnești adesea în viața reală, dar despre care nimeni nu vorbește. Aparent iubite – chiar o contradicție ai zice – dar care nu-și iubesc, la rândul lor, nici partenerul, nici viața pe care o duc.
Există astăzi, în România, câteva edituri prin mijlocirea cărora anticipația autohtonă se poate exprima în suficientă măsură încât această manifestare particulară a literaturii române să poată trăi și „respira împreună cu întregul. În mod neașteptat pentru cine privește din afară fenomenul, ele nu sunt editurile mari, cu tradiție decenială și cu largă suprafață (ca producție de carte, aranjamente comerciale și resurse de reclamă), ci unele mici. Editura Nemira, de pildă, care își aniversează deja douăzeci de ani de la publicarea primei cărți de SF în cadrul colecției sale specializate, poate prezenta o invidiabilă listă de sute de volume apărute în acest răstimp. Multe dintre ele dau năvală spre public în pachete de „cărămizi care îți iau ochiul cu ilustrația spectaculoasă a copertelor – bunăoară seriile George R.R. Martin, Frank Herbert, Arthur C. Clarke, Orson Scott Card.
Am mai găsit o carte pentru vacanţă, aşa le numesc eu, bestseller-urile acestea americane sau puternic americanizate, puţin probabil să se petreacă vreodată muritorilor de rând sau muritorilor în general. Volumele incredibile ca intrigă şi acţiune, dar extrem de devorabile tocmai pentru că aduc cititorilor grăbiţi ai zilei de azi un strop de neprevăzut, de vrajă (sau vrăjeală!) şi de misticism modern. Personajul principal din carteaTentația a lui Douglas Kennedy se numeşte David şi are chef să devină celebru şi plin de bani pe tărâmul atât de ofertant al filmului. Tinereţile însă nu i-au oferit prea mult din ce şi-a dorit. Ba chiar dimpotrivă, încercări disperate, scenarii respinse, sentinţa mediocrităţii şi a ratării.
Dafinul (Laurus nobilis) este originar din Asia minor și se cultivă în zona mediteraneană, în special în Turcia, Spania, Maroc, în Statele Unite şi în zona sud-vestică a Ucrainei. În documentele imperiului Hitit de acum 5.000 de ani, sunt amintite frunzele de dafin ca frunze sfinte ce se aduceau ofrandă zeilor, iar luptătorii de pugilat (boxul antic practicat fără mănuşi protectoare, doar cu nişte curele şi atele de lemn care ridigizau articulaţiile încheieturii mâini), erau încununaţi pentru victoriile lor cu frunze de dafin. Mai târziu, grecii şi apoi romanii au preluat semnificația festivă a dafinului, atât în ritualul religios (erau oferite Zeului Apollo ca ofrande, iar preotesele Oracolului din Delphi pronunțau profeţiile ţinând o frunză de dafin în gură), cât şi în ceremoniile de omagiere a comandanţilor romani după bătăliile câştigate.
Ce-ar face Lemuel Gulliver dacă s-ar trezi naufragiat pe țărmuri românești, la Cap Mamaiana, să zicem? S-ar mira sincer de toate câte vede și aude. Ar explora curios fiecare lucru necunoscut și și-ar pune întrebări despre modul de viață al băștinașilor. Călătorie în Capricia. Cu adevărat ultima aventură a lui Gulliver este cel mai recent roman al seniorului imaginației Mircea Opriță și din el veți afla ce despre aventurile stranii ale personajului swiftian pe meleaguri mioritice.
Dacă ar fi fost să denumesc eu cartea jurnalistei rusoaice Masha Gessen i-aș fi spus: Omul fără scrupule, nu Omul fără chip, așa cum se numește volumul apărut la Pandora M. Citind-o, ajungi să-l urăști sincer pe Vladimir Putin, președintele Rusiei, adică al celei mai întinse țări din lume și să te temi chiar să ajungi vreodată să ai de-a face cu mafia rusească.
Trăiește slab, gurmand și sănătos, cu subtitlul Dieta neopaleolitică, a gastronomului francez Romain Gagnon publicată în anul 2004, a făcut o excelentă impresie la prima publicare, în primul rând pentru că era scrisă de un inginer gastronom care a privit cu ochi critic teoriile de multe ori sterile ale nutriționiștilor marginali și apoi pentru că a încercat să descrie paradoxul american: o națiune cu grad ridicat de educație având în plus și posibilități financiare pentru a se hrăni foarte bine. De ce apare însă ca națiunea cu cel mai ridicat procent procent de obezitate al planetei?